Sindromul Phelan McDermid: simptome, tratamente și așteptări

Sindromul Phelan McDermid este un set de simptome produse de o tulburare de neurodezvoltare. Din punct de vedere clinic, se manifestă prin hipotonie severă (scăderea tonusului muscular) încă de la naștere, întârziere globală a dezvoltării, absență sau întârziere severă a limbajului, tulburări din spectrul autist, modificări intelectuale și anomalii ale anatomiei corpului (dismorfii).

Acest sindrom este foarte rar, de origine genetică și apare aleatoriu. Diagnosticul este foarte greoi și molecular. În prezent, nu există un tratament specific.

Ce este sindromul Phelan McDermid?

Phelan și colab. au fost primii care au descris sindromul în 1988. L-au identificat ca produs al pierderii de material genetic la capătul terminal al brațului lung al cromozomului 22, în banda 22q13.3. Acesta este motivul pentru care este cunoscut și sub numele de deleție 22q13.3 sau monosomie 22q13.3.

Aproximativ 1200 de cazuri au fost descrise în lume. Prevalența exactă este necunoscută, deoarece diagnosticul este foarte complicat și costisitor. Manifestările clinice nu sunt specifice și, în practica clinică de zi cu zi, studiile genetice nu sunt efectuate.

Sindromul Phelan McDermid poate fi cauzat de ștergerea (pierderea materialului genetic) capătului terminal al cromozomului 22 sau de mutații care afectează în mod specific gena SHANK3 în diferite zone ale creierului.

Pentru diagnosticul precis se efectuează un studiu genetic al celulelor prin diferite metode: cariotip (studiul cromozomilor), hibridizare fluorescentă in situ, hibridizare genomică comparativă, MLPA și microarrays.

În prezent, se consideră că primul studiu este cariotipul, care arată pierderea materialului genetic. Apoi, pentru confirmare se folosește metoda microarrays.

Sindromul Phelan McDermid este adesea comparat cu alte tulburări de neurodezvoltare. Este cazul următoarelor sindroame: Prader-Willi, Angelman, Fragile X și Sotos.

Citiți și: Descoperă principalele tipuri de mutații genetice

Manifestări clinice ale sindromului Phelan-McDermid

Pierderea materialului genetic determină absența unei proteine în creier care facilitează transmiterea informațiilor între neuroni. Copiii nu fixează informațiile așa cum ar trebui și au dificultăți în a folosi abilitățile învățate.

Din punct de vedere clinic, simptomele acestui sindrom sunt numeroase și nu foarte specifice. Acestea includ întârzierea globală a dezvoltării, limbajul întârziat sau absent, dismorfia corpului, hipotonia, tulburările intelectuale și autismul.

Sindromul Phelan McDermic este o cauză a tulburărilor din spectrul autismului la nivel mondial.

Starea sistemului nervos central

Gena SHANK3 se găsește în mai multe sisteme, predominant în sistemul nervos central. Afectarea cortexului cerebral determină hipotonie severa încă de la naștere. Acestea sunt cele mai relevante date clinice.

Hipotonia întârzie dezvoltarea abilităților motorii, de la ținerea capului până la mersul fără asistență. Controlul sfincterului nu se realizează până la vârsta de aproximativ 7 ani.

Limbajul este afectat, dificultatea de exprimare fiind caracteristică. Copiii comunică puțin, spun câteva cuvinte și urmează doar comenzi simple. Abilitatea de a vorbi se pierde definitiv după vârsta de 4 ani.

Jumătate dintre pacienții cu acest sindrom au convulsii, care încep adesea în timpul pubertății. Incidența convulsiilor crește odată cu vârsta pacientului. Prin urmare, profesioniștii recomandă monitorizarea electroencefalografică.

Când se efectuează studii imagistice, cum ar fi imagistica prin rezonanță magnetică cerebrală, sunt evidente atrofia cortexului cerebral (un corp calos hipoplazic), modificări ale mielinizării fibrelor nervoase, chisturi arahnoide și dilatarea ventriculilor.

Dismorfie corporală

Dismorfiile corporale sunt minore și includ aplatizarea spatelui capului, craniu alungit și îngust, gene lungi și dese, buze proeminente, barbă ascuțită, mâini mari, unghii malformate, vârf bulbos al nasului și picioare mărite.

Sistemul genito-urinar

Poate exista ageneză renală sau displazie. Au fost raportate, de asemenea, multiple chisturi la rinichi și hidronefroză.

Malformații cardiace

Malformațiile cardiace pot apărea în până la 25% din cazuri, iar defectul septului atrial, insuficiența valvei cardiace, ductus arteriosus permeabil și refluxul arterei pulmonare sunt mai frecvente.

Scăderea răspunsului sistemului imunitar

Infecțiile, în special ale căilor aeriene superioare, sunt frecvente. Pot exista alergii, dermatită, hepatită autoimună și celulită.

Alte manifestări

Alte manifestări includ convulsii, care sunt mai frecvente după pubertate, tulburări de comportament, percepție alterată a durerii și limfedem. Pot apărea reflux gastroesofagian, constipație, diaree și vărsături recurente.

În rare ocazii, apar modificări ale creșterii în greutate, cum ar fi statura mică sau capul mai mic decât normal. Pot exista tulburări de vedere, cum ar fi miopie și hipermetropie.

Tulburările de comportament includ prezența mișcărilor stereotipe  (ticuri), comportamente repetitive, contact vizual slab, tulburări ale ciclului somn/veghe, scrâșnirea dinților, intoleranță la schimbările de rutină și agresivitate.

Autismul și sindromul Phelan McDermid

Nu toate persoanele cu autism au modificări clare în codul genetic. Cu toate acestea, la persoanele cu autism, s-au identificat până la 43 de tipuri de mutații în gena SHANK3.

Comportamentul autist este observat la 20% dintre pacienții cu vârsta cuprinsă între 3 și 5 ani. Acest lucru este mai evident la persoanele peste 18 ani, cu o prevalență de până la 60% din cazuri.

În prezent, mecanismul exact prin care autismul apare la acești pacienți este necunoscut. Cu toate acestea, se crede că deficitul de proteine produs de gena SHANK3 contribuie la alterarea circuitelor neuronale. Împreună cu factorii de mediu, determină apariția simptomelor de autism.

Citiți și: Ce sunt markerii genetici și la ce folosesc?

Nu există un tratament specific pentru sindromul Phelan McDermid și prognosticul este rezervat

Nu a fost creat un tratament specific pentru sindrom, deoarece nu există un remediu pentru pierderea materialului genetic. Studiile clinice susțin utilizarea insulinei intranazale, a risperidonei în doză mică și a factorului de creștere asemănător insulinei 1 (IGF-1) pentru gestionarea acestei afecțiuni.

Pacienții au nevoie de asistență psihologică sau psihiatrică, neurologică, kinetoterapeutică și de reabilitare și logopedică. Deși sindromul nu reprezintă un risc pentru viață, nu se știe exact cum vor evolua pacienții.

Sindromul Phelan McDermid este o boală foarte rară și nu se poate pune diagnosticul în timpul sarcinii, deoarece nu există o anomalie specifică care să apară la ecografie. Cu toate acestea, pot fi efectuate studii genetice cu prelevare de vilozități coriale sau de lichid amniotic.