Soluții pentru scăderea glicemiei - 7 idei - Doza de Sănătate
 

Soluții pentru scăderea glicemiei - 7 idei

Chiar dacă poate părea greu de crezut, nivelul ridicat de stres îți afectează nivelul glucozei din sânge și poate duce la creșteri alarmante ale glicemiei. 
Soluții pentru scăderea glicemiei - 7 idei
Maricela Jiménez López

Verificat și aprobat de medicul Maricela Jiménez López.

Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

Nivelul glicemiei, la nivel mondial, a cunoscut o creștere semnificativă în ultimele decenii din cauza frecvenței consumului de alimente bogate în zaharuri și grăsimi. În acest caz, nu este de mirare că din ce în ce mai mulți oameni caută soluții pentru scăderea glicemiei.

Există numeroase produse zaharoase în magazine, care ne fac cu ochiul și pe care le cumpărăm fără a avea neapărat nevoie. La fiecare vizită la magazin punem în coșul de cumpărături diverse sucuri acidulate, dulciuri, ciocolată sau produse de patiserie.

Însă chiar și produsele pe care nu le bănuim sunt pline de zahăr, cum ar fi biscuiții simpli, pastele sau produsele semipreparate.

Acest gen de alimentație nesănătoasă afectează sănătatea oamenilor de pe întreg globul și duce la apariția bolilor metabolice, cum ar fi:

  • Obezitatea
  • Intoleranța la glucoză (prediabetul)
  • Diabetul de tip 2
  • Excesul de greutate

Nivelul crescut de glicemie

Hiperglicemia apare atunci când nivelul zahărului din sânge crește foarte mult. Acesta este un semn al secreției insuficiente de insulină, hormonul care reglează astfel de dezechilibre.

  • Primul pas este verificarea glicemiei cu un glucometru, aparat special care se găsește în farmacii.
  • Dacă valorile indicate sunt mai mari de 180 mg/dl, ar trebui să mergi de urgență la medic, deoarece acesta este semnul unor serioase probleme de sănătate.

Soluții pentru scăderea glicemiei și controlul eficient al acesteia

1. Diminuează-ți aportul zilnic de carbohidrați

Reducerea cuburilor de zahăr pe lista de soluții pentru scăderea glicemiei
  • Alege alimente cu un conținut glicemic scăzut și citește întotdeauna eticheta pentru a ști ce ingrediente consumi și în ce cantități.
  • Adaugă în meniu cât mai multe fructe și legume proaspete.
  • Dieta ideală este sănătoasă, variată și echilibrată, cu puține alimente bogate în grăsimi.
  • Nu uita de proteine și carbohidrați sănătoși, cum ar fi cerealele integrale.

2. Adaugă semințe de in în dietă

Semințele de in pot fi consumate ca atare, măcinate, ca infuzie sau sub formă de ulei și oferă multiple beneficii pentru sănătate.

  • Scad riscul dezvoltării bolilor cardiace.
  • Ajută la prevenirea riscului apariției cancerului.
  • Micșorează nivelul colesterolului rău (LDL).

Consumul a 10-20 g de semințe de in pe zi, pe o perioadă îndelungată, poate scădea nivelul glicemiei cu 20%.

3. Practică zilnic exerciții fizice ca soluții pentru scăderea glicemiei

Fată care face exerciții căutând soluții pentru scăderea glicemiei

Activitatea fizică reglează nivelul zahărului din sânge datorită faptului că mușchii ard glucoză pentru a produce energie, așadar după efortul fizic scade și glicemia.

Măsoară-ți regulat nivelul glicemiei pentru a observa care sunt cele mai bune exerciții fizice pentru tine și pentru a evita scăderile periculoase sau creșterile alarmante.

4. Hidratează-te

Consumul a doi litri de lichide pe zi se află pe lista de soluții pentru scăderea glicemiei. Celulele sunt rehidratate, nivelul zahărului din sânge este redus, la fel și riscul de a dezvolta diabet.

Iar hidratarea este esențială și pentru buna funcționare a rinichilor, responsabili de purificarea întregului organism, inclusiv de excesul de zahăr.

  • Cele mai recomandate sunt apa și băuturile fără calorii.
  • Evită sucurile dulci și carbogazoase, deoarece vei obține efectul contrar și creștere în greutate.

5. Gestionează-ți nivelul de stres

Femeie obosită ce caută soluții pentru scăderea glicemiei

Este important să realizezi că și nivelul de stres îți influențează nivelul zahărului din sânge. Ai mare grijă la oboseală, supărări, probleme la serviciu sau acasă și nu refuza un supliment antistres, mai ales dacă acesta este complet natural.

Relaxarea și meditația aduc numeroase beneficii întregului organism și ar trebui să le adaugi pe lista de soluții pentru scăderea glicemiei.

Interesează-te de metode de relaxare precum:

  • Meditație
  • Yoga
  • Concentrarea atenției

Gestionarea nivelului de stres te va ajuta în multe aspecte ale vieții de zi cu zi și te va îndemna să fii cât mai productiv.

6. Dormi suficient

Odihna suficientă este esențială pentru menținerea sănătății generale, iar obiceiurile proaste la acest capitol interacționează negativ cu secreția insulinei.

Dacă nu te odihnești în mod optim, nu trebuie să te mire un apetit crescut sau mai ales poftele pentru alimente nesănătoase. Kilogramele în plus nu vor întârzia să apară.

7. Adaugă scorțișoară în dietă

Batoane de scorțișoară pe lista de soluții pentru scăderea glicemiei

Scorțișoara are foarte multe beneficii pentru sănătate, atât sub formă de pudră, cât și ca batoane. Studiile efectuate arată că aceasta poate scădea nivelul glicemiei cu până la 29%, având o acțiune similară insulinei.

Recomandări finale

  • Consultă medicul specialist înainte de a face schimbări importante în dietă și stilul de viață.
  • Pe lângă tratamentul prescris, există multiple remedii naturale care pot fi folosite concomitent.
  • Scapă de kilogramele în plus și adoptă o dietă echilibrată.
  • Măsoară-ți în mod regulat nivelul glicemiei.
  • Fă-ți analizele de sânge anual sau ori de câte ori îți recomandă specialistul.

Dacă nu știi ce ar trebui să consumi sau ce alimente sunt indicate, poți programa și o vizită la nutriționist, care îți va întocmi un plan alimentar adecvat, cu exemple de mese și gustări. Și ține minte că stilul de viață sănătos și echilibrat te ajută să eviți o multitudine de probleme de sănătate.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.



Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.