Tot ce trebuie să știi despre sărut
Scris și verificat de filozoful Isbelia Esther Farías López
Cum ți-ai evalua performanțele atunci când vine vorba de a săruta? Oare cunoști tot ce trebuie să știi despre sărut? Sărutul nu este doar o simplă atingere. Folosește 34 de mușchi faciali, precum și 134 de mușchi din alte regiune ale corpului. Există chiar o ramură a științei care studiază acest fenomen, numită filematologie. Obiectivul său este să studieze răspunsul oamenilor la sărut.
Indiferent de sex, fiecare dintre noi trece prin momente de anxietate și emoții înainte de a săruta o altă persoană. Îți faci griji cu privire la cum te vei descurca, te îndoiești că știi cum să săruți și te gândești și la alte aspecte. De pildă, oare îți vei folosi excesiv limba? Ar fi bine să muști buza partenerului tău? Câtă salivă este optimă? Cu siguranță nu vrei ca sărutul să fie o experiență negativă.
Ce se întâmplă când săruți pe cineva?
În timpul unui sărut, simțul gustului, cel tactil și mirosul sunt activate. Drept rezultat, ambii parteneri experimentează o reacție emoțională și chimică. În plus, sunt eliberate anumite substanțe care se găsesc în salivă. Trei hormoni sunt responsabili de senzația de euforie după un sărut: oxitocina, dopamina și endorfinele.
Însă faptul că simți plăcere atunci când săruți pe cineva nu înseamnă neapărat că faci acest lucru în mod corect. O conexiune mentală și atracția fizică sunt necesare pentru a experimenta acea senzație intensă de șoc, pe care specialiștii au comparat-o cu o supradoză de amfetamină. Citește în continuare pentru a descoperi tot ce trebuie să știi despre sărut, astfel încât să-ți surprinzi partenerul data viitoare când veți fi împreună.
Comunicarea fizică și mentală
Privești într-un mod subiectiv o persoană care te atrage. Această atracție îți permite să-ți dorești să fii cu individul respectiv și îți menține interesul. Așadar, dacă te concentrezi doar asupra aspectului fizic, la un moment dat te vei plictisi de sărut.
Secretul constă în faptul că respectiva persoană te atrage din punct de vedere mental—îți place cum se comportă și cum gândește. Adori să vorbești cu el sau ea, să râdeți împreună și să atingeți tot felul de subiecte. Când te îndrăgostești de mintea cuiva, datorită legăturii emoționale puternice care se formează între voi, nu te vei sătura niciodată să săruți această persoană.
Locul potrivit
Mulți dintre noi ne simțim confortabil făcând gesturi intime doar în locuri private. Acestea ne oferă oportunitatea să ne apropriem de partener. Nu uita, sărutul este o artă și, pentru a crea o atmosferă adecvată, ai nevoie de inspirație. Astfel, stabilim o formă specială de comunicare. Emoțiile noastre sunt consolidate deoarece există doar între noi și partener. Când nimeni altcineva nu te vede, este foarte ușor să te lași dus de val.
Alege momentul potrivit
Nu este vorba doar de apropiere, ci și de modul în care aceasta este realizată. Este esențial să iei în considerare și contactul vizual. Când ochii voștri se întâlnesc, încearcă să înțelegi „sensul” din spatele gestului și fii atent la limbajul trupului celuilalt.
Seducția trebuie neapărat să survină înaintea sărutului. Oare acum este momentul potrivit? Dacă partenerul tău face următoarele, înseamnă că este pregătit: încearcă să te atingă, respirația i s-a accelerat, te privește să vadă dacă ești atent. Ia aminte: și-a umezit buzele? Acesta este răspunsul firesc atunci când avem emoții sau suntem nesiguri și poate indica că el sau ea vrea să te sărute.
Dar ai grijă! Poate că limbajul trupului său îți transmite că nu vrea să fie sărutat. Dacă stă la distanță de tine când ești în preajmă sau își încrucișează brațele, cel mai bine este să nu-i invadezi spațiul personal.
Nu te grăbi
Urmează firmiturile de pâine până îți găsești partenerul. Înainte de a-i atinge buzele, fii tandru și nu te grăbi. Poți începe prin a-i săruta ușor clavicula, gâtul sau urechea și a-i șoptești dulcegării. Ai grijă să nu folosești limba în exces și să nu fie prea multă salivă.
De îndată ce ai ajuns la buzele sale, încearcă niște sărutări scurte. Doar după ce ai făcut acest lucru poți să deschizi gura și să mărești intensitatea.
Fii atent
De ce oamenii se sărută? Pentru că vrem să ne simțim bine alături de partener, iar această activitate ne permite să-l cunoaștem mai bine, să-i înțelegem preferințele și antipatiile.
Este important să analizăm detaliile și să fim atenți la emoțiile celuilalt.
După ce ai evaluat situația, încearcă să-ți dai seama dacă într-adevăr cunoști tot ce trebuie să știi despre sărut. Totodată, nu uita de anumite gesturi. Acum este momentul ideal să-i atingi părul, să-i mângâi spatele, să-ți folosești vârfurile degetelor pentru a-i atinge fața. Când devii expert în materie de sărut, poți să dai frâu liber creativității tale.
Beneficiile obținute dacă reții tot ce trebuie să știi despre sărut
- Sărutările combat stresul
- Îmbunătățesc aspectul pielii
- Reduc nivelul colesterolului
- Previn cariile dentare
- Îmbunătățesc circulația sanguină
- Stimulează arderea caloriilor
- Constituie un tratament natural pentru depresie
- Nu în ultimul rând, sărutul reduce intensitatea durerilor
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Karim, A K M Rezaul et al. “The right way to kiss: directionality bias in head-turning during kissing.” Scientific reports vol. 7,1 5398. 14 Jul. 2017, doi:10.1038/s41598-017-04942-9
- Wlodarski, Rafael, and Robin I M Dunbar. “Examining the possible functions of kissing in romantic relationships.” Archives of sexual behavior vol. 42,8 (2013): 1415-23. doi:10.1007/s10508-013-0190-1
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.