Logo image
Logo image

Adevărul despre relațiile fără dragoste

4 minute
O relație fără dragoste înseamnă sacrificarea fericirii noastre și a partenerului nostru din cauză că nu avem curaj să ne spunem adio.
Adevărul despre relațiile fără dragoste
Maricela Jiménez López

Verificat și aprobat de medicul Maricela Jiménez López

Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

Există multe persoane care nu se iubesc, dar rămân împreună. Aceste persoane nu sunt fericite și nu ajung să-și trăiască viața așa cum ar dori cu adevărat. În cele ce urmează, vom studia mai îndeaproape relațiile fără dragoste, ce sunt mult mai comune decât credem. Înainte de toate, te invităm să te gândești dacă merită să stai într-o asemenea relație.

Principalul motiv este respectul de sine scăzut

Some figure

Relațiile fără dragoste se mențin mai ales din cauza respectului de sine scăzut. Acest lucru se poate observa în mod clar în cazurile de dependență emoțională.

Atunci când respectul de sine este scăzut, tindem să credem că nu putem și nu merităm să fim fericiți și că nimeni nu ne iubește. De aceea, îi încredințăm partenerului nostru această responsabilitate.

De asemenea, uneori avem anumite convingeri care au efect negativ asupra imaginii de sine. Frica de a rămâne singură și teama că fără un partener am eșuat în viață sau că există un termen-limită pentru a găsi iubirea sunt motive care te vor îndemna să stai într-o relație fără iubire. Dacă avem aceste temeri, este ceva firesc ca atunci când avem o asemenea relație, să nu vrem să o pierdem. În plus, ne gândim că nu putem găsi pe nimeni ca partenerul nostru sau că nimeni nu se va mai uita la noi.

Citește și:

Stai cu partenerul tău din milă, teamă sau vinovăție?

Temerile ne împiedică să luăm decizia de a pune capăt acelei relații. Totuși, iată un exemplu despre o persoană care a reușit să facă acest lucru. Isabel Allende este o scriitoare faimoasă care, la vârsta de 73 de ani a divorțat de soțul ei. Însă ea nu s-a gândit vreodată că viața ei s-ar fi terminat din cauza asta. Potrivit cuvintelor ei, a simțit de parcă i „s-a deschis o lume nouă”.

Convingerile negative și temerile ne limitează. Trebuie să ne convingem că viața fără partener este la fel de frumoasă. În plus, dragostea nu are vârstă, putem întâlni pe cineva în orice moment. La urma urmei, viața este plină de surprize. Dacă reflectăm asupra acestor lucruri, putem trece peste limite și putem să ne depășim temerile.

Persoane care rămân împreună din obișnuință

Some figure

De multe ori, oamenii mențin relațiile fără dragoste din cauza obișnuinței. Acest lucru se datorează faptului că sunt împreună de mulți ani, poate de când erau foarte tineri. Ambii s-au obișnuit cu viața pe care o au, prietenii comuni și o serie de rutine pe care nu vor să le abandoneze, deoarece ar constitui o inconveniență. De aceea, ei decid să rămână împreună în ciuda faptului că nu se iubesc.

În unele cazuri, există alte motive ce stau la baza acestor obișnuințe. De multe ori, persoanele din relațiile fără dragoste nu renunță din cauza dependenței din punct de vedere economic. De exemplu, există relații în care cineva se ocupă de treburile casei, iar celălalt muncește.

Citește și:

Partenerul tău te iubește sau se folosește de tine?

Există cazuri în care trebuie să ținem cont de circumstanțe, de exemplu, posibilitățile în ceea ce privește plata avocaților și tot ce presupune un proces de divorț (separarea bunurilor, custodia copiilor, etc.). Multe cupluri decid că nu merită osteneala și rămân împreună chiar dacă nu se iubesc.

Relațiile fără dragoste se mențin din conveniență

Some figure

În loc să ne întrebăm dacă merită să stăm în acest tip de relație, ar fi mai bine să ne întrebăm dacă o facem din conveniență.

Stăm împreună de dragul copiilor sau pentru că un proces de divorț ne-ar complica viața? Rămânem împreună doar ca să păstrăm aparențele? Acestea sunt alte motive pentru menținerea relațiilor în care nu există iubire. De fapt, de cele mai multe ori, există un motiv întemeiat în spatele menținerii relației.

Însă atunci când cineva nu este fericit cu partenerul și nu are motive de a sta din conveniență, nu există altă opțiune decât despărțirea.

Cu toate acestea, dacă una dintre persoane are de câștigat din relație, este posibil să îi convină situația așa cum este. Poate fi vorba doar de comoditate sau obișnuință sau refuzul de a-și da viața peste cap cu actele și cheltuielile pe care le implică un proces de divorț.

Fiecare persoană sau cuplu reprezintă un univers întreg. Trebuie să ținem cont de faptul că relațiile fără dragoste înseamnă să ne sacrificăm fericirea și bunăstarea.

Ai fost vreodată într-o asemenea situație? Știi pe cineva într-o situație similară? Ai fi în stare să-ți sacrifici fericirea pentru aceste motive?


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • VV.AA. (2014). La violencia de género: evolución, impacto y claves para su abordaje. http://scielo.isciii.es/scielo.php?script=sci_arttext&pid=S1695-61412014000100022
  • VV.AA. (2018). Dependencia emocional en las relaciones de pareja como Síndrome de Artemisa: modelo explicativo. https://scielo.conicyt.cl/scielo.php?script=sci_arttext&pid=S0718-48082018000300156

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.