7 simptome care arată că ai probleme cu inima
Scris și verificat de medicul Carlos Fabián Avila
Suspectezi că ai probleme cu inima? În acest articol, îți prezentăm semnele care te-ar putea avertiza că acest organ nu funcționează așa cum ar trebui.
De ce ar trebui să te îngrijoreze faptul că ai probleme cu inima?
Când vine vorba de sănătate, cel mai important organ din corp este inima. Până la urmă, aceasta este motorul care ne menține în viață.
Îngrijirea inimii este o sarcină ușoară. Chiar și așa, afecțiunile cardiace sunt din ce în ce mai frecvente ca urmare a adoptării anumitor obiceiuri dăunătoare. Însă aceste probleme nu apar peste noapte. De cele mai multe ori, ele sunt rezultatul unor alegeri alimentare greșite, obiceiuri nesănătoase și ignorarea semnalelor de avertizare.
Motivele pentru care ai putea avea probleme cu inima sunt diverse:
- O alimentație proastă
- Sedentarism
- Fumat
- Lipsa odihnei
Este foarte important să mergi la medic odată ce observi apariția următoarelor simptome:
1. Dureri în piept sau angină pectorală
Durerile în piept pot fi cauzate de diverse afecțiuni. Însă dacă acestea devin intense și provoacă o senzație de apăsare și contracții, este necesar să le acorzi o importanță deosebită.
Când durerile în piept sunt provocate de o afecțiune cardiacă, inima primește sânge cu o cantitate scăzută de oxigen. Tocmai de aceea este important să ceri ajutorul unui specialist cât mai curând posibil.
2. Aritmie cardiacă
În general, bătăile inimii sunt regulate. De obicei nici nu le observăm atunci când sunt regulate și sănătoase.
Dacă observi că bătăile inimii tale sunt foarte rapide, foarte lente sau suferă alte modificări, mergi la medic deoarece este clar că acest organ nu funcționează așa cum ar trebui.
3. Apnee în somn
Uneori apneea în somn este ignorată, nefiind considerată o problemă gravă. În realitate, aceasta poate indica anumite nereguli la nivelul inimii.
Apneea oprește pătrunderea aerului în corp în timpul somnului, fapt care poate provoca un infarct miocardic ca urmare a aportului insuficient de oxigen la nivelul creierului și al inimii.
Chiar dacă ai apnee de puțin timp, trebuie să fii atent. Această problemă îți poate diminua calitatea somnului atât ție, cât și partenerului de viață.
4. Picioare umflate
Mănânci multă sare? Ai mers pe jos mai mult decât de obicei în ultima vreme? Este normal în ambele cazuri să ți se umfle picioarele, însă ar trebui să revină la normal în doar câteva zile.
Dacă picioarele (atât partea de sus, cât și de jos) ți se umflă în mod constant, cauza poate fi retenția de apă provocată de insuficiență cardiacă sau de o afecțiune arterială.
5. Tremurături și gâfâieli
Nu este normal să respiri cu dificultate, să te simți obosit și să gâfâi des. Dacă ai frecvent aceste manifestări, este posibil ca inima ta să nu funcționeze așa cum ar trebui.
Este important să îți monitorizezi obiceiurile. Dacă ți le-ai schimbat în ultima vreme sau ai depus un efort fizic deosebit, dificultățile de respirație pot fi normale.
6. Disfuncții sexuale
Unul dintre primele semne ale unei boli cardiace este disfuncția erectilă, mai ales în rândul pacienților cu vârste între 40 și 50 de ani.
Dacă suferi de o altă afecțiune sau ai peste 50 de ani, este important să mergi la medic pentru a afla dacă disfuncția sexuală este cauzată de anumite probleme cu inima sau de o altă boală.
7. Sindromul inimii frânte (cardiomiopatie de stres)
Durerea cauzată de acest sindrom este asemănătoare sau mai intensă decât cea resimțită în timpul unui infarct. Însă cardiomiopatia de stres este o boală temporară care, în mod ciudat, afectează oameni foarte sănătoși.
Sindromul inimii frânte a fost detectat la pacienți cu probleme precum colesterol mărit, hipertensiune arterială, o alimentație precară sau un stil de viață sedentar.
În corpul persoanelor cu cardiomiopatie de stres se eliberează o cantitate ridicată de catecolamine, substanțe asemănătoare adrenalinei. Această manifestare are loc în urma unei supărări majore.
Cauza creșterii bruște a catecolaminelor o reprezintă nevoia organismului de a elibera substanțe care să îl readucă într-o stare neutră după ce a resimțit un nivel ridicat de stres sau anxietate.
Din fericire, sindromul inimii frânte este o problemă temporară care, în 90% din cazuri, nu provoacă neplăceri permanente.
Sfaturi pentru a-ți menține inima sănătoasă
- Încearcă să adopți un stil de viață sănătos: mănâncă bine, fă mișcare și ai grijă de sănătatea ta psihică.
- Dacă observi anumite simptome îngrijorătoare, nu ezita să consulți un specialist. Inima oferă de multe ori indicii ale unei funcționări deficitare, care nu trebuie ignorate.
- Acordă o atenție deosebită simptomelor care se manifestă în mod regulat. Există multe teste medicale care pot detecta imediat bolile asociate acestor simptome. De fapt, în anumite cazuri, o simplă analiză de sânge este suficientă pentru a descoperi problemele de la nivelul inimii.
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- García, M. de la P., Morlans, L., & Sanjoaquin, A. C. (2011). Accidente cerebrovascular. In Manual del residente en geriatría. https://doi.org/10.1111/j.1462-2920.2010.02190.x
- Cecconi, A., & Vivas, D. (2013). Corazón y deporte. Medicine (Spain). https://doi.org/10.1016/S0304-5412(13)70674-7
- Aragoncillo Ballesteros, P. (2009). Anatomía del corazón. Libro de La Salud Cardiovascular Del Hospital Clínico.
- Fajuri, A. (2009). Manual de Arritmias, 2009 – Dr. Alejandro Fajuri. Manual de Arritmias. https://doi.org/10.1016/S0002-8703(33)90741-3
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.