Cancerul ovarian: 8 tratamente complementare
Cancerul ovarian afectează tot mai multe femei, iar pentru a trata această afecțiune puteți apela și la tratamente complementare pe lângă cele medicamentoase.
Cancerul ovarian este o problemă care nu trebuie ignorată. Acesta a ajuns pe locul șapte în rândul celor mai frecvente boli care afectează femeile.
Una dintre cele mai comune forme ale acestui tip de cancer apare la femeile care au ovulație de mult timp. Este o boală care afectează în mod special femeile mai în vârstă, pe cele care nu au fost niciodată însărcinate sau pe cele care au o menopauză târzie.
Există mai multe modalități de a trata această boală, cum ar fi chimioterapia, imunoterapia, terapia cu hormoni, radiațiile sau intervențiile chirurgicale. După cum știm deja, toate aceste tratamente au multe efecte secundare. Tocmai de aceea îți prezentăm câteva tratamente complementare care te ajută să combați cancerul ovarian.
1. Ciupercile Shiitake combat cancerul ovarian
Există diverse specii de ciuperci în întreaga lume, iar multe dintre ele au fost folosite pentru tratarea unei multitudini de afecțiuni.
Ciupercile Shiitake sunt foarte cunoscute. Acestea conțin un ingredient activ numit beta-glucan, despre care se știe că stopează dezvoltarea anumitor tipuri de cancer.
În Japonia, extractul din această ciupercă este utilizat de veacuri întregi în tratamente complementare, fiind folosit și la prepararea unui ceai care combate cancerul ovarian și alte boli.
2. Ceai de mentă
A face față simptomelor cancerului ovarian este foarte greu. După tratamentul medical, corpul are nevoie de un sprijin suplimentar.
Ceaiul de mentă este ideal pentru ameliorarea problemelor la stomac, una dintre primele neplăceri cu care te confrunți. Această băutură conține antioxidanți și compuși organici care întăresc sistemul imunitar și accelerează vindecarea.
Este bine să ai la dispoziție o cantitate mare de ceai de mentă în zilele în care ești supusă unui tratament agresiv.
Te-ar putea interesa și
3. Produse din soia
Consumul de produse din soia poate avea un impact major asupra efectelor anumitor tipuri de cancer. În ceea ce privește cancerul ovarian, izoflavonele din soia stopează transmisia celulelor canceroase. Asta înseamnă că aceste celule nu mai au aceeași abilitate de a se răspândi și de a mări tumorile.
Totodată, produsele din soia apără organismul împotriva efectelor secundare ale chimioterapiei și ale celorlalte tratamente anticancerigene.
4. Ceapă roșie
Unele persoane o văd ca pe o legumă banală, însă ceapa roșie conține numeroase substanțe chimice care ajută la combaterea cancerului ovarian, cum ar fi:
- Quercitină
- Apigenină
- Antociani
În general, toate sortimentele de ceapă sunt sănătoase. Totuși, ceapa roșie are un efect mult mai puternic și un nivel ridicat de antioxidanți. Astfel, consumul acestui aliment încetinește evoluția cancerului și oferă tratamentelor un răgaz mai mare pentru a acționa.
5. Stai la soare
Aceasta este una dintre cele mai simple modalități de a combate cancerul ovarian. Soarele oferă organismului vitamina D. Aceasta este foarte utilă în combaterea tumorilor și scade riscul de a te îmbolnăvi de acest tip de cancer.
Femeile care locuiesc în climate mai reci sau acolo unde soarele nu este foarte puternic, sunt supuse unui risc mai mare de cancer ovarian.
Ieși afară și stai la soare, însă nu uita să îți protejezi pielea cu o cremă potrivită.
6. Ghimbir
Ghimbirul ajută la prevenirea și la tratarea multor boli grave, datorită proprietăților sale deosebite. Evident, această rădăcină este la fel de eficientă și în combaterea cancerului ovarian.
Datorită agenților săi activi (gingerol, zingerone și shogaol), ghimbirul are o acțiune anticancerigenă puternică și stopează dezvoltarea celulelor maligne.
7. Pește
Peștele gras este una dintre cele bune surse de acizi grași Omega 3, fiind un aliment excelent pentru protejarea sănătății inimii.
În plus, peștele conține agenți angiogenici care opresc „aprovizionarea” cu sânge a celulelor canceroase, încetinind dezvoltarea acestora. Astfel, celulele maligne sunt private de nutrienți.
Citește și
S-a creat o nouă moleculă pentru a trata cancerul ovarian și pancreatic
8. Ceai verde
Ceaiul verde este bogat în antioxidanți, fiind una dintre cele mai bune băuturi pentru prevenirea și tratarea cancerului.
Catehinele din ceaiul verde sunt cunoscute pentru abilitatea lor de a provoca moartea imediată a celulelor canceroase, împiedicând înmulțirea și răspândirea acestora.
Dacă simți că ești predispusă la cancer ovarian, din cauza factorilor genetici sau de mediu, include în dieta zilnică și o cană de ceai verde.
Combină aceste tratamente complementare pentru a combate cancerul ovarian
Ține minte că niciunul dintre aceste tratamente complementare pentru cancerul ovarian nu pot vindeca boala singure. Este indicat să le folosești pentru a completa tratamentul medical sugerat de doctorul tău.
Este important să te adresezi și unui nutriționist, pentru a a te asigura că urmezi o dietă adecvată.
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Tan, W., Lu, J., Huang, M., Li, Y., Chen, M., Wu, G., … Wang, Y. (2011). Anti-cancer natural products isolated from chinese medicinal herbs. Chinese Medicine. https://doi.org/10.1186/1749-8546-6-27
- Agarwal, N., Majee, C., & Chakraborthy, G. S. (2012). Natural herbs as anticancer drugs. International Journal of PharmTech Research.
- Craig, W. J. (1999). Health-promoting properties of common herbs. In American Journal of Clinical Nutrition.
- Madhuri, S., & Pandey, G. (2009). Some anticancer medicinal plants of foreign origin. Current Science.
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.