Care sunt simptomele agorafobiei? - Doza de Sănătate
 

Care sunt simptomele agorafobiei?

Agorafobia provoacă crize de anxietate în situații normale de viață și poate determina atât simptome psihice, cât și fizice. În acest articol, îți vom explica tot ce trebuie să știi despre agorafobie.
Care sunt simptomele agorafobiei?

Ultima actualizare: 05 octombrie, 2020

Multe entități diferite și-au asumat sarcina de a descrie simptomele agorafobiei. Toți cercetătorii au descoperit că este o boală destul de complexă pe care fiecare persoană o poate experimenta în moduri diferite. Dacă ar trebui să o clasificăm, am putea să o încadrăm la tulburări de anxietate.

Persoanele care se confruntă cu agorafobia suferă de anxietate sau frică exagerată cu privire la locuri sau situații în care se simt lipsite de apărare, captive sau jenate. De exemplu, aceasta poate include spațiile deschise, locurile foarte aglomerate sau chiar mijloacele de transport în comun.

Problema este faptul că simptomele agorafobiei variază foarte mult, iar uneori fobiile se suprapun. În acest articol, îți vom explica cele mai frecvente manifestări ale agorafobiei.

Simptomele agorafobiei conform DSM-V

DSM-V este Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mintale, actualizat în 2013. Este instrumentul pe care psihologii și psihiatrii îl folosesc pentru a identifica diferite boli și afecțiuni. Conform acestui manual, cele mai frecvente simptome ale agorafobiei sunt următoarele:

  • Senzație de anxietate în locuri în care poate fi dificil sau jenant să încerci să pleci. Acești oameni se tem de a suferi un atac de panică și, mai ales, de a-l suferi acolo unde nu vor putea primi ajutor. Prin urmare, locurile aglomerate din afara casei le provoacă cea mai mare suferință, cum ar fi transportul public sau supermarketurile.
  • Dezvoltarea unor tipare de comportament de evitare. De exemplu, dacă cineva simte anxietate atunci când călătorește într-un autobuz, va evita complet acest tip de vehicule. Își va schimba obiceiurile de teama de a nu avea un atac de panică în autobuz.
  • Atacurile de panică sunt frecvente și provoacă îngrijorare sau frică intensă. Persoana în cauză se teme să nu mai sufere un atac și, ca urmare, își schimbă total comportamentul. Acesta este un simptom clar al agorafobiei.

Pentru a stabili un diagnostic precis, medicul specialist trebuie să excludă prezența altor afecțiuni. Anumite fobii specifice, cum ar fi fobia socială, poate fi ușor confundată cu agorafobia.

Bărbat care resimte simptomele agorafobiei
Un atac de panică este o formă de manifestare a agorafobiei.

Câteva exemple de simptome de agorafobie

Simptomele agorafobiei, așa cum am menționat deja, variază de la persoană la persoană. Această tulburare provoacă frecvent teama de a te afla în locuri deschise, mai ales atunci când ești singur. Cu toate acestea, simptomele pot apărea și în locuri închise, cum ar fi teatrele sau cinematografele.

Alt aspect caracteristic agorafobiei este frica de a experimenta o situație jenantă. Pacienții se tem de ceea ce s-ar întâmpla dacă ar cădea sau ar avea un atac de panică în fața altor persoane. Această teamă tinde să fie extremă și foarte intensă.

Problema este că toate acestea ajung să afecteze fiecare aspect al vieții pacientului. Așa cum am menționat deja, comportamentele de evitare vor începe să fie din ce în ce mai pregnante. Dacă, de exemplu, pacientului îi este frică de mijloacele de transport în comun pentru a merge la muncă sau pentru a desfășura o activitate de agrement, atunci comportamentul de evitare va începe să condiționeze modul în care acesta acționează și reacționează și îl va împiedica să participe la tot felul de activități.

Alte considerații despre agorafobie

Potrivit unui articol publicat în revista Professional Pharmacy, simptomele agorafobiei apar, de obicei, la sfârșitul adolescenței sau la începutul maturității. Majoritatea oamenilor afectați se refugiază din ce în ce mai mult în casele lor, ieșind doar pentru ceea ce consideră că este necesar.

Agorafobia tinde să apară mai des la femei decât la bărbați. Din păcate, este însoțită de simptome depresive, gânduri obsesive și fobie socială.

Dacă această boală nu este tratată la timp, ajunge să devină cronică și se hrănește singură, devenind de-a dreptul invalidantă. Trebuie să avem în vedere că, la urma urmei, este o tulburare de panică și, din această cauză, este însoțită și de simptome fizice.

Un articol din Journal of Psychopathology and Clinical Psychology explică faptul că, atunci când apare o criză, ritmul cardiac accelerează și persoana poate experimenta o senzație de sufocare. Transpirația este abundentă și există disconfort și presiune în zona pieptului.

În cazuri extreme, agorafobia poate duce la amețeli și leșin. Anxietatea trăită face ca persoana să simtă că și-a pierdut controlul și acest lucru poate duce la apariția fricii de moarte.

Fată care are un atac de panică
Agorafobia are o varietate de simptome, inclusiv comportamente de evitare pentru a ocoli anumite locuri.

Ce ar trebui să reții despre agorafobie și simptomele acesteia

Ceea ce trebuie să reții este faptul că agorafobia este o tulburare complexă care se poate manifesta în moduri diferite. Oamenii afectați se tem de situații specifice, cum ar fi utilizarea mijloacelor de transport în comun sau mersul în locuri în care consideră că nu vor primi ajutor în cazul unei crize.

Din această cauză, este esențial ca bolnavii să primească sprijin și tratament psihic adecvat. În caz contrar, tulburarea poate deveni cronică și poate defini și controla viața persoanelor afectate, împiedicându-le să își desfășoare rutina zilnică.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.



Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.