Ce este biopsia lichidă? Caracteristici și avantaje - Doza de Sănătate
 

Ce este biopsia lichidă? Caracteristici și avantaje

Orice fluid biologic (sânge, urină, lichid pleural) poate fi supus unei biopsii lichide pentru identificarea anumitor biomarkeri. Această tehnică are câteva avantaje față de biopsia tradițională și este foarte utilă pentru monitorizarea bolnavilor de cancer.
Ce este biopsia lichidă? Caracteristici și avantaje
Leonardo Biolatto

Verificat și aprobat de medicul Leonardo Biolatto.

Ultima actualizare: 22 decembrie, 2022

În articolul de azi, îți vom explica ce este biopsia lichidă. Aceasta reprezintă o modalitate de a caracteriza tumorile. Unele persoane o numesc „testul de biomarkeri pe bază de sânge”. Până de curând, singura modalitate de a determina tipul de tumoare prezent în organismul unui pacient era biopsia tisulară. Dar acest test are mai multe limitări, ceea ce a dus la inventarea biopsiei lichide, o metodă nouă și mai puțin invazivă.

Biopsia lichidă caută, cuantifică și caracterizează celulele tumorale, precum și ADN-ul nuclear sau tumoral care circulă în sângele pacienților cu anumite tipuri de cancer. Principalul său rol este numărarea celulelor tumorale pentru a prezice șansele de supraviețuire. Cu cât pacientul are mai multe asemenea celule, cu atât prognoza este mai sumbră. Această metodă este utilă în caz de cancer mamar, de prostată, de colon, rectal și pulmonar, printre altele.

Orice lichid biologic (sânge, urină, lichid pleural) poate fi supus unei biopsii lichide. Aceste lichide pot conține biomarkeri care, la fel ca în cazul biopsiei tisulare, indică țesuturile care i-au produs.

Limitările biopsiei tisulare

Colectarea de probe de țesut dintr-o tumoare

Așa cum am menționat anterior, deși este una dintre cele mai bune modalități de caracterizare a tumorilor, biopsia tisulară are câteva limitări. În primul rând, aceasta necesită o probă de țesut. Așadar, este o metodă invazivă care presupune intervenții chirurgicale incomode pentru pacient.

Asemenea oricăror intervenții chirurgicale, biopsia tisulară poate să nu fie o opțiune pentru pacienții aflați în situații sensibile sau cu forme avansate ale unor boli. În plus, țesutul selectat pentru biopsie poate să nu fie cel mai potrivit. De asemenea, pot trece mai multe zile până la aflarea rezultatelor.

Biopsia tisulară le permite medicilor să afle starea mutațională a tumorii doar într-un moment specific. Pentru a urmări evoluția bolii, pacientul trebuie să se supună unor intervenții multiple. Dacă proba a fost colectată în urmă cu mult timp, când boala se afla într-un alt stadiu, biopsia tisulară nu este cea mai bună opțiune pentru a determina tratamentul pacientului.

Nu în ultimul rând, în funcție de locația tumorii, realizarea unei biopsii tisulare nu este întotdeauna posibilă. În acest caz, biopsia lichidă devine principala metodă de diagnostic.

Ce este biopsia lichidă și ce avantaje oferă?

Biopsia lichidă poate detecta mutațiile anumitor tumori într-un mod convenabil și sigur atât pentru pacient, cât și pentru medicul oncolog. Totodată, ea poate identifica mutațiile ADN-ului tumoral din sânge.

Biopsia lichidă este mult mai puțin invazivă decât cea tisulară. Pentru a o efectua, medicul are nevoie doar de o probă de sânge, pe care o va supune unor tehnici analitice avansate și ultrasensibile, precum BEAMing.

Deoarece nu presupune decât colectarea unei probe de sânge, biopsia lichidă poate fi efectuată fără a provoca un neajuns pacientului. În plus, aceasta este mult mai accesibilă în comparație cu alternativa tisulară. Așadar, medicul poate să obțină date despre boală în timp real.

Un ultim avantaj al biopsiei lichide este faptul că oferă o imagine reprezentativă a întregii tumori, nu doar a unei părți a acesteia. De asemenea, biopsia lichidă permite monitorizarea în timp bolii, lucru imposibil în cazul biopsiilor tradiționale.

În ce situații sunt recomandate biopsiile lichide?

Extragerea măduvei osoase cu o seringă

Biopsia lichidă este ideală atunci când medicul nu reușește să obțină suficient țesut pentru o biopsie tradițională. Aceasta este indicată și atunci când tumoarea este localizată într-un loc greu accesibil, cum ar fi:

  • Creierul
  • Oasele
  • Plămânii

În plus, medicii pot recomanda o biopsie lichidă dacă pacientul nu răspunde la tratament sau refuză să se supună unei biopsii tisulare.

Concluzii

Biopsia lichidă reprezintă o metodă foarte utilă, care poate înlocui biopsia tisulară, o metodă invazivă. Aceasta prezintă numeroase avantaje față de biopsia tradițională, iar specialiștii continuă să o studieze pentru a-i descoperi noi utilizări.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Barcat, J. A. (2015). Biopsia líquida. Medicina (Argentina).
  • Silva, A. S. F. da, Cavichio, M. W. E., Machado, A. L., Tokura, E. H., Andrade, L. E. C., Lázari;, C. dos S., … Carvalho, M. H. B. de. (2017). Biópsia líquida. Fleury Medicina e Saúde. Revista Medica: N: 5 Edição 2 ;2017.
  • Salinas Sánchez, A. S., Martinez Sanchis, C., Gimenez Bachs, J. M., & García Olmo, D. C. (2016). Biopsia líquida en cáncer. Actas Urologicas Espanolas. https://doi.org/10.1016/j.acuro.2015.06.008

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.