Ce este și care este tratamentul diverticulului Zenker?
Diverticulul Zenker se numește și diverticul faringoesofagian. Este cel mai frecvent tip de diverticul esofagian și poartă numele patologului german Zenker, care a publicat în 1874 o analiză a 22 de cazuri. Prevalența sa este foarte scăzută (maxim 0,11% la nivel mondial) și este mai frecvent la vârste înaintate și la bărbați. Este adesea asimptomatic. Care este tratamentul diverticulului Zenker?
Cum se formează diverticulul Zenker?
Diverticulul Zenker este un tip de diverticul propulsor. Mucoasa și submucoasa faringiană sunt împinse printr-o zonă slăbită a peretelui posterior al faringelui, numită triunghiul Killian. Această zonă musculară este localizată în treimea superioară, la îmbinarea faringelui cu esofagul.
Deși cauza bolii nu este cunoscută, aceasta este legată de presiunea internă ce apare în timpul deglutiției, alături de prezența unor zone fragile în faringe.
Simptomele diverticulului Zenker
La început, diverticulul Zenker este asimptomatic sau are simptome ușoare, cum ar fi o durere cronică în gât. Pe măsură ce crește, diverticulul începe să se umple cu alimente și acest lucru generează simptome: cel mai frecvent simptom este dificultatea de înghițire (disfagia).
Disfagia este însoțită de regurgitare non-acidă, salivare, arsuri gastrice și halitoză. Pot apărea și disfonia sau răgușeală din cauza implicării nervilor corzilor vocale, dureri în gât și piept, vărsături, tuse cronică, senzație de sufocare, mase în gât și scădere în greutate.
Diverticulul Zenker poate da naștere unor complicații: pneumonia prin aspirație este cea mai frecventă problemă asociată. Complicații rare sunt hemoragia, perforarea căilor aeriene sau a mediastinului, ulcerația, infectarea sacului diverticular sau compresia esofagiană.
Cel mai întâlnit tip de diverticul
Diverticulul Zenker este considerat un diverticul fals, deoarece este acoperit doar de mucoasă și submucoasă. Totuși, este cel mai frecvent tip de diverticul și reprezintă 52 – 82% din totalul cazurilor. Patologul german Friedrich Albert Von Zenker a fost cel care i-a dat numele, după ce l-a analizat în detaliu împreună cu Von Ziemsse în 1878. Diverticulul fusese descoperit anterior de dr. Abraham Ludlow în 1769.
Este mai des întâlnit la bătrânețe, între 70 și 80 de ani. Prevalența variază de la 0,01 la 0,11% și este în mare parte asimptomatic.
Diagnosticare
Pentru diagnosticare, medicul va solicita o esofagogramă. Esofagograma sau radiografia cu bariu constă într-o examinare fluoroscopică a esofagului cu substanță de contrast.
Alte metode, cum ar fi manometria și analiza pH-ului pot fi utilizate pentru a determina dacă diverticulul implică un răspuns anormal al mușchilor de deglutiție sau reflux gastroesofagian. Esofagoscopia de intrare nu este recomandată din cauza riscului de perforare.
Diagnosticul este confirmat prin radiografie cu bariu. Aceasta arată procesul de deglutiție și evidențiază prezența diverticulului care se deplasează pe una dintre laturile gâtului, mai ales pe partea stângă.
Descoperiți: Simptomele varicelor esofagiene
Tratamentul diverticulului Zenker
Dacă diverticulul Zenker este asimptomatic, nu necesită tratament. Însă, dacă diverticulul lui Zenker crește, se umple cu alimente și începe să prezinte simptome, tratamentul este chirurgical.
Medicul poate alege o intervenție chirurgicală deschisă sau endoscopică. Diverticulul este eliminat sau tăiat împreună cu mușchiul cricofaringian. Intervenția poartă denumirea de diverticulectomie cu miotomie cricofaringiană.
În caz de dificultăți la înghițire, mergeți la medic
Diagnosticul diverticulului Zenker se bazează pe analiza simptomelor și este confirmat prin esofagograma cu bariu. Acesta este primul diagnostic care trebuie exclus la pacienții în vârstă cu dificultăți la înghițire.
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- García M, Figueredo P. Divertículo de Zenker. Informe de dos casos. Cir Ciruj. 2006;74. Disponible en https://www.medigraphic.com/pdfs/circir/cc-2006/cc064l.pdf.
- Gómez, et al. Experiencia en el manejo del divertículo de Zenker: Una serie de 18 casos. Rev Col Gastroenterol. 2011;26(2). Disponible en www.scielo.org.co/scielo.php?script=sci_arttext&pid=S0120-99572011000200005.
- Luis E, et al. Divertículo de Zenker. Rev. Col. Bras. Cir. 2001;28(4). Disponible en https://www.scielo.br/j/rcbc/a/pLD489q8jVf8M5b95HjwXTq/?lang=pt.
- Peñaloza A, Rodríguez J, Murillo A, et al. Manejo del divertículo de Zenker con endoscopia avanzada. Revista Colombiana de Cirugia. 2016;31(4). Disponible en https://www.redalyc.org/journal/3555/355549418004/355549418004.pdf.
- Pérez T, et al. Diagnóstico y tratamiento del divertículo de Zenker. Rev Med Hosp Gen Mex 2005;68(3):155-159. Disponible en https://www.medigraphic.com/pdfs/h-gral/hg-2005/hg053e.pdf