Ce presupune teoria socioculturală a dezvoltării cognitive (Vygotsky)?

Scris și verificat de psihologul Maria Fatima Seppi Vinuales

Ultima actualizare: 12 mai, 2023

Ce este învățarea? Cum învățăm? Aceste întrebări au motivat mulți cercetători din diferite discipline să caute răspunsuri. În psihologie, behaviorismul a analizat relația dintre stimul și răspuns, dar există și teorii bazate pe postulatele constructivismului. Printre acestea  se numără teoria socioculturală a dezvoltării cognitive.

Lev Vygotsky a fost unul dintre cei mai influenți gânditori în materie de învățare. Acesta a analizat bazele biologice și modul în care acestea sunt modificate de condițiile contextului, în lumina interacțiunilor sociale.

Ce propune teoria socioculturală a dezvoltării cognitive?

Vygotsky a creat teoria socioculturală a dezvoltării cognitive. Autorul subliniază modul în care factorii sociali și culturali influențează dezvoltarea cognitivă. Învățarea care are loc în timpul interacțiunilor succesive.

Pentru a înțelege conceptul, este important să pornim de la câteva concepte sau idei centrale:

• Vygotsky susține că toate ființele umane se nasc cu funcții de bază, cum ar fi percepția, memoria și atenția. Aceste funcții se perfecționează și devin funcții mintale superioare după interacțiunea cu ceilalți.
• Dezvoltarea funcțiilor este întotdeauna influențată de valorile, practicile și credințele culturii căreia îi aparține individul.
• Schela se referă la sprijinul pe care figurile adulte îl oferă copilului pentru ca acesta să învețe să facă ceva pentru el însuși. Implică a fi atât un sprijin, cât și un impuls până când copilul se descurcă în mod autonom.
• Propunerea lui Vygotski se încadrează în constructivism, nu în behaviorism. Chiar și așa, unii teoreticieni consideră că o parte din postulatele autorului nu sunt doar constructiviste, ci că există nuanțe.
• Învățarea nu este o asociere puternică stimul-răspuns, ci mai degrabă se referă la construcție, invenție și creativitate. Prin urmare, oamenii au un rol activ în dezvoltarea cunoștințelor, așa cum au relevat analizele ulterioare.
• Teoria socioculturală a dezvoltării cognitive, prin includerea componentei sociogenetice, îi permite individului să depășească diviziunile tradiționale dintre corp-minte și natură-cultură. În acest sens, este o teorie integrativă, în care, pe lângă mecanismele creierului sau funcțiile psihologice superioare, este inclusă și analiza și influența contextului.
• Autorul acordă o mare importanță „instrumentelor de adaptare intelectuală”, a căror disponibilitate este legată de cultura apartenenței. Limbajul este unul dintre principalele instrumente și reprezintă un salt calitativ în funcțiile superioare. În plus, este mai întâi social și apoi interiorizat.

Descoperiți: Cele mai frecvente 5 greșeli în educația copiilor

Ce este zona de dezvoltare proximă și care este importanța acesteia?

Zona de dezvoltare proximă este distanța dintre situația actuală și potențialul de dezvoltare al copilului. Este diferența dintre ceea ce știe deja să facă și ceea ce încă nu știe, dar ar putea învăța cu ajutorul unui adult.

Această zonă este sensibilă la învățare, așa cum subliniază Eun și este important să fie abordată. Deși copilul nu poate rezolva singur problema în acest moment, fiind însoțit, va învăța ceva nou sau va dobândi o nouă abilitate pe care o va pune ulterior în practică.

De exemplu, zona de dezvoltare proximă indică faptul că un copil știe deja să numere, dar nu poate rezolva adunarea 2+2. Cu îndrumarea unui adult, va învăța să o facă. Pe viitor, se va descurca singur, fără intervenție. Trebuie remarcat faptul că Vygotsky consideră că nu numai adulții sunt figuri intermediare în învățare. Și colegi și pot avea acest rol.

De asemenea, Vygotsky face referire și la rolul culturii în predare. Ceea ce se întâmplă sau este potrivit într-o cultură poate să nu fie oportun în alta. Deci, în dezvoltarea cognitivă, există mai multe modalități de a ajunge la același rezultat.

Cum se aplică în viața reală?

Teoria socioculturală a dezvoltării cognitive este foarte utilă pentru a organiza procesele de predare și învățare pentru copii. Învățarea nu are loc individual, ci în context. Este vorba despre rolul figurilor adulte ca ghid și orientare, dar nu ca impunere. Este necesar ca cei mici să poată alege, să participe și să li se permită să fie protagoniști în propria învățare.

Două dintre ideile centrale ale lui Vygotsky susțin că învățarea este colaborativă și că schelele au rolul de susținere.

De asemenea, este important ca învățarea să fie facilitată de instrumentele sau metodele potrivite pentru fiecare persoană, pentru a facilita procesul și a-l face plăcut. De exemplu, anumitor copii le este mai ușor să învețe prin utilizarea imaginilor, iar alții preferă să învețe prin joc.

Totodată, cunoștințele copilului și stadiul evolutiv în care se află sunt aspecte cruciale. Adulții trebuie să contribuie la crearea zonei de dezvoltare proximă. Cerințele nu trebuie să provoace frustrare sau demotivare.

În mediul școlar, profesorii trebuie să se gândească la conținutul care are sens pentru elevii lor. Prin urmare, nu este important să cunoaștem doar cultura și societatea, ci și microcultura tinerilor. Vygotsky permite reevaluarea diversității, fugind de norme și liniaritate.

Descoperiți: Ce este psihoeducația în terapia psihologică?

Teoria lui Vygotsky promovează dezvoltarea colaborativă

Teoria socioculturală a dezvoltării cognitive ne oferă instrumente utile pentru procesele de predare și învățare. Educația este o activitate de colaborare în cadrul societății și culturii. De aici se poate deduce o contribuție fundamentală: învățarea nu este doar dezvoltare individuală, ci implică și avansarea culturii și a societății. Ceea ce ne spune Vygotski este faptul că creșterea unuia este și creșterea altora, lăsând deoparte viziunea egoistă a învățării.

Ceie care învață au un rol activ. Primii pași vor fi îndrumați și orientați, dar ceea ce face un copil azi cu ajutor, mâine va putea face independent. Este vorba despre facilitarea construcției, dialogului și schimbului.