Doliul după sinucidere: 5 sfaturi

În timp, pentru cei rămași în urmă, sinuciderea poate deveni o experiență de învățare și de împuternicire. Dar, la început, este normal să existe durere și regret.

Scris și verificat de psihologul Maria Fatima Seppi Vinuales.

Ultima actualizare: 03 octombrie, 2022

Din cauza naturii inexplicabile a situației, doliul după sinucidere este diferit și depinde de legătura pe care o aveam cu persoana decedată și de circumstanțele nefericitului eveniment. Sinuciderea nu distruge doar viața persoanei care a făcut acest gest. Dimpotrivă, are un efect în cascadă care afectează toți membrii familiei și prietenii apropiați.

Specialiștii raportează că numărul persoanelor care sunt direct afectate de un deces prin sinucidere este în medie de 7. Acesta include părinții, bunicii, prietenii, partenerul, copiii, etc.

Sinuciderea, o situație complexă

Sinuciderea este o situație de mare stres și angoasă, cu impact foarte profund la toate nivelurile. Este trăită ca o „dublă lovitură”: este vorba de pierderea unei vieți, dar și de durerea celor care trebuie să facă față acestei pierderi.

Cei rămași în urmă, rudele și cele mai apropiate persoane, simt o vină imensă. Chiar și comunitatea este sensibilizată. Sinuciderea este un rezultat trist, toată lumea având un sentiment amar de neputință.

Doliul după sinucidere: 5 sfaturi

Orice doliu presupune mai mulți pași pentru a putea ajunge la stadiul de acceptare a pierderii. În acest proces, apar reacții și emoții precum angoasa, vinovăția, reticența, apatia, dificultatea de concentrare, pierderea interesului, modificările apetitului, tulburările de somn, etc.

Doliul după sinucidere presupune înțelegerea motivului. Sinuciderea este un fenomen multicauzal. Poate că o ultimă picătură a umplut paharul, dar el era deja aproape plin. Trebuie să înțelegem că nu există un singur motiv care să explice suferința care a dus la sinucidere. În timp, vom înțelege că rolul nostru în prevenirea actului a fost limitat, deoarece nu suntem „atotputernici”.

Câteva recomandări utile sunt următoarele:

1. Cereți ajutor. Sinuciderea unei persoane dragi este o experiență unică, plină de emoții complexe și contradictorii. Treceți de la furie la vinovăție, de la neîncredere la resemnare. Dacă aceste emoții nu sunt gestionate corect, este posibil ca doliul să devină patologic. Devine cronic și creează foarte mult disconfort. Pot apărea și boli fizice sau psihice, dezorganizare familială, etc. Este bine să aveți resurse variate la îndemână, fie că este vorba de familie și prieteni, de un grup de ajutorare, de terapie psihologică, etc.
2. Vorbiți despre emoții și acceptați-le. Negarea nu face durerea să dispară. Dimpotrivă, la un moment devine explozivă și nesustenabilă. Fiecare persoană trebuie să găsească cea mai bună modalitate de a exprima ceea ce simte, fie că vorbește, scrie sau face orice altceva are nevoie. O tehnică foarte utilă poate fi să țineți o evidență zilnică a emoțiilor: punându-le pe hârtie, le puteți analiza mai ușor.
3. Respectați doliul. În doliu intervin multiple variabile personale, familiale și sociale care îl facilitează sau îl împiedică. Fiecare om are nevoie de ceva diferit. Prin urmare, trebuie să respectați unicitatea experienței. Găsiți un echilibru între singurătate și intimitate și ascultare activă atunci când este necesar.
4. Încetul cu încetul, restabiliți rutina. Durerea este încă prezentă, dar în timp este indicat să începeți să reluați unele activități. Nu ar trebui să așteptați să vă simțiți 100% bine. De asemenea, cu timpul, veți putea privi spre viitor.
5. Aveți grijă de propria persoană. Mâncarea, odihna, menținerea igienei personale, păstrarea în ordine a spațiului personal: aceste activități de zi cu zi pot deveni o adevărată provocare. Cu toate acestea, este necesar să faceți un efort. Tehnicile de relaxare sunt foarte utile, ajutând la reducerea stresului. Dacă ajutați pe cineva, în primele zile oferiți-vă ajutorul în cazul sarcinilor precum cumpărăturile, gătitul, curățenia, etc.

Transformați durerea în rezistență

Cei rămași în urmă se învinovățesc pentru că nu au văzut semnele. Ei se scufundă în durerea de a nu fi evitat o „moarte prezisă”. Cu toate acestea, nu este ușor să știm când să intervenim, când să considerăm un indiciu ca fiind ceva grav.

Vinovăția nu dă timpul înapoi. În schimb, putem încerca să-i ajutăm pe alții prin acțiuni de conștientizare, discuții despre subiect, alungarea miturilor și tabuurilor, sprijinirea familiilor afectate, etc. Timpul, compasiunea și acceptarea ne permit să transformăm durerea într-o oportunitate de a ajuta pe cineva, de a fi acolo pentru cineva care are nevoie.