Efectele respingerii părinților asupra copiilor

A crește simțindu-se respins de părinte condiționează stima de sine a copilului, legăturile lui cu ceilalți și bunăstarea sa psihologică.

Scris și verificat de psihologul Elena Sanz.

Ultima actualizare: 22 decembrie, 2022

Părinții sunt cele mai importante figuri în dezvoltarea noastră. În calitate de îngrijitori primari, ei au sarcina să ne protejeze, să ne hrănească, să ne îngrijească și să ne ofere afecțiune, acceptare și validare. Dacă din orice motiv nu sunt în măsură să îndeplinească aceste funcții, repercusiunile psihologice și emoționale ne pot afecta pe viață. Din acest motiv, este interesant să cunoaște, efectele respingerii părinților asupra copiilor.

Pentru a înțelege amploarea impactului acțiunilor lor, merită să ne amintim că în copilărie suntem ființe total dependente și vulnerabile. Avem nevoie de părinții noștri pentru a supraviețui. Ei sunt cei care ne arată cât de mult (sau cât de puțin) valorăm și la ce ne putem aștepta de la viață. Dacă ceea ce primim este respingere, acest lucru ne pune într-o poziție dificilă.

Efectele respingerii părinților asupra copiilor

Respingerea copiilor de către părinți este mai frecventă decât credem. Nu apare întotdeauna în mod clar și direct; uneori este mai subtilă, dar la fel de dureroasă.

În general, putem vorbi de respingere atunci când apar următoarele situații:

• Tatăl sau mama agresează copilul fie fizic, fie verbal. Pot exista lovituri, dar și insulte, umilințe, comparații și critici constante. Părintele poate răspunde cu sarcasm sau să fie excesiv de dur cu cuvintele și acțiunile sale.
• Neglijența este o altă formă de respingere. În acest caz, părinții nu își asumă sau exercită rolul parental și nu sunt prezenți fizic sau emoțional în viața copilului. Îl neglijează sau îl tratează cu indiferență.

Este posibil ca ambele situații să fie combinate și același părinte să fie uneori agresiv și alteori indiferent. Oricum ar fi, copilul crește simțind că tatăl sau mama lui nu-l place, că nu este suficient de bun sau că ar trebui să fie diferit pentru a merita dragostea părintească.

De ce părinții își resping copiii?

Există o varietate de motive care pot explica această respingere. Este esențial să subliniem că în niciun caz nu este vina copilului. Printre cauzele principale pot fi următoarele:

• Paternitate sau maternitate nedorită: atunci când are loc o sarcină neplanificată, părinții pot simți că acest copil îi leagă într-o căsnicie pe care nu și-o doresc, le limitează stilul de viață sau presupune o responsabilitate pe care nu vor să și-o asume.
• Copilul îl reprezintă simbolic pe celălalt părinte: atunci când există dezacorduri semnificative în cuplu și copilul seamănă cu unul dintre părinți, celălalt poate simți o puternică respingere inconștientă. De asemenea, se întâmplă ca asemănarea cu un alt membru al familiei să declanșeze aceste atitudini.
• O slabă potrivire: apare atunci când temperamentul copilului și cel al tatălui sau al mamei sunt foarte diferite. Astfel, dacă adultul nu reușește să accepte și să se adapteze la nevoile copilului, apare o lipsă de înțelegere care generează respingere.
• Părinții suferă de o tulburare psihologică: îi împiedică sau le îngreunează legătura cu copilul. Este obișnuit în cazul depresiei postpartum, însă tulburările de anxietate, tulburările de dispoziție, psihozele și altele pot juca și ele un rol decisiv.
• Părinții care au fost victimele unei educații inadecvate: nu au primit afecțiune, înțelegere și acceptare de la proprii părinți și acum repetă tiparul.

Cum îi afectează pe copii respingerea părinților?

Impactul psihologic al respingerii părinților influențează imaginea pe care copilul o dezvoltă despre sine și capacitatea sa de a relaționa cu ceilalți. Următoarele sunt cele mai frecvente consecințe:

Nesiguranță și stima de sine scăzută

Oamenii care cresc simțindu-se respinși de unul dintre părinți dezvoltă o imagine de sine proastă și un concept negativ de sine. Ei trăiesc cu mari îndoieli despre ei înșiși și despre valoarea lor ca ființe umane. Dacă oamenii care ar trebui să-i iubească cel mai mult nu o fac, de ce ar face-o alții? Aceștia pot deveni ființe foarte nesigure.

Model de evitare interpersonală

Această consecință este frecventă atunci când există o indiferență totală. Copiii, atunci când își exprimă emoțiile și disconfortul, au nevoie de adulți pentru a vedea și a le valida sentimentele.

Dacă părinții minimizează, slăbesc sau ridiculizează ceea ce simte sau are nevoie copilul, acesta se retrage în sine și învață să fie independent. Astfel, va evita să fie vulnerabil față de ceilalți, își va ascunde emoțiile și va avea tendința de a fugi.

Este posibil să aibă o teamă de angajament și dificultăți în stabilirea unor relații profunde și de durată.

Dependență emoțională și nevoie de aprobare

Cazul opus apare atunci când respingerea este ambivalentă. Părinții au fost uneori afectuoși și alteori ostili; uneori au asistat și lăudat copilul, iar alteori l-au criticat sau abandonat.

Copilul crește cu o anxietate constantă. Devine dependent și fricos. Are nevoie și caută aprobare externă și este dispus să facă orice pentru a nu pierde compania și afecțiunea celor din jur. Face tot posibilul pentru a îndeplini dorințele și așteptările celorlalți.

Tulburări psihologice

S-a demonstrat că a fi respins de către părinți crește semnificativ riscul de a suferi de diferite tulburări psihologice. Există o tendință mai mare de a dezvolta depresie, tulburări de alimentație și probleme de anxietate, în special fobie socială.

Depășiți efectele respingerii părinților pentru a fi liberi

Ca adulți, este esențial să avem curajul să ne privim rănile, să ni le asumăm și să le tratăm. Nu este ușor să recunoaștem că un părinte ne-a respins sau că simțim furie, ură sau resentimente. Cu toate acestea, trebuie să ne eliberăm.

Ne confruntăm cu sarcina de a ne reconstrui stima de sine și imaginea și de a învăța să relaționăm. Sprijinul profesional este esențial, dar rezultatele pot fi eliberatoare și satisfăcătoare.

Dacă vă identificați cu cele de mai sus, nu ezitați să căutați ajutor.