Emergentismul ca filozofie și caracteristicile sale

Emergentismul ca filozofie este o paradigmă ce susține că tot ceea ce există nu derivă doar din suma elementelor componente, ci că ia naștere din interacțiune. Este un întreg ireductibil la părțile sale.

Prin urmare, fenomenele emergente sunt entități noi și ontologic diferite de elementele din care au fost create. Un exemplu de fenomen emergent este mintea umană. În acest caz, rezultă din interacțiunea distribuită între diferite procese neuronale. Nu poate fi redusă la niciuna dintre componentele care participă la proces, deoarece niciunul dintre neuroni nu este conștient separat.

Ce este emergentismul ca filozofie?

Se spune că o proprietate este emergentă dacă rezultă din interacțiunea altor proprietăți ale sistemului și este diferită. Pentru a înțelege mai bine acest lucru, cităm distincția dintre efectele emergente și cele rezultate făcută de filozoful George Henry Lewes în Problemele de viață și minte (1875).

În acest caz, efectele rezultate pot fi calculate prin simpla adăugare sau scădere a cauzelor care acționează împreună. De exemplu, atunci când calculăm greutatea unui obiect, putem aduna părțile componente ale acestuia.

În schimb, efectele emergente nu pot fi calculate în acest fel, deoarece sunt noi din punct de vedere calitativ în comparație cu cauzele ce au stat la baza lor. Pentru Lewes, un exemplu de astfel de efect sunt fenomenele mintale.

Motto-ul esențial al emergentismului este faptul că întregul este întotdeauna mai mult decât suma părților sale. Prin urmare, atunci când materia este unită după legi fizico-chimice, ea produce sisteme ale căror proprietăți sunt noi și nu se reduc la nici una dintre proprietățile părților componente.

Trebuie remarcat faptul că emergentismul se opune reducționismului, care afirmă că fenomenele pot fi descrise prin altele mai simple sau fundamentale. Cu alte cuvinte, presupune că un sistem complex nu este altceva decât suma părților sale și că poate fi înțeles studiind elementele constitutive.

Citește mai mult: Care sunt diferențele dintre filozofie și psihologie?

Caracteristicile emergentismului

Este de menționat faptul că, în cadrul emergentismului, există teorii care diferă într-o măsură mai mare sau mai mică. În plus, conceptul de emergență este aplicat unor domenii de cunoaștere diferite, precum psihologia și termodinamica.

Prin urmare, este dificil de sintetizat diversitatea teoriilor emergentiste și aplicațiilor acestora. Cu toate acestea, putem aprofunda conceptul de apariție și putem evidenția caracteristicile comune.

Naturalism antireducționist

O caracteristică comună a tuturor teoriilor emergentiste este combinația dintre naturalism și antireducționism. Naturalismul susține că nu există substanțe supranaturale sau speciale care să nu poată fi explicate științific. Antireducționismul presupune că există proprietăţi de nivel superior care nu pot fi reduse la cele de nivel inferior.

Combinarea ambelor poziții este una dintre cele mai mari dificultăți ale emergentismului. În funcție de conceptul de reducere și de substanță sau componentă naturală, se va defini o anumită formă de emergentism.

Existența nivelurilor micro și macro

Emergentismul afirmă că există niveluri micro și macro în fenomenele lumii. Consideră că din interacțiunile locale dintre componentele unui sistem (nivel micro), reiese o structură sau un model global (nivel macro).

De exemplu, un uragan poate fi considerat un proces emergent, al cărui micronivel este alcătuit din molecule de aer în mișcare. Nivelul macro este modelul în spirală pe care îl observăm.

Noutate și imprevizibilitate

Fenomenele emergente sunt asociate cu noutatea sau surpriza și cu imprevizibilitatea apariției lor, având în vedere starea anterioară. Cu toate acestea, pentru mulți emergentiști, noutatea sau imprevizibilitatea este un criteriu prea slab pentru a defini apariția. Ceva nou sau imprevizibil ține de relația dintre observator și fenomenul observat.

De exemplu, ceva poate fi nou prima dată când este observat, dar mai târziu devine previzibil. Mai mult, pe măsură ce natura proceselor emergente este studiată și clasificată, imprevizibilitatea va înceta să fie un factor determinant.

Emergentismul ca filozofie: tipuri

După cum am clarificat deja, în cadrul emergentismului există diferite teorii. Prin urmare, s-au stabilit clasificări:

Emergentism slab versus puternic

În funcție de gradul de apariție a unui fenomen, emergentismul slab este distins de cel puternic:

• Vorbim de emergență slabă atunci când se presupune că există proprietăți care sunt identificate ca emergente de către un observator extern, dar care pot fi explicate în funcție de proprietățile constituenților primari ai sistemului. Această poziție este compatibilă cu reducția, deoarece presupune că apariția este produsul observației și că fenomenul poate fi explicat prin elementele care l-au produs.
• Emergența puternică se referă la proprietăți independente de orice observație și cu propriile puteri cauzale. Proprietățile emergente nu sunt reductibile la cele anterioare și au efecte asupra acelorași sisteme care le-au produs.

Emergentism sincron versus diacronic

În acest caz, distincția făcută se referă la noutatea apariției:

• În apariția sincronă, predominantă în filosofia minții, fenomenele emergente de nivel superior sunt prezente simultan cu fenomenele de nivel inferior din care apar. De exemplu, stările sau proprietățile mintale coexistă cu stări sau proprietăți la nivel neural. Această poziție este compatibilă cu un puternic emergentism.
• În schimb, emergența diacronică este apariția orizontală, ce evoluează în timp. Structura din care iese noua proprietate există înaintea celei emergente. Acest lucru este tipic pentru teoriile emergentiste slabe, care presupun sisteme complexe, evoluție, cosmologie, viață artificială, etc.

Recomandăm: 8 întrebări filozofice la care să te gândești

Obiecții la emergentism

Una dintre obiecțiile la adresa emergentismului este legată de așa-numitul principiu al închiderii cauzale a lumii fizice. Aceasta se referă la faptul că orice efect fizic are o cauză fizică suficientă și completă.

Cu alte cuvinte, fizica are resurse pentru a explica toate efectele, deci nu trebuie să recurgă la alte științe. Există destul de multe dezbateri despre motivele pentru care nu putem să credem în acest principiu, deoarece nu este foarte clar ce este „fizicul”.

Cu toate acestea, majoritatea filozofilor (și oamenilor de știință) cred că principiul este adevărat. Prin urmare, problema emergentistului este faptul că el respinge teoria menționată.

Cu alte cuvinte, emergentismul pledează pentru cauzalitatea descendentă: fenomenele emergente își lasă amprenta asupra lumii fizice, deși aparțin unui alt nivel, mai înalt.

Emergentismul este una dintre numeroasele paradigme filozofice și științifice care încearcă să înțeleagă natura ființei umane și a lumii care o înconjoară. Totuși, ca și restul pozițiilor care investighează marile mistere ale existenței, are defectele sale.