Eudemonismul: ce este, origine și caracteristici

Eudemonismul este o poziție etico-filosofică care bazează acțiunile morale ale ființei umane pe fericire. Mai exact, singura modalitate de a fi fericit este să te comporți corect.

Eudemonismul este un curent filosofic care include diverse teorii etice. Acest curent susține că fericirea este un bine suprem pe care fiecare persoană dorește să-l atingă. Pentru a realiza acest lucru, trebuie să acționeze corect. Cu alte cuvinte, fiecare va fi fericit în măsura în care se comportă corect.

Dar ce înseamnă să acționezi corect? Mai jos, vom explica pe scurt această abordare etică, câteva dintre aspectele sale și în ce situații ale vieții cotidiene se reflectă această filosofie.

Ce este eudemonismul?

Eudemonismul provine din termenul grecesc eudaimonia, care înseamnă „bunăstare”. Academia Regală Spaniolă definește eudemonismul ca teorie etică ce plasează fericirea ca fundament al moralității. În acest sens, eudemoniștii presupun că fericirea este scopul suprem al fiecărei ființe și că singura modalitate de a o experimenta este moralitatea.

Există teorii etice care au fost considerate eudemonism, deoarece își bazează normele morale pe obținerea fericirii depline. Unele dintre ele sunt următoarele:

• Hedonismul etic: afirmă că fiecare ființă umană ar trebui să urmărească plăcerea și să reducă durerea. De asemenea, susține că plăcerea trebuie să provină din surse considerate bune din punct de vedere moral. Acest lucru poate fi realizat într-un mod tangibil (prin simțuri) sau în plan spiritual.
• Stoicismul: susține că fericirea nu înseamnă lucruri materiale sau plăceri excesive, ci controlul rațional al dorințelor, al evenimentelor sau al pasiunilor care pot tulbura sufletul. Cine va reuși să facă acest lucru va atinge fericirea deplină.
• Utilitarism: afirmă că cea mai bună acțiune este cea care produce cea mai mare fericire și bunăstare pentru cel mai mare număr de oameni.

Descoperă: Democrit de Abdera: viață, contribuții și fraze ale filosofului grec al râsului

Cum a apărut eudemonismul?

Se crede că eudemonismul își are originea în Grecia Antică (secolul al VI-lea î.Hr.). Aristotel (384 î.Hr. – 322 î.Hr.) este considerat părintele și cel mai important exponent al eudemonismului. Potrivit acestui filosof, dacă facem bine, vom putem să atingem fericirea.

Odată cu trecerea timpului, multe curente au început să considere eudemonismul drept scopul suprem. Printre acestea cirenaismul, stoicismul, neoplatonismul și utilitarismul. Chiar și în biserica creștină, eudemonismul i-a influențat pe Sfântul Augustin și Sfântul Toma de Aquino.

Există două tipuri de eudemonism

În funcție de gradul de fericire, eudemonismul a fost clasificat ca:

• Eudemonism individual: este eudemonismul clasic dezvoltat de Aristotel. În acest caz, căutarea fericirii personale este scopul final. Prin urmare, omul trebuie să acționeze corect pentru a obține fericire și satisfacție.
• Eudemonism social: afirmă că fericirea nu este doar pentru un individ, ci implică și colectivul. Acest tip de eudemonism este întâlnit la filosofii utilitariști. Potrivit acestora, acțiunile vor fi bune sau rele în măsura în care facilitează sau împiedică fericirea tuturor sau a celui mai mare număr de oameni.

Merită menționat și un al treilea tip numit eudemonism politic, conform căruia doctrina dreptului și a statului se bazează pe principiul fericirii. Kant a dezvoltat acest concept, afirmând că nu fericirea, ci libertatea conform legilor universale este principiul care ar trebui să guverneze.

Principalele caracteristici ale eudemonismului

Principalele caracteristici ale acestui curent sunt:

• Este o poziție etică ce afirmă că fericirea este binele suprem după care tânjește fiecare ființă umană.
• Normele morale se bazează pe fericirea deplină (individuală sau colectivă).
• A trăi și a acționa conform rațiunii ar trebui să fie trăsătura superioară căutată de toți oamenii.
• A te lăsa purtat de pasiuni (emoții, sentimente, prejudecăți, etc.) nu duce la fericire.
• Fericirea se obține prin folosirea corectă a rațiunii.

Principalii reprezentanți ai eudemonismului

Aristotel

Aristotel este unul dintre pionierii acestei teorii și cel mai important eudemonist. Potrivit acestui filosof grec, vom fi drepți și virtuoși în măsura în care vom găsi un echilibru între două pasiuni opuse.

De exemplu, cum vom acționa într-un mod generos? Potrivit acestui filosof, o vom face găsind o cale de mijloc între generozitate și egoism, adică între o atitudine detașată și una altruistă. Acest echilibru este atins prin rațiune.

Epicur din Samos (341 î.Hr. – 270 î.Hr.)

Acest gânditor a afirmat faptul că ființa umană ar trebui să caute întotdeauna fericirea. Este nevoie de prudență, sobrietate și prietenie. La fel ca Aristotel, el a afirmat că rațiunea trebuie folosită pentru a evita excesele, deoarece acestea pot provoca suferințe ulterioare.

Epicur a presupus că plăcerile sufletului sunt superioare celor ale trupului. Ideal este să ajungi la o stare de bine pe care el a numit-o ataraxie. Nu a fost în favoarea desfrânării, dar nici nu a susținut renunțarea la plăcerile trupești. În schimb, a afirmat că trebuie căutat un punct de mijloc și că satisfacțiile corporale trebuie îndeplinite atât timp cât nu provoacă dureri ulterioare.

Jeremy Bentham (1748-1832)

Este cunoscut drept părintele utilitarismului. Bentham își bazează doctrina etică pe bucuria vieții în loc de sacrificiu sau suferință. În acest sens, scopul final este acela de a obține cea mai mare fericire pentru cel mai mare număr de oameni.

Acest gânditor a creat un calcul al fericirii, un algoritm care măsoară gradul de fericire produs de o anumită acțiune. Prin urmare, este vorba despre corectitudine morală. Acest calcul este cunoscut și ca utilitar sau hedonist.

Eudemonismul în acțiunile cotidiene

Mulți oameni acționează conform eudemonismului fără să știe. Câteva dintre situațiile în care această poziție etică devine evidentă sunt următoarele:

• Organizații non-guvernamentale sau ONG-uri care își oferă serviciile fără costuri pentru a contribui la refacerea mediului.
• Profesori și educatori care își dedică timpul predării fără a primi vreo remunerație economică.
• O persoană care își controlează mereu emoțiile (stoicism).

Poate că acest curent filosofic ți-a marcat existența și nu ți-ai dat seama. Află mai multe despre el și vezi dacă îl poți aplica în viața de zi cu zi!