Hipermobilitatea infantilă: avantaje și dezavantaje
Hipermobilitatea infantilă este o afecțiune asimptomatică frecventă la copiii cu vârsta sub 5 ani, care determină deplasarea articulațiilor în afara limitelor normale. Apare atunci când nivelurile de colagen din tendoane și ligamente sunt modificate, făcând ca fibrele să fie mai subțiri și mai puțin rigide.
Apare, în medie, la 30% din populația pediatrică, fiind mai frecventă la fete decât la băieți, cu un raport de 3 la 1. Deși scade odată cu vârsta, în 2% din cazuri, persistă în timp.
În acest articol, îți vom dezvălui câteva caracteristici care permit diagnosticarea acestei afecțiuni. În același timp, vom analiza atât avantajele, cât și dezavantajele hipermobilității infantile și, cel mai important, îți vom spune când trebuie să-ți faci griji.
Ce cauzează hipermobilitatea infantilă?
Hipermobilitatea infantilă este de natură genetică. Studiile indică faptul că provine dintr-o mutație a fibrelor care alcătuiesc tendoanele, mușchii și pielea. Acestea au particularitatea de a se întinde și de a reveni la forma inițială sau de a se deforma și a adopta o formă nouă. Particularitatea este cunoscută sub numele de plasticitate.
Aici acționează proteinele care formează țesuturile: colagen și elastină. Când există mai multă elastină decât colagen, mușchii devin mai elastici și, prin urmare, ligamentele sunt mai fragile. Prin urmare, este foarte ușor să apară leziuni la nivelul aparatului locomotor.
Care sunt avantajele hipermobilității infantile?
În activitățile fizice, cum ar fi gimnastica, baletul, dansul sau acrobația, hipermobilitatea infantilă poate fi benefică, deoarece oferă o flexibilitate uimitoare. De asemenea, este benefică în folosirea instrumentelor, cum ar fi flautul, vioara sau pianul, care necesită o agilitate specială la nivelul degetelor.
În cazul celor cu hipermobilitate, distensia și tensiunea constantă a mișcărilor repetate nu produc durere la fel ca în cazul celor care sunt mai puțin flexibili.
Vezi și:
Dezavantajele hipermobilității infantile
Hipermobilitatea infantilă poate fi interpretată ca un avantaj în activitățile fizice menționate anterior, chiar dacă specialiștii recomandă precauție. Slăbiciunea musculară și stângăcia motorie pot fi o problemă și pot apărea chiar întârzieri în dezvoltarea psihomotorie.
Pot apărea luxațiile articulare, tendinita, durerile de spate, scolioza, osteoartrita genunchilor și, conform cercetărilor, anxietatea și depresia. De obicei, ultimele probleme menționate nu sunt asociate cu hipermobilitatea articulară. Alte simptome merită însă o atenție specială.
Hipotonie musculară
Slăbiciunea musculară determină întârzierea dezvoltării psihomotorii, întoarcerea, așezarea, târârea și mersul pe jos. Copiii au articulații foarte flexibile care se îndoaie ușor, iar tonusul lor muscular nu rezistă mișcărilor.
Acești bebeluși nu dau din picioare, iar membrele lor sunt mai întinse decât în mod normal. Cu fața în jos, devin disperați pentru că nu se pot susține pe brațe sau nu își pot ridica capul. Când se ridică, încearcă să-și desfacă picioarele, iar acestea se întorc spre exterior și genunchii se sucesc înapoi.
Inhibarea activității musculare
Ca urmare a durerii, apare inhibiția, ceea ce duce la hipotrofie musculară. Acest lucru, la rândul său, scade toleranța la efort și, prin urmare, reduce participarea copilului la sporturi și jocuri. Întârzierile în dezvoltarea psihomotorie și dobândirea mersului sunt, de asemenea, un aspect comun.
Scolioza și alte probleme posturale
Studiile indică o relație directă între hipermobilitatea infantilă și scolioză, din cauza alterărilor posturale. Acest lucru generează curburi în partea posterioară a coloanei vertebrale, cunoscute sub numele de cifoză și accentuarea curburii în zona lombară.
Mulți copii au picioarele plate, precum și genunchi care sunt apropiați și deplasați înapoi.
Sfaturi și recomandări pentru părinți
Un copil cu hipermobilitate ar trebui să învețe lucruri despre boala sa pentru a preveni repetarea constantă a mișcărilor articulare care se află în afara intervalului normal. Va fi dificil să controlezi această hiperactivitate naturală. Copilul va căuta să atragă atenția cu abilitățile sale contorsioniste.
Deoarece îndoirea anormală a articulațiilor nu este neapărat un lucru bun, așa cum afirmă și medicii, îți vom oferi câteva recomandări foarte utile:
- Întrucât nu există un tratament specific, părinții ar trebui să-l educe pe copil cu privire la necesitatea de a-și proteja articulațiile de supra-extindere prelungită.
- Încearcă să îndrepți copilul spre sport și exerciții care lucrează mușchii și îmbunătățesc echilibrul, stabilitatea și dexteritatea motorie.
- Dacă copilul diagnosticat cu hipermobilitate este sugar, părinții ar trebui să-i crească tonusul muscular. Pentru a face acest lucru, cel mai bine ar fi să consulte un kinetoterapeut pentru a primi sfaturi specializate.
- Printre exercițiile recomandate se numără cele care pun copilul cu fața în jos, poziție care, având în vedere starea, nu îi va plăcea deloc. Acestea îi ajută pe micuți să își întărească spatele, gâtul și șoldurile. Nu uita că acest lucru este deranjant, deci va trebui să-l stimulezi cu jucării sau sunete care îl fac să ridice capul.
Când să soliciți tratament medical pentru hipermobilitatea infantilă?
Hipermobilitatea infantilă poate fi distractivă până când apare durerea. Nu este ceva obișnuit, deoarece doar 5-10% dintre persoanele hipermobile sau foarte flexibile suferă de disconfort. Dacă acest lucru se întâmplă, trebuie să mergi la medic pentru că este posibil să te confrunți cu sindromul de hipermobilitate articulară.
Scara Beighton este cea mai utilizată pentru a determina dacă o persoană este hipermobilă. De exemplu, printre manevrele pe care le implică se numără atingerea antebrațului cu degetul mare, extinderea degetelor la peste 90 de grade sau atingerea podelei cu palmele fără a îndoi genunchii. Dacă cel mic obține 6 din cele 9 puncte ale scării, vorbim despre un caz pozitiv de hipermobilitate articulară.
Această tulburare provoacă dureri la nivelul articulațiilor și al oaselor, chiar și atunci când ții un creion în mână mai mult timp. De asemenea, este însoțită de disconfort la nivelul șoldurilor și al genunchilor și de picioare plate, bruxism, oboseală și slăbiciune.
Sindromul de hipermobilitate benignă este diferit de sindromul Ehlers-Danlos, care este congenital și afectează și țesutul conjunctiv. EDS cauzează probleme vasculare și oculare și hipersensibilitate a pielii. De asemenea, este însoțit de luxații regulate, deformări ale coloanei vertebrale, hipotonie musculară și revărsat articular.
Îți recomandăm:
Hipermobilitatea sugarului necesită efort constant
Părinții trebuie să acorde atenție manifestărilor care pot dezvălui probleme majore. Boala nu este ușor de diagnosticat, deoarece simptomele sunt difuze. Cu toate acestea, durerea dă semnalul de alarmă.
Odată ce un copil a fost diagnosticat cu hipermobilitate benignă, acesta ar trebui să urmeze un tratament. Acesta include o dietă echilibrată, exerciții fizice, participarea la activități școlare și somn de calitate. Trebuie să evite suprasolicitarea articulațiilor (de exemplu, căratul unei genți grele) și sporturile extreme sau de contact.
Ținând cont de aspectele de mai sus, este important să subliniem că perioadele de inactivitate sporesc simptomele hipermobilității. În acest sens, se recomandă un program de exerciții de rezistență progresivă axat pe mușchi specifici. Ciclismul și înotul sunt printre cele mai bune exerciții în acest sens.
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Bulbena-Cabre, A., Duñó, L., Almeda, S., Batlle, S., Camprodon-Rosanas, E., Martín-Lopez, L. M., & Bulbena, A. (2019). La hiperlaxitud articular como marcador de ansiedad en niños. Revista de Psiquiatría y Salud Mental, 12(2), 68-76. Disponible en: https://www.elsevier.es/es-revista-revista-psiquiatria-salud-mental–286-pdf-S1888989119300217
- Farro-Uceda, L., Tapia-Egoavil, R., Valverde-Tarazona, C., Bautista-Chirinos, L., & Amaya-Solis, K. (2016). Relación entre hiperlaxitud articular, dismetría de miembros inferiores y control postural con los trastornos posturales. Revista médica herediana, 27(4), 216-222. Disponible en: http://www.scielo.org.pe/pdf/rmh/v27n4/a04v27n4.pdf
- Ortega, F. Z., Rodríguez, L. R., Martínez, A. M., Sánchez, M. F., Paiz, C. R., & Liria, R. L. (2010). Hiperlaxitud ligamentosa (test de Beighton) en la población escolar de 8 a 12 años de la provincia de Granada. Reumatología clínica, 6(1), 5-10. Disponible en: www.reumatologiaclinica.org
- Haro, D. M., Morante, R. M., & Lillo, S. S. (2014). Síndrome de hiperlaxitud articular benigno en el niño. Revista Médica Clínica Las Condes, 25(2), 255-264. Disponible en: https://www.elsevier.es/index.php?p=revista&pRevista=pdf-simple&pii=S0716864014700367&r=202
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.