Metode de diagnostic pentru fibrilația atrială

23 august 2019
Fibrilația atrială este unul dintre cele mai frecvente tipuri de aritmie. Având în vedere incidența cazurilor, este importantă stabilirea unui diagnostic corect.

Un diagnostic pentru fibrilația atrială este stabilit, de obicei, în urma unei electrocardiograme. Sunt necesare atenție sporită și o diferențiere clară între numeroasele tipuri de aritmii.

Un diagnostic concret și timpuriu va permite pacientului să gestioneze mai bine afecțiunea cu care se confruntă, făcând schimbări în viața de zi cu zi și în obiceiurile alimentare și urmând un tratament corespunzător cât mai curând posibil.

Citește în continuare pentru a descoperi posibilele cauze și metode de diagnostic pentru fibrilația atrială.

Ce este fibrilația atrială?

Inimă afectată de fibrilația atrială

Acest termen medical se referă la o afecțiune a inimii. În cazul fibrilației atriale, semnalele electrice existente în mod natural sunt modificate. În general, aceste impulsuri nervoase controlează contracția și relaxarea inimii. Conform portalului specializat Medline Plus, consecințele acestei afecțiuni sunt următoarele:

„Fibrilația atrială poate duce la creșterea riscului apariției unui accident vascular. În cazul a numeroși pacienți, aceasta poate cauza și dureri în piept, atac de cord și insuficiență cardiacă.”

În cadrul acestei afecțiuni, atriile (camerele superioare ale inimii) se contractă într-un mod neregulat și fără a se coordona cu ventriculele (camerele inferioare ale inimii).

Citește mai mult:

7 simptome care arată că ai probleme cu inima

Tipuri de fibrilație atrială și grupuri de risc

În mod normal, această afecțiune apare la persoanele cu vârsta peste 65 de ani. Însă există bolnavi din toate categoriile de vârstă. În plus, din cauze necunoscute încă, fibrilația atrială apare mai des la bărbați decât la femei.

În funcție de caracteristicile afecțiunii, pot fi identificate două tipuri de fibrilație atrială:

  • Cronică. În acest caz, fibrilația atrială este prezentă de multă vreme și este necesară administrarea unui tratament pentru ameliorarea simptomelor.
  • Paroxistică. Această formă a afecțiunii se manifestă spontan, iar simptomele asociate dispar de la sine relativ rapid.

Fibrilația atrială poate avea consecințe serioase. Printre cele mai comune riscuri întâlnim infarctul cerebral, aritmia cardiacă sau tulburările de ritm cardiac.

Care sunt posibilele cauze ale fibrilației atriale?

Diagnostic pentru fibrilația atrială
Fibrilația atrială poate apărea din sau poate fi declanșată de mai multe cauze.

Până în prezent, specialiștii nu au putut identifica cauza exactă sau factorii ce duc la apariția acestei probleme de sănătate. Însă există o serie de condiții medicale și lucruri ce pot duce la apariția fibrilației atriale. Printre acestea se numără boli de inimă sau tulburări ce afectează inima. De exemplu:

  • Pericardita sau inflamația pericardului (stratul subțire ce înconjoară și protejează acest organ);
  • Miocardita sau inflamația miocardului (mușchiul inimii);
  • Infarctul miocardic;
  • Boala cardiacă valvulară sau modificări ale valvelor din interiorul inimii;
  • Daunele apărute în timpul unei intervenții chirurgicale pe cord;
  • Fumatul și consumul de alcool și/sau droguri;
  • Medicamentele ce pot afecta funcționarea inimii;
  • Bolile sistemului respirator, precum boala pulmonară obstructivă cronică;
  • Hipertiroidismul;
  • Alte afecțiuni, cum ar fi apneea în somn.

Metode de diagnostic pentru fibrilația atrială

Stetoscop folosit în diagnostic pentru fibrilația atrială

Diagnosticul fibrilației atriale permite excluderea altor posibile aritmii și cauze.

Medicul specialist va efectua o serie de teste și analize medicale pentru a stabili diagnosticul de fibrilație atrială. Astfel, acesta va putea să excludă existența altor afecțiuni cu simptome asemănătoare.

Cele mai comune metode de diagnostic pentru fibrilația atrială sunt:

Electrocardiograma sau EKG

Medicul va efectua acest test prin plasarea câtorva electrozi pe pieptul și brațele pacientului. Aceștia sunt special concepuți pentru a capta semnalele electrice ce controlează ritmul mișcării inimii. Apoi, aparatul la care electrozii sunt conectați va genera o reprezentare grafică a acestor impulsuri nervoase.

Electrocardiograma reprezintă una dintre principalele metode de diagnostic pentru fibrilația atrială. Acest test poate fi efectuat și sub alte forme:

  • Monitor Holter: Acesta este un dispozitiv EKG portabil care înregistrează activitatea inimii pacientului pe parcursul a 24 de ore.
  • Dispozitiv de monitorizare electrocardiografică: În acest caz, dispozitivul este activat atunci când pacientul prezintă simptome de tahicardie. În acest mod, medicul poate urmări istoricul afecțiunii pe ore. Spre deosebire de monitorul Holter, acest test se întinde pe parcursul a câteva săptămâni sau chiar luni.

Află mai multe informații:

8 semne care indică un posibil infarct miocardic

Ecocardiograma

Specialistul trimite o serie de unde prin intermediul unui dispozitiv numit traductor către inima pacientului. Undele ajung la acest organ și sunt trimise înapoi către aparat. După procesarea datelor, pe monitor va apărea o imagine clară a inimii pacientului.

Această procedură medicală poartă numele de ecocardiogramă transtoracică. Poate fi efectuată și prin introducerea traductorului prin cavitatea bucală a pacientului, acesta având forma unui tub flexibil. Odată ce traductorul ajunge în esofag, testul poate fi efectuat, iar rezultatele vor fi mult mai precise.

Medicul specialist va putea verifica structura organului și prezența unor posibile cheaguri de sânge. Ecocardiograma transtoracică este un test foarte precis în diagnosticarea fibrilației atriale.

Alte metode de diagnostic pentru fibrilația atrială

  • Obținerea imaginilor din interior. Ca regulă generală, o radiografie a pieptului poate indica starea inimii și a plămânilor.
  • Testul la stres sau exerciții. În acest caz, pacientul este rugat să efectueze o activitate fizică ușoară în timp ce o echipă de specialiști monitorizează răspunsurile inimii.
  • Testele de rutină. De obicei, medicii efectuează o serie de analize de sânge pentru a exclude prezența altor afecțiuni. Acest lucru este valabil în cazul suspiciunilor de hipertiroidism (nivel ridicat de hormoni tiroidieni în sânge), spre exemplu. De asemenea, pot fi efectuate și alte teste medicale pentru afecțiuni respiratorii (de obicei, boala pulmonară obstructivă cronică).
  • Chasco Ronda, J. (2010). El ecocardiograma. Imagen Diagnostica. https://doi.org/10.1016/S2171-3669(10)70004-4
  • Extramiana, F., Messali, A., Labbé, J.-P., & Leenhardt, A. (2013). Fibrilación auricular. EMC – Tratado de Medicina. https://doi.org/10.1016/S1636-5410(13)65325-8
  • Kirchhof, P., Benussi, S., Kotecha, D., Ahlsson, A., Atar, D., Casadei, B., … Zeppenfeld, K. (2017). Guía ESC 2016 sobre el diagnóstico y tratamiento de la fibrilación auricular, desarrollada en colaboración con la EACTS. Revista Espanola de Cardiologia. https://doi.org/10.1016/j.recesp.2016.11.014
  • Pozas G. (2008). El electrocardiograma y su tecnología. Educación Medica. https://doi.org/Doi 10.1098/Rspb.2003.2365