Reducerea consumului de carne cu 5 strategii utile - Doza de Sănătate
 

Reducerea consumului de carne cu 5 strategii utile

Când vine vorba de a-ți reduce consumul de carne, va trebui să-ți crești aportul de alte alimente pentru a-ți putea satisface toate nevoile nutriționale.
Reducerea consumului de carne cu 5 strategii utile
Maria Patricia Pinero Corredor

Verificat și aprobat de nutriționistul Maria Patricia Pinero Corredor.

Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

Reducerea consumului de carne a devenit un obiectiv pentru foarte multe persoane, în special în ultimii ani. La baza acestui fenomen stau problemele de sănătate, dorința de a proteja mediul înconjurător, gusturile personale și dorința de a elimina abuzul împotriva animalelor. Din păcate, mulți dintre noi nu știm cum să ne reducem aportul de carne într-un mod sănătos.

Printre posibilele beneficii pe care reducerea consumului de carne ți le oferă se numără prevenirea hipertensiunii arteriale, a hipercolesterolemiei și a problemelor asociate excesului de acid uric. Dacă nu ești obișnuit să urmezi o dietă săracă în carne, poți percepe acest pas ca pe o schimbare radicală.

În articolul de azi, îți vom prezenta o serie de strategii care te vor ajuta să consumi treptat mai puțină carne. Cu ajutorul lor, îți va fi mai ușor să-ți schimbi obiceiurile alimentare.

5 strategii pentru reducerea consumului de carne

1. Află ce tip de carne nu este esențial pentru sănătatea ta

Sortimente de carne
Ne putem satisface nevoile nutriționale chiar dacă nu consumăm deloc carne.

Există un mit popular conform căruia carnea ar fi indispensabilă pentru a ne bucura de o sănătate optimă. Însă acest lucru nu este adevărat deoarece avem la dispoziție o gamă variată de alimente care ne oferă toți nutrienții de care avem nevoie.

Începe prin a consuma carne mai rar în cursul săptămânii și a reduce porțiile servite. Și nu uita, în categoria de „carne” nu intră doar vita, porcul și păsările de curte, ci și:

  • Cârnații
  • Mezelurile procesate
  • Pateurile

2. Legumele și leguminoasele sunt aliații tăi de nădejde

Dacă îți reduci consumul de carne, va trebui să-ți mărești aportul de alte alimente. În acest mod, vei putea compensa contribuția nutrițională a cărnii.

Practic, este indicat să consumi mai multe legume pentru a-ți aproviziona organismul cu tot fierul și proteinele de care are nevoie. O altă idee bună este să-ți mărești aportul de linte, aceasta fiind o sursă de proteine, fibre, complexul vitaminelor B, minerale și fier. Pe lista de alimente vegetale benefice se află și fasolea, boabele de soia și cerealele integrale (orezul, ovăzul, grâul).

3. Planifică cumpărăturile săptămânale

O strategie simplă pentru reducerea consumului de carne este să nu o mai cumperi. În fond, nu ai cum să mănânci ceva ce nu ai la îndemână! Așadar, pune mai multe legume, fructe și leguminoase în coș atunci când faci cumpărăturile săptămânale. Vei fi surprins de câte alimente vegetale sunt disponibile în piețele locale și de câte mâncăruri poți prepara cu ele.

4. Redu-ți aportul de carne treptat

Chiftele pentru burgeri din legume
Mesele pe bază de legume și leguminoase pot înlocui carnea în dietă.

Așa cum am menționat anterior, trebuie să reduci treptat cantitatea de carne pe care o consumi pentru a-ți atinge obiectivul. În acest scop, poți să faci următoarele:

  • Elimină carnea din meniul pentru micul dejun.
  • Servește legume de mai multe ori pe săptămână pentru a înlocui mezelurile și alte produse de origine animală. Salatele, omletele și caserolele cu legume constituie opțiuni excelente.
  • Descoperă noi rețete fără carne. Văzând că nu duci lipsa de preparate gustoase, vei fi mult mai motivat să-ți reduci consumul de carne.

Dacă ești nevoit să consumi mai puțină carne din motive de sănătate, cea mai bună strategie constă în a opta pentru mezeluri neprocesate și carne slabă precum cea de pui și curcan. Totodată, în cazul în care vrei să treci la un regim vegetarian sau vegan, va trebui să începi să eviți cu totul produsele cu ingrediente de origine animală.

Indiferent de circumstanțe, este mai ușor să faci schimbări treptate, astfel încât corpul tău să aibă timp să se adapteze noului regim alimentar.

5. Consumă pește în loc de carne

Persoanele care vor să renunțe la carne din motive de sănătate, dar nu pot să treacă la vegeterianism ar trebui să includă mai mult pește în preparatele servite. Peștele este un înlocuitor minunat pentru carne în majoritatea rețetelor.

De pildă, peștele oceanic reprezintă o sursă excelentă de acizi grași Omega-3 și uleiuri benefice. Grouper, plătica de mare și merluciul sunt alți pești săraci în grăsimi și benefici pentru corpul uman.

Concluzii

În mare, pentru a-ți schimba obiceiurile alimentare și a-ți reduce consumul de carne, trebuie să îi permiți corpului tău să se adapteze treptat. După ce reușești să renunți la carne, te vei simți mult mai bine, iar rezultatele dorite nu vor întârzia să apară.

Ai grijă de tine!


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Link, R., MS, & RD. Dieta vegetariana: Guía para principiantes y plan de comidas. Healthline. (2021, May 12). https://www.healthline.com/health/es/dieta-vegetariana
  • Shahidi F., Ambigaipalan P. Omega 3 polyunsaturated fatty acids and their health benefits. Annu Rev Food Sci Technol, 2018. 9: 345-381.
  • Sotos Prieto M., Guillen M., Sorlí J. V., Asensio E. Mª, Gillem Sáiz P., González J. I. et al . Consumo de carne y pescado en población mediterránea española de edad avanzada y alto riesgo cardiovascular. Nutr. Hosp.  [Internet]. 2011  Oct [citado  2022  Nov  23] ;  26( 5 ): 1033-1040. Disponible en: http://scielo.isciii.es/scielo.php?script=sci_arttext&pid=S0212-16112011000500017&lng=es.
  • Zhao Z., Yin Z., Zhao Q. Red and processed meat consumption and gastric cancer risk: a systematic review and meta analysis. Oncotarget, 2017. 8 (18): 30563-30575.

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.