Logo image
Logo image

Simptomele și tratamentul blocului de ramură

4 minute
Blocul de ramură are mai multe clasificări în funcție de nivelul implicării ritmului cardiac. Terapia poate ajuta la controlul bolii în marea majoritate a cazurilor.
Simptomele și tratamentul blocului de ramură
Ultima actualizare: 28 martie, 2021

Blocul de ramură apare atunci când una dintre structurile inimii nu funcționează corect. Aceste structuri sunt realizate din țesut specializat capabil să transmită impulsuri electrice care se împart în două ramuri (una dreaptă și una stângă) pentru a acoperi ambele părți ale organului. Afecțiunea constă în incapacitatea inimii de a menține un ritm normal, ceea ce crește posibilitatea apariției complicațiilor cardiovasculare. Ești interesat să afli mai multe despre simptomele și tratamentul blocului de ramură? Citește mai departe!

Ce cauzează blocul de ramură?

Afecțiunile care cauzează cel mai frecvent blocul de ramură includ:

  • Infarctul miocardic
  • Tensiunea arterială crescută
  • Miocardita
  • Cardiomiopatiile

În majoritatea cazurilor, irigarea țesutului responsabil de transmiterea impulsurilor electrice în inimă este deficitară, așa cum este cazul infarctului. Ruperea unei plăci de aterom poate obstrucționa fluxul de sânge în arterele coronare, cele care transportă oxigenul și nutrienții către miocard. Acest lucru provoacă deteriorarea progresivă a țesuturilor, care, în multe cazuri, este ireversibilă. Din acest motiv, un blocul de ramură este o complicație comună a anumitor evenimente cardiovasculare.

În schimb, miocardita este inflamația miocardului care apare ca urmare a unei infecții. Unul dintre microorganismele implicate este Trypanosoma cruzi, agentul cauzal al bolii Chagas.

Descoperă mai mult:

În ce constă transplantul de inimă?

Some figure
Evenimentele cardiovasculare care afectează miocardul se pot agrava din cauza blocului de ramură.

Simptomele blocului de ramură

Există mai multe tipuri ale bolii, în funcție de caracteristicile ritmului cardiac rezultat. Din fericire, majoritatea pacienților au un blocaj ușor și nu prezintă simptome. În aceste cazuri, diagnosticul survine frecvent ca parte a unei evaluări medicale de rutină.

Cu toate acestea, cei care dezvoltă semne evidente pot prezenta palpitații și leșin (sincopă). De obicei, au și alte boli cardiovasculare sau metabolice asociate, cum ar fi hipertensiunea arterială sau diabetul zaharat.

Pot exista mai multe simptome în funcție de gradul de implicare a diferitelor organe (cum ar fi rinichii). Inima nu este capabilă să-și îndeplinească funcția în mod corespunzător în cazurile severe și ar putea duce la instabilitate hemodinamică. Aceasta include o scădere progresivă a tensiunii arteriale, care poate duce la șoc în lipsa unui tratament adecvat.

Diagnostic

Medicul poate ajunge la diagnostic folosind o combinație de elemente clinice și teste complementare. În plus, poate efectua un examen fizic amănunțit pentru a detecta tulburările de ritm cardiac.

În orice caz, boala este confirmată printr-o electrocardiogramă. Principala caracteristică este măsurarea activității electrice a inimii, care include frecvența cu care apar bătăile sale. Inima nu funcționează așa cum ar trebui la pacienții cu bloc de ramură.

Mai mult decât atât, medicul poate efectua și o ecocardiogramă. Este o tehnică imagistică mai scumpă și numai un specialist o poate efectua. Avantajul utilizării sale este faptul că face posibilă determinarea alterărilor structurale, care explică originea bolii.

Citește mai mult:

6 tipuri de boli de inimă și simptomele lor

Tratamentul blocului de ramură

Există mai multe modalități de tratare a bolii, în funcție de severitatea clinică și de riscul apariției aritmiilor fatale. Mai jos, îți prezentăm cele mai importante opțiuni terapeutice.

Medicamente

După cum am menționat mai sus, majoritatea cazurilor sunt atribuite pacienților asimptomatici. Din acest motiv, medicul nu prescrie nimic special. Cu toate acestea, este necesar să prescrie medicamente împotriva cauzei bolii.

De exemplu, medicii prescriu adesea medicamente antihipertensive și diuretice pentru pacienții hipertensivi. Acesta este un grup amplu de substanțe și diferențele constau în mecanismul lor de acțiune.

Unele dintre cele mai utilizate sunt losartanul, amlodipina și enalaprilul, iar hidroclorotiazida și furosemida se remarcă în grupul diureticelor.

Pacemaker

Some figure
Pacemakerele sunt dispozitive care preiau comanda bătăilor inimii pentru a oferi regularitate.

Acest dispozitiv poate regla activitatea electrică a inimii. A fost considerat inițial un tratament costisitor și problematic, cu mai multe efecte secundare, dar în prezent este sigur și ușor de întreținut.

Există două tipuri de stimulatoare cardiace, conform unui articol publicat de Fundația Spaniolă a Inimii: temporare și permanente. Acestea din urmă necesită implantare subcutanată, pentru care medicul trebuie să introducă, de asemenea, un fir printr-una din venele din partea dreaptă a inimii.

Terapia de resincronizare cardiacă

Acest tratament este pentru cazurile mai severe în care există o coordonare slabă între activitatea părților stângi și drepte ale inimii. Dispozitivul utilizat este cunoscut sub numele de stimulator cardiac biventricular, potrivit unei publicații Mayo Clinic.

Beneficiul este atât de mare, încât unele modele includ un cardioverter-defibrilator implantabil. Aceasta înseamnă că dispozitivul poate trimite un impuls defibrilant în cazurile de urgență în care ritmul cardiac este modificat semnificativ.

Prevenirea complicațiilor

Persoanele cu factori de risc trebuie să meargă regulat la medic din cauza posibilității de a dezvolta evenimente cardiovasculare fatale. Medicii de familie și interniștii sunt și ei o opțiune utilă în unele cazuri. Cu toate acestea, pacientul trebuie să ajungă la un cardiolog.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Burri H, Lerch R. Echocardiography and patient selection for cardiac resynchronization therapy: a critical appraisal. Heart Rhythm 2006; 3: 474-9.
  • Garillo R, et al. Terapia de resincronización cardíaca. Cruzando la frontera de las indefiniciones. Rev Urug Cardiol 2011;26:71-76.
  • Geiter H. Los bloqueos de rama cardíacos. Nursing 2004;22(1):21-24.
  • Lozano J. Arritmias cardíacas y su tratamiento. OFFARM 2001;20(11):11-153.
  • Ostabal M, et al. Los marcapasos cardíacos. Med Integral 2003;41(3):151-61.
  • Vogler J. Bradiarritmias y bloqueos de la conducción. Rev Esp Cardiol 2012;65(7):656-667.

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.