Aporofobia: respingere și dispreț pentru săraci

Scris și verificat de filosoful Maria Alejandra Morgado Cusati

Ultima actualizare: 19 noiembrie, 2022

Aporofobia este un neologism format din unirea a doi termeni grecești: aporos (fără resurse) și phobos (frică). Aporofobia înseamnă ură, frică, dezgust sau ostilitate față de cei săraci, cei fără resurse sau cei neputincioși.

Prima persoană care a folosit acest nou concept a fost profesoara de filosofie de la Universitatea din Valencia, Adela Cortina, în 1990. Obiectivul ei a fost să diferențieze această atitudine de alte manifestări discriminatorii, precum xenofobia sau rasismul. Cortina susține că actele de xenofobie, rasism și respingere a imigranților sau a refugiaților sunt de fapt manifestări ale unei aversiuni care nu apare din cauza faptului că sunt străini, ci pentru că sunt săraci.

Cum se exprimă aporofobia?

În viața de zi cu zi, aporofobia înseamnă o dublă atitudine. În primul rând, presupune asocierea cu cei care trăiesc bine, de la care se poate obține un anumit beneficiu; în al doilea rând, există tendința de a-i ignora pe cei vulnerabili, care par incapabili să ofere ceva în schimb.

Respingerea imigranților are loc deoarece aceștia nu au nimic de oferit. De exemplu, nicio națiune nu respinge un șeic arab sau un fotbalist străin celebru care solicită dreptul de ședere. Iahturile acostează fără probleme pe coasta bogată a Mediteranei, în timp ce refugiații se scufundă încercând să ajungă la mal.

Cortina se întreabă ce se află în spatele acestui dublu standard de acceptare și respingere a imigranților. Sunt oamenii respinși pentru că sunt străini sau pentru că sunt săraci? Aceasta spune: „Săracii sunt respinși chiar dacă sunt din propria familie”. Cu alte cuvinte, săracii, în loc să stârnească empatia, primesc respingere și ostilitate.

Cauze posibile

Cauzele aporofobiei nu sunt foarte clare. Cu toate acestea, au fost propuse anumite ipoteze.

Creier xenofob

Bazându-se pe neuroștiință, Cortina spune că creierul are o componentă xenofobă ca mecanism de supraviețuire. Oamenii au tendința biologică de a se înconjura de alți oameni asemănători lor.

Asta înseamnă că avem tendința să fim alături de oameni care vorbesc aceeași limbă, care au o fizionomie similară, care au aceeași cultură, etc. Prin urmare, cei care diferă sunt respinși. Creierul îi poate vedea ca pe o amenințare.

Totuși, această explicație nu justifică prezența aporofobiei. Este important de subliniat faptul că ființa umană este un animal rațional cu o mare componentă empatică. Suntem capabili să avem grijă de ceilalți, indiferent de circumstanțe.

Lipsă de reciprocitate

Cortina afirmă că aporofobia se bazează pe principiul reciprocității și al schimbului economic. Oamenii trebuie să aibă o utilitate în sistem. Săracii sunt respinși pentru că nu au nimic de oferit societății. Cu alte cuvinte, săracii sunt cei care nu au instrumentele necesare pentru a returna ceea ce primesc.

Citiți mai mult: Darwinismul social: o idee care nu ar fi trebuit să existe?

Disonanță cognitivă

Din punct de vedere psihologic, aporofobia ar putea fi consecința disonanței cognitive. Aceasta este definită ca o tulburare psihologică experimentată atunci când există două idei incompatibile sau un comportament care este incompatibil cu sistemul de credințe.

În cazul aporofobiei, există o discrepanță între felul în care cineva se vede pe sine („Sunt o persoană bună”) și comportamentul său („Nu ajut și mă uit în altă parte când dau peste o persoană vulnerabilă”). Acest conflict ne poate determina să căutăm justificări pentru a raționaliza comportamentul disonant, creând motive pentru a respinge oamenii săraci.

Ideologii politice

Din punct de vedere ideologic, gândirea neoliberală (bazată pe individualism, competitivitate și meritocrație) înseamnă că succesul depinde doar de voință, efort și talent. Prin urmare, în loc să înțelegem sărăcia ca pe un eșec social, reacționăm disprețuindu-i și blamându-i pe cei săraci pentru situația lor.

Descoperiți: Ziua Internațională a Femeii: Generația Egalitate

Impactul social și personal

Aporofobia este un fenomen care alimentează cercul vicios al excluderii și marginalizării. În primul rând, are un impact negativ asupra stimei de sine a oamenilor săraci. În al doilea rând, respingerea împiedică reintegrarea socială și în muncă.

Discursul bazat pe aporofobie are ca rezultat dezumanizarea. Versiunea sa cea mai severă poate provoca violență verbală sau fizică, cu batjocură, insulte, umilire sau agresiune fizică.

Aceste atacuri au un impact sever asupra sănătății mintale a victimelor, care experimentează adesea un sentiment de neputință și vulnerabilitate, frică, anxietate, depresie sau chiar idei suicidare.

Cum să depășim aporofobia?

Adela Cortina propune că cea mai bună modalitate de a pune capăt aporofobiei este prin educația formală și informală (școli, universități, mass-media, rețele sociale, etc.). Trebuie cultivate compasiunea și altruismul.

Trebuie să demontăm acea credință falsă care spune că săracii nu au nimic de oferit. Cortina afirmă că nu există ființă umană care să nu fie capabilă să ofere ceva valoros.

Compasiunea și empatia sunt nule atunci când credem că săracii sunt vinovați de sărăcia lor. Pentru o lume plină de compasiune, trebuie să regândim propriul sistem de credințe.

Ideologia care susține că sărăcia nu este rezultatul condițiilor structurale, ci mai degrabă rezultatul indolenței, erorii individuale sau vinovăției personale, face ca cei săraci să fie percepuți ca o amenințare. Blamarea lor îi face să fie ignorați și chiar persecutați.