Caracteristici și tratament pentru sialoree
Sialoreea – sau ptialismul – este denumită în limbajul comun „curgerea balelor”. Desigur, această afecțiune este normală la copiii cu vârsta cuprinsă între 15 și 36 de luni. Cu toate acestea, este considerată anormală dacă apare după vârsta de 4 ani. Astăzi, vom analiza atent caracteristicile și principalul tratament pentru sialoree.
Ce este sialoreea și ce o provoacă?
Sialoreea este o afecțiune caracterizată prin incapacitatea de a reține saliva în gură și de a o direcționa către tractul digestiv. Reprezintă o producție excesivă de salivă sau o anomalie în procesarea acesteia.
Cele mai frecvente cauze ale sialoreei sunt bolile neurologice. Printre acestea se numără paralizia cerebrală și boala Parkinson. Cu toate acestea, afecțiunea apare și la cei care suferă de scleroză laterală amiotrofică (SLA), sindromul Riley-Day sau efectele infarctului cerebral.
În plus, această afecțiune este frecventă și la pacienții care iau medicamente antipsihotice, hipnotice sau tranchilizante. De asemenea, este normal ca o creștere bruscă a producției de salivă să apară în timpul sarcinii între a doua și a patra săptămână de gestație.
Caracteristicile acestei tulburări
Glandele salivare sunt responsabile de producerea salivei. Există trei tipuri: glandele parotide, submandibulare și sublinguale. Primul tip produce salivă apoasă, în timp ce celelalte două generează continuu un lichid mai gros. Acesta este tipul de salivă care produce adesea sufocare.
În fiecare zi, producem aproximativ 1.5 litri de salivă, iar 70% din aceasta provine din glandele submandibulare și sublinguale. Sialoreea nu este o boală care evoluează într-o altă afecțiune mai gravă. Însă aceasta afectează grav calitatea vieții persoanei în cauză.
Nu există niciun medic specializat în tratamentul sialoreei. Prin urmare, dacă suspectezi că ai această tulburare, ar trebui să te adresezi medicului generalist. El sau ea te va îndruma către un specialist, în funcție de cauza care dă naștere problemei.
Citește și:
Clasificarea sialoreei
Din punct de vedere al originii sale, există două tipuri de sialoree:
- Sialoreea anterioară: este provocată de un deficit neuromuscular asociat cu o producție excesivă de salivă. Acesta duce la scurgerea lichidului din colțurile gurii sau de pe buza inferioară.
- Sialoreea posterioară: problema își are originea în fluxul de salivă de la limbă către faringe.
Conform scalei de evaluare Thomas-Stonell și Greenberg, clasificarea sialoreei poate fi făcută și în funcție de severitatea sau frecvența acesteia. Din acest punct de vedere, sialoreea este după cum urmează:
- Gură uscată
- Ușoară (buze umede)
- Moderată (buze și bărbie umede)
- Severă (haine, mâini și ustensile umede)
În funcție de frecvență, scala este următoarea:
- Fără salivare
- Salivare ocazională
- Salivare frecventă
- Salivare constantă
Consecințele sialoreei
Sialoreea este o problemă medicală relevantă. Provoacă o dizabilitate vizibilă și dificultăți suplimentare în gestionarea pacienților cu probleme neurologice. În general, această afecțiune are consecințe. De exemplu, acestea pot include descuamarea buzelor, oboseală musculară, dermatită, modificări ale simțului gustului și dificultăți de vorbire.
Din punct de vedere fizic, cel mai mare risc este pneumonia de aspirație, din cauza dificultăților de înghițire a alimentelor. Acești pacienți sunt, de asemenea, mai predispuși la infecții orale.
În același timp, consecințele psihosociale pot fi foarte grave. Sialoreea generează respingere socială, chiar și în rândul îngrijitorilor. Acest lucru limitează, de asemenea, performanța normală a activităților zilnice.
Descoperă și:
Tratament pentru sialoree (hipersalivație)
Acum că am stabilit care sunt caracteristicile acestei boli, vom vorbi despre principalul tratament pentru sialoree
Există trei moduri de a trata sialoreea: logopedia, farmacologia și intervenția chirurgicală. Abordarea prin logopedie presupune efectuarea unei serii de exerciții pentru a inhiba reflexele patologice. Pentru a fi mai specifici, scopul este de a îmbunătăți închiderea buzelor și aspirarea sau înghițirea salivei. Tratarea continuă poate aduce îmbunătățiri.
În ceea ce privește tratamentul farmacologic, acesta implică anticolinergice, care ajută la scăderea secreției de salivă. Totuși, aceste medicamente trebuie să meargă mână în mână cu exercițiile. Din păcate, unii oameni au intoleranță la acest tip de medicamente.
De asemenea, sialoreea se poate trata prin injectarea de toxină botulinică tip A (TBA). Toxina se aplică direct pe glandele salivare și reduce producția de salivă. Cel mai bun lucru este faptul că generează foarte puține efecte secundare.
În cele din urmă, dacă niciuna dintre aceste măsuri nu funcționează, specialistul va decide să efectueze o intervenție chirurgicală. Fiecare pacient este diferit. Uneori, este necesară o combinație de măsuri pentru ca tratamentul să fie eficient.
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Hernández-Palestina, M. S., Cisneros-Lesser, J. C., Arellano-Saldaña, M. E., & Plascencia-Nieto, S. E. (2016). Resección de glándulas submandibulares para manejo de sialorrea en pacientes pediátricos con parálisis cerebral y poca respuesta a la toxina botulínica tipo A. Estudio piloto. Cirugía y Cirujanos, 84(6), 459-468.
- Silvestre Donat, F. J., Miralles Jordá, L., & Martínez Mihi, V. (2004). Tratamiento de la boca seca: puesta al día. Medicina Oral, Patología Oral y Cirugía Bucal (Ed. impresa), 9(4), 273-279.
- Carod Artal, F. J. (2003). Tratamiento de la sialorrea en enfermedades neurológicas mediante inyecciones transcutáneas de toxina botulínica A en las glándulas parótidas. Neurologia, 18(5), 280-284.
- Rebolledo, Francisco Aguilar. “Tratamiento de sialorrea en enfermedades neurológicas más frecuentes del adulto.” Plasticidad y Restauración Neurológica 5.2 (2006): 123-128.
- Cisneros-Lesser, Juan Carlos, and Mario Sabas Hernández-Palestina. “Tratamiento del paciente con sialorrea. Revisión sistemática.” Investigación en discapacidad 6.1 (2017): 17-24.
- Narbona, J., and C. Concejo. “Salivary incontinence in a child with neurological disease.” Acta Pediatrica Española 65.2 (2007): 56.
- Almirall, Jordi, Mateu Cabré, and Pere Clavé. “Complicaciones de la disfagia orofaríngea: neumonía por aspiración.” Los peldaños para vivir bien con disfagia: 18.
- Pelier, Bárbara Yumila Noa, et al. “Empleo de Kinesiotaping como tratamiento de la sialorrea en pacientes con enfermedad cerebrovascular.” Medimay 26.1 (2019): 88-98.
- Galindo, A. Palau, et al. “Utilidad terapéutica de un efecto secundario para el control de la sialorrea.” Atención Primaria 34.1 (2004): 55.
- Carod Artal, F. J. “Tratamiento de la sialorrea en enfermedades neurológicas mediante inyecciones transcutáneas de toxina botulínica A en las glándulas parótidas.” Neurologia 18.5 (2003): 280-284.