Logo image
Logo image

Ce este efectul Pygmalion și cum îl putem folosi în avantajul nostru?

4 minute
De multe ori, efectul Pygmalion are o latură ascunsă de autosabotare care ne împiedică să ne gândim la lucrurile pozitive care s-ar putea întâmpla.
Ce este efectul Pygmalion și cum îl putem folosi în avantajul nostru?
Ultima actualizare: 31 decembrie, 2021

„Deodată, Ana s-a trezit cu fața în jos pe podea. Așa cum anticipase de când începuse să se gândească la bal, și-a călcat pe pantaloni – care erau prea lungi – și s-a împiedicat.” Șansă, premoniție sau cauzalitate? Efectul Pygmalion corelează așteptările și rezultatele. Despre ce este vorba?

Ce este efectul Pygmalion și cum funcționează?

Cunoscut și sub denumirea de „profeție care se auto-împlinește”, efectul Pygmalion se referă la influența pe care așteptările o au asupra rezultatului.

Printre studiile inițiale referitoare la acest efect psihologic, le regăsim pe cele ale lui Rosenthal și Jacobson, care au investigat modul în care așteptările unui elev îi influențează comportamentul și performanța. Dacă profesorul crede că elevul său este inteligent și dedică mai mult timp progresului său, elevul se va comporta conform acestei convingeri și va căuta să fie la înălțime.

La fel se întâmplă și în cazul opus: dacă un elev este perceput ca fiind slab, acest lucru îi influențează percepția despre sine. Persoana —în acest caz profesorul— trebuie să creadă și să fie convinsă că un anumit elev este într-un anumit fel. În acest fel, va putea provoca efectul scontat. Este un factor cheie pentru ca elevul să interpreteze și să experimenteze evenimentul ca atare.

Citiți și: De ce este importantă reglarea emoțională?

Some figure

Exemple de efect Pygmalion: ce se întâmplă?

Efectul așteptărilor poate fi aplicat și la locul de muncă și în companii. De exemplu, dacă un șef consideră că secretara lui este foarte inteligentă și ar trebui să se afle într-o altă funcție, el îi va oferi oportunități pentru dezvoltare, va acorda atenție creșterii ei și îi va oferi sarcini care îi permit să se perfecționeze.

Aceasta implică faptul că restul oamenilor care lucrează în același loc nu prezintă o evoluție similară pentru că nu au aceleași oportunități. În acest fel, secretara va cea care va ajunge să iasă în evidență în grup și să ajungă într-o altă funcție.

S-a vorbit mult despre efectul Pygmalion și la nivelul relațiilor. Dacă o persoană crede că partenerul său este infidel, va începe să se comporte pe baza a ceea ce crede. Îi va monitoriza telefonul mobil, va suna de mai multe ori pe zi și așa mai departe. În timp, partenerul va pune capăt relației pentru că este copleșit, întărind astfel credința inițială.

Pe scurt, deși știm că acest efect are legătură cu așteptările, trebuie să recunoaștem și că provoacă o schimbare în comportamentul altor persoane. Generează un efect circular sau de tip buclă, care face ca așteptările și comportamentele să se alimenteze reciproc.

Cum să profitați de efectul Pygmalion?

Putem profita de efectul Pygmalion. De exemplu, dacă reușim să generăm o percepție favorabilă, este posibil să obținem și sprijinul celor din jur. Pe de altă parte, le putem indica altor oameni ceea ce așteptăm de la ei. În acest fel, le arătăm încredere și siguranță pentru a-i motiva și a le întări stima de sine.

Putem chiar să ne revizuim așteptările despre noi înșine pentru a identifica acele discursuri sau convingeri pe care le-am interiorizat. Acest efect dezvăluie cât de dăunătoare și limitative sunt stereotipurile și prejudecățile. Este o invitație deschisă la revizuirea și corectarea acestora.

Citiți și: Beneficiile și importanța răbdării

Efecte negative

Efectul Pygmalion are și consecințe negative. Printre acestea, găsim următoarele:

  • Produce anxietate, deoarece provoacă îngrijorare excesivă cu privire la ceea ce se va întâmpla în viitor.
  • Uneori, te împiedică să te bucuri de moment și să te conectezi cu ceea ce se întâmplă, fiind mai conștient de ceea ce s-ar putea întâmpla.
  • Generează auto-sabotaj prin gândirea la posibilități negative.
  • Duce la vederea de tip tunel: sunt percepute doar câteva detalii, în timp ce informațiile cheie sunt trecute cu vederea.
  • Poate provoca așteptări ireale, ceea ce duce la frustrare.
Some figure
Anxietatea excesivă este unul dintre efectele negative ale efectului Pygmalion.

Planificați dezvoltarea, nu stagnarea

După cum am detaliat, efectul Pygmalion poate avea efect pozitiv sau negativ, în funcție de modul în care îl folosim. Dacă prevedem diferite scenarii și avem anumite așteptări în minte, putem îmbunătăți unele aspecte pentru a fi pregătiți pentru diferite situații.

Dacă îi permitem minții să anticipeze fără limite, este posibil să ne simțim copleșiți, speriați și neîncrezători. Este important să înțelegem că nu putem controla totul și că trebuie să dezvoltăm o toleranță la frustrare.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Jensen, F., & Vogel, N. (2007). Percepciones en torno al envejecimiento en jóvenes universitarios: apuntes en torno a la profecía autocumplida. In VI Congreso Chileno de Antropología. Colegio de Antropólogos de Chile AG.
  • García Vargas, Javier. (2015) El efecto Pigmalión y su efecto transformador a través de las expectativas. Perspectivas docentes 57. Textos y Contextos.

 


Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.