Ce este neajutorarea autoimpusă?

În fața unor situații neplăcute, lucrul normal și sănătos de făcut este să întreprinzi acțiuni care să permită îmbunătățirea circumstanțelor. Cu toate acestea, unii oameni rămân pasivi și resemnați, crezând că nu au control asupra evenimentelor din viața lor.

Neajutorarea autoimpusă este un răspuns de pasivitate și supunere la situații neplăcute. Persoanele care suferă de această afecțiune nu au intenția de a eradica stimulii care le provoacă disconfort sau greutăți.

De obicei, afecțiunea apare după o experiență traumatică în care a fost implicată luarea unor decizii greșite pentru a evita suferința. Astfel, individul crede că nu poate face nimic util pentru a evita situațiile dureroase.

Ce este neajutorarea autoimpusă?

Potrivit Asociației Americane de Psihologie (APA), neajutorarea autoimpusă este un fenomen care își are originea în expunerea repetată la factori de stres. Acești factori de stres sunt incontrolabili și fac ca oamenii să nu folosească opțiunile pe care le dețin pentru a controla evenimentele adverse.

Din această cauză, oamenii ajung să creadă că le lipsește controlul asupra a ceea ce se întâmplă, adică a proceselor de mediu. Pe termen mediu, această credință le distruge motivația de a face schimbări.

Cu alte cuvinte, neajutorarea autoimpusă este o afecțiune psihologică care duce la incapacitatea de a reacționa la situații care provoacă suferință. Acest lucru apare ca o consecință a executării unor acțiuni eșuate în fața evenimentelor neplăcute din trecut. Prin urmare, oamenii învață să tolereze suferința și cred că nu pot face nimic pentru a evita stimulii neplăcuți.

Cauzele neputinței autoimpuse

Toate cauzele neputinței autoimpuse sunt legate de o prejudecată care îi determină pe oameni să creadă că nu au controlul asupra evenimentelor vieții. Acest lucru contribuie la o lipsă de analiză a posibilelor consecințe ale anumitor situații. Ei cred că soarta lor este deja definită și că nu pot face nimic pentru a o schimba.

Următoarele sunt cele mai frecvente cauze ale acestei afecțiuni.

Experiențe traumatice în copilărie

Unul dintre factorii care determină dezvoltarea acestei stări psihologice sunt experiențele pe care oamenii le au în primii ani de viață. Dacă persoana în cauză a avut experiențe neplăcute în această etapă a vieții și nu a primit niciun fel de ajutor, confort sau răspuns pozitiv, aceasta a dezvoltat o atitudine supusă în fața unor circumstanțe similare.

Învățarea rolurilor supuse și pasive

Educația pe care o primesc copiii este un alt factor care influențează dezvoltarea acestei afecțiuni. Dacă există anumite situații care încurajează rolurile sociale de pasivitate și dependență, atunci șansele de a dezvolta neajutorarea impusă în viitor cresc.

Mesajele primite în timpul copilăriei joacă un rol important în adoptarea inacțiunii. De exemplu, dacă cei mici cresc în jurul unor oameni care le spun în mod constant că sunt incapabili sau că nu știu anumite lucruri, atunci pot evolua în adulți care cred că sunt neputincioși.

Familiile excesiv de severe

Unele familii își controlează excesiv membrii. Copiii care trăiesc într-un mediu în care părinții sau îngrijitorii lor controlează tot ce se întâmplă în jur și îi lipsesc de experiența de a învăța din consecințele acțiunilor lor sunt mai vulnerabili la această afecțiune.

Sentimente de vinovăție

Există și factori interni, precum responsabilitatea sau vinovăția, care influențează dezvoltarea neajutorării autoimpuse. Persoana în cauză se simte vinovată pentru un eveniment neplăcut și începe să creadă că nu poate schimba sau opri orice situație care ar putea apărea în viitor.

În acest fel, cade în resemnare și justificare a atitudinilor, care îi afectează negativ stima de sine și demnitatea. Acest lucru poate avea legătură cu tipul de educație pe care l-a primit, care poate să cultive vinovăția.

Neajutorarea autoimpusă: consecințe

Neajutorarea autoimpusă are un efect negativ asupra următoarelor dimensiuni:

• Motivație: Percepția lipsei de control produce o scădere a motivației. Prin urmare, încercările de a răspunde la situații se împuținează.
• Cunoaștere: Există dificultăți în a învăța noi modele de răspuns care produc rezultate pozitive. În plus, acești indivizi pot percepe problemele ca pe ceva normal.
• Sfera emoțională: Este normal să apară stări emoționale negative, cum ar fi depresia, anxietatea și frustrarea. Există, de asemenea, o lipsă marcată de stimă de sine. Această stare durează până când persoana este capabilă să controleze circumstanțele.
• Sfera fizică: Tulburările de alimentație și modificările sistemului imunitar sunt printre posibilele consecințe fizice.

Tratamente pentru neajutorarea autoimpusă

Cel mai bun mod de a trata acest fenomen este intervenția terapeutică. Această abordare își propune să învețe persoana cum să răspundă la o anumită situație. Potrivit lui Vázquez Valverde și Polaino Lorente, abordarea terapeutică constă în următoarele:

• Schimbarea atributelor negative asociate situațiilor: prin îndeplinirea unor sarcini simple care oferă rezultate pozitive după ce persoana a efectuat o acțiune. El sau ea poate afla, de asemenea, că eșecurile nu sunt din vina sa.
• Inducerea sentimentelor pozitive: pentru a consolida stima de sine. În acest fel, pacientul se va simți mai capabil să intervină în mediul său.

În același timp, intervenția terapeutică poate consta în abordarea evenimentelor traumatice din trecut. Obiectivul este ca persoana în cauză să depășească aceste experiențe, oferindu-le un alt sens. În acest fel, persoana va dezvolta răspunsuri funcționale și pozitive în situații viitoare.

O problemă dobândită

După cum spune numele său, această afecțiune este învățată, dobândită. Cu alte cuvinte, nu este ceva cu care se naște o persoană și, în general, își are originile în copilărie. Mai mult, această afecțiune implică o serie de efecte negative care dăunează bunăstării, uneori într-un mod sever. Prin urmare, trebuie tratată.

Cel mai bun tratament este terapia psihologică, care ajută individul să descopere că are un control mare asupra vieții sale. Odată ce va câștiga această conștientizare, va experimenta schimbări pozitive la toate nivelurile: emoțional, fizic și cognitiv.