Cum să stimulezi eliminarea gazelor la bebeluși
Eliminarea corectă a gazelor este ceva esențial la bebeluși. În caz contrar, aceste gaze pot cauza disconfort și iritații. Astăzi, îți arătăm cum îți poți ajuta bebelușul să evite asemenea probleme.
Bebelușii și gazele care se acumulează în stomac și intestine
Foarte mulți bebeluși nu știu să sugă într-un mod adecvat. Astfel, ei înghit aer în timpul mesei, mai ales dacă sunt hrăniți cu biberonul. Această acumulare de gaze la nivelul stomacului poate cauza disconfort. Bebelușii se simt balonați și iritați, drept pentru care încep să plângă.
Din acest motiv, trebuie să pui în aplicare, la fiecare masă, trucuri ce stimulează eliminarea gazelor la bebeluși. Micuții nu pot face asta singuri, așadar au nevoie de o mână de ajutor.
De fiecare dată când îți hrănești bebelușul, fă-l să râgâie pentru a preveni disconfortul și colicile.
Tipuri de gaze
Există două tipuri de gaze care se pot acumula în tractul digestiv al bebelușului:
- Aerul din stomac: Acestea sunt cele mai frecvente gaze. Așa cum am menționat anterior, survin din cauza aerului înghițit în timpul mesei.
- Gazele intestinale: Reprezintă consecința unei digestii inadecvate sau a anumitor intoleranțe alimentare. În acest caz, te sfătuim să consulți un medic pediatru. Acesta ți-ar putea recomanda schimbarea mărcii de lapte praf folosite.
Citește și:
Trucuri pentru a stimula eliminarea gazelor la bebeluși
Poți apela la mai multe tehnici și trucuri pentru a-ți ajuta bebelușul să elimine gazele în mod corect.
Importanța unei poziții adecvate în timpul alăptării sau al hrănirii cu biberonul
Când alăptezi sau îți hrănești bebelușul cu biberonul, asigură-te că acesta are o poziție corectă. În acest mod, va putea să sugă mai bine și va înghiți mai puțin aer. Iată ce trebuie să faci:
- Areola și sfârcul trebuie să formeze o tetină în gura bebelușului. Dacă acesta suge doar sfârcul, va înghiți și aer.
- Gingiile bebelușului nu ar trebui să-ți stoarcă sfârcurile. În caz contrar, acesta va înghiți doar aer, nu și lapte.
Ajută-ți bebelușul să râgâie
Cel mai eficient mod de a-ți ajuta bebelușul să elimine gazele este să-l faci să râgâie. Anumite poziții sunt mai utile în acest scop decât altele. Reține următoarele:
- Sprijină bebelușul pe umăr.
- Așază-l în poala ta, cu spatele la tine și pune mâna pe pieptul său, atingându-i bărbia cu degetele.
- Pune-l cu fața în jos pe brațul tău. Burtica sa trebuie să-ți apese brațul, facilitând eliminarea gazelor. Capul bebelușului trebuie să fie puțin mai ridicat decât restul corpului.
În timp ce bebelușul stă într-o poziție adecvată, bate-l sau masează-l pe spate. Acest proces ar trebui să dureze între 5 și 10 minute. Nu-ți face griji dacă nu auzi sunetele caracteristice râgâitului, acestea putând trece neobservate. După zece minute, poți să pui bebelușul în pat.
Momentele potrivite pentru râgâit
Specialiștii afirmă că sugarii trebuie ajutați să elimine gazele care se acumulează în tractul digestiv. Dar probabil te întrebi care este momentul optim pentru acest lucru. În mod normal, bebelușul trebuie să râgâie după fiecare masă. Uneori însă, s-ar putea să fie nevoie să întrerupi masa și să o reiei după ce micuțul a eliminat gazele.
- Dacă bebelușul este neliniștit în timpul mesei, riscă să înghită aer. Fă o pauză la fiecare 5-10 minute pentru a-l ajuta să elimine gazele, apoi continuă să-l hrănești.
- Poți să-l faci să râgâie când îl muți de la un sân la celălalt.
- Dacă îți hrănești bebelușul cu biberonul și pare deranjat, oprește-te la fiecare 60 de mililitri pentru a-l face să râgâie.
Ascultă-ți instinctele materne! Dacă bebelușul nu pare neliniștit și suge corect, nu este nevoie să-i întrerupi masa. Pur și simplu fă-l să râgâie după ce termină.
Alege tetine adecvate
În cazul bebelușilor hrăniți cu biberonul, tetinele reprezintă un aspect care nu trebuie ignorat. Multe tetine nu sunt recomandate bebelușilor de toate vârstele. Dacă această componentă a biberonului este prea mare, bebelușul ar putea înghiți aer alături de lapte.
Așadar, este important să alegi o tetină adecvată pentru vârsta bebelușului tău. Există și tetine speciale care pot reduce volumul de aer ingerat de sugari în timpul mesei.
Este nevoie ca bebelușul să fie făcut să râgâie la fiecare masă?
Unele mămici au impresia că bebelușii lor înghit mereu aer atunci când sunt hrăniți. Ele încearcă să-i ajute să râgâie după fiecare masă. Dar uneori nu este nevoie să facă acest lucru. Când vine vorba de alăptat, dacă poziția bebelușului este corectă, este posibil ca acesta să nu înghită aer.
Ar putea să te intereseze:
Dacă îți faci bebelușul să râgâie atunci când nu este necesar, îi poți cauza disconfort. Cel mai bine este să-i dai șansa să râgâie timp de 5-10 minute (bătându-l ușor sau masându-l pe spate) și apoi să-l lași să se odihnească.
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- C. Calvo Romero, “La prevención y el tratamiento del cólico del lactante”, BOL PEDIATR 2010; 50: 197-202
- Asociación Española de Pediatría, Técnicas de lactancia materna. http://lactanciamaterna.aeped.es/tecnicas-de-lactancia-materna/
- Asociación Española de Matronas, Los consejos de tu matrona, 2017. https://aesmatronas.com/wp-content/uploads/2018/01/Los-consejos-de-tu-matrona.pdf