În cât timp se vindecă fasciita plantară? - Doza de Sănătate
 

În cât timp se vindecă fasciita plantară?

Fasciita plantară poate deveni cronică, limitând viața celui care suferă de aceasta. Totuși, dacă ți se administrează un tratament prompt, afecțiunea se poate ameliora în timp scurt. Cât durează?
În cât timp se vindecă fasciita plantară?
Anna Vilarrasa

Scris și verificat de nutriționistul Anna Vilarrasa.

Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

Fasciita plantară este inflamația fasciei piciorului. Mai exact, este una dintre cele mai frecvente cauze ale apariției durerii la nivelul călcâiului. Deși este mai frecventă la sportivi, poate afecta pe oricine. În cât timp se vindecă fasciita plantară?

Așa după cum arată un articol apărut în revista medicală Annals of Internal Medicine, există 2 milioane de pacienți cu această afecțiune în Statele Unite. Boala este cauza a 1 milion de vizite la medic în fiecare an. Cum este tratată? Cât poate dura?

Ce este fasciita plantară?

Fasciita plantară este cauzată de iritarea degenerativă a fasciei piciorului. Aceasta din urmă este o bandă de țesut conjunctiv care pornește de la calcaneu – un os din călcâi – și ajunge la vârfurile oaselor care alcătuiesc degetele de la picioare.

Această structură are o funcție foarte importantă atunci când mergi. Aceasta se ocupă cu absorbția energiei generate de pași pentru a preveni flexarea necorespunzătoare a metatarsianelor (oasele care formează degetele de la picioare). De asemenea, fascia menține forma arcului plantar, care conferă stabilitate și echilibru corpului.

Studiile sugerează faptul că până la 10% din populație va suferi de această afecțiune la un moment dat în viață. Fasciita plantară este frecvent întâlnită la sportivi. Fasciile lor sunt mai supuse la suprasolicitare și sarcini stresante. Alte grupuri de risc includ:

  • Oamenii cu picioarele plate
  • Femeile care poartă tocuri foarte înalte
  • Oamenii supraponderali și obezi
  • Muncitorii din fabrici sau muncitorii care stau mult timp în picioare
Femeie care suferă de fasciită plantară
Inflamația fasciei piciorului duce la fasciită plantară. Este o leziune frecventă la sportivi.

Care sunt simptomele?

Simptomul predominant al fasciitei plantare este durerea. Aceasta nu va avea aceeași intensitate și nu va apărea în același loc la toți oamenii. Adesea, durerea este localizată pe interiorul gleznei. Acest punct coincide cu inserarea fasciei în osul calcaneu.

Această durere este mult mai acută atunci când faci primii pași după ce te-ai ridicat. Acest lucru se întâmplă deoarece,  în timpul nopții, fascia se scurtează și, în consecință, dimineața este mai tensionată.

Pe parcursul zilei, odată cu activitatea fizică, durerea devine mai suportabilă prin întinderea fasciei. Totuși, dacă în timpul zilei exagerezi cu mișcarea, durerea va fi mai intensă. În cazul fasciitei de lungă durată, această durere devine continuă și latentă pe tot parcursul zilei.

Diagnosticul și tratamentul fasciitei plantare

Diagnosticul se va baza pe istoricul medical al persoanei în cauză și pe un examen fizic efectuat de un medic specialist. Tratarea fasciitei plantare se va efectua în mai multe moduri. Unele dintre cele mai importante sunt:

  • În fazele acute ale durerii, se vor prescrie medicamente antiinflamatoare. Specialistul va decide tipul și doza de medicament antiinflamator.
  • Diferite tehnici terapeutice. În funcție de gravitatea leziunii și de persoana afectată, kinetoterapeutul va stabili cel mai bun tratament.
  • Purtarea de încălțăminte adecvată, atât zilnic, cât și în timpul exercițiilor fizice.
  • Menținerea unei greutăți acceptabile.
  • Întinderea musculară și fascială corectă după exercițiile fizice.
  • Folosirea de branțuri adaptate în situațiile în care cauza fasciitei este forma naturală a piciorului.

În cât timp se vindecă fasciita plantară?

Durata acestei leziuni poate varia de la o persoană la alta. În unele cazuri, fasciita plantară se vindecă în câteva săptămâni sau chiar câteva luni. Cu toate acestea, există și alte cazuri în care leziunea devine cronică.

Durerea devine aproape constantă și poate afecta calitatea vieții pacientului, limitându-i activitatea zilnică. Dacă leziunea devine cronică, aceasta poate afecta și genunchii, inclusiv șoldul și spatele, prin destabilizarea mersului normal.

Prin urmare, este important să mergi la medicul specialist imediat ce observi primele simptome. Diagnosticul precoce și tratamentul reduc semnificativ riscul de complicații.

Terapeut care vindecă fasciita plantară
Fasciita plantară poate fi complicată dacă nu ți se administrează un tratament adecvat. Prin urmare, este important să consulți un medic specialist la apariția primelor simptome.

Ce să reții despre fasciita plantară?

Durerea de călcâi poate fi manifestarea clinică a fasciitei plantare. Deși este adesea temporară și ușoară, în anumite cazuri, boala devine cronică și poate afecta calitatea vieții. Prin urmare, cel mai bine este să consulți medicul ori de câte ori bănuiești că există o leziune. Tratamentul administrat în timp util este crucial pentru reducerea duratei tratamentului.

Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • De Leo S, Lee SY, Braverman LE. Hyperthyroidism. Lancet. 2016;388(10047):906-918. doi:10.1016/S0140-6736(16)00278-6
  • American Thyroid Association. Hipertiroidismo. 2014.
  • Babiker A. et al.  The role of micronutrients in thyroid dysfunction. Sudan J Paediatr. 2020;20(1):13-19.
  • Benvenga S. et al. Nutraceutical Supplements in the Thyroid Setting: Health Benefits beyond Basic Nutrition. Nutrients. Setiembre 2019;11(9):2214.
  • Gaitan E. Goitrogens. Bailliere’s clinical endocrinology and metabolism. Agosto 1988. 2(3):683-702.
  • Gorka J. et al. Metabolic and clinical consequences of hyperthyroidism on bone density. Int J Endocrinol. Julio 2013. 2013:638727.
  • Leung A.M, Braverman L.E. Consequences of Excess Iodine. Natural Reviews Endocrinology. Marzo 2014. 10(3):136-42.
  •  O’Kane S. M et al. Micronutrients, iodine status and concentrations of thyroid hormones: a systematic review. Nutrition Reviews. Junio 2018. 76 (6): 418–431
  • Ventura M. et al. Selenium and Thyroid Disease: From Pathophysiology to Treatment. International Journal of Endocrinology. Enero 2017.

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.