Leishmaniaza este contagioasă?

16 Noiembrie, 2020
Leishmaniaza este o boală care are un tip de transmitere oarecum diferit. Citește acest articol pentru a afla dacă este contagioasă, cum se transmite și ce poți face pentru a o preveni.

Leishmaniaza este o boală despre care merită să discutăm. Aceasta a devenit în ultimii ani o mare problemă de sănătate publică. Boala apare frecvent în 88 de țări ale lumii. Afectează 14 milioane de oameni la nivel global, existând 2 milioane de cazuri noi în fiecare an. Așadar, leishmaniaza este o boală contagioasă?

În primul rând, mulți oameni de știință susțin faptul că leishmaniaza este una dintre cele mai importante șapte boli tropicale la nivel global. În ciuda acestui fapt, această tulburare este adesea neglijată și uitată. Potrivit unui studiu realizat de Centrul Național de Epidemiologie, în Spania au existat 1.359 de cazuri autohtone răspândite în 15 comunități locale între 2014 și 2017.

Ce este leishmaniaza?

Leishmaniaza este o infecție contagioasă produsă de diferite specii de protozoare din genul Leishmania. Aceste protozoare, numite și paraziți, sunt organisme microscopice care au nevoie de un vector pentru a fi transmise.

Un vector este un animal care transmite agenți patogeni de la o persoană infectată sau un animal infectat către o persoană sănătoasă. Cu alte cuvinte, boala nu se răspândește prin contact direct, ci există un al doilea organism care poartă microorganismul.

De obicei, acești vectori sunt nevertebrate, cum ar fi țânțarii, puricii, păduchii și căpușele. În cazul patologiei despre care vorbim în acest articol, protozoarul Leishmania este transmis prin mușcătura muștei de nisip (țânțar de nisip).

Țânțarul se infectează atunci când suge sânge de la o persoană sau animal infectat. Odată ajuns în interior, parazitul nu provoacă simptome vectorului, ci doar se dezvoltă și se înmulțește.

Atunci când există un număr suficient de paraziți, aceștia se îndreaptă spre gura și faringele țânțarului și sunt injectați gazdei finale la următoarea mușcătură. Țânțarul infectat mușcă un om sau un animal ți îl infectează cu Leishmania. Așa apare contaminarea.

În ciuda acțiunii sistemului imunitar al corpului uman, agentul patogen nu moare. În schimb, se reproduce în interiorul macrofagelor din sânge și țesuturi, care ajung să se descompună și să elibereze protozoare în sânge, acolo unde alte macrofage se infectează, iar ciclul continuă.

Citește mai mult:

10 arome naturale care alungă țânțarii

Țânțar care înțeapă un om

Unde se găsesc acești vectori?

Muștele de nisip adoră umiditatea și căldura. Din acest motiv, este ușor să le găsești în zonele tropicale și subtropicale. Cu toate acestea, ele trăiesc și în bazinul mediteranean.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), leishmaniaza are de-a face cu schimbările de mediu. Să vedem câțiva dintre factorii de risc:

  • Condiții socio-economice: Sărăcia implică condiții de viață precare și salubrizare slabă a gospodăriilor. Din acest motiv, sărăcia crește riscul de îmbolnăvire. Mizeria încurajează înmulțirea și dezvoltarea țânțarilor care transmit boala.
  • Malnutriție: Deficitul de proteine, fier, vitamine și minerale determină slăbirea sistemului imunitar. Acest lucru face ca boala să avanseze și să se răspândească.
  • Mobilitatea populației: Așezarea populației în zonele despădurite (care sunt habitatul țânțarilor) duce la o creștere rapidă a cazurilor de îmbolnăvire.
  • Schimbări de mediu: Defrișările, construcția barajelor, sistemele de irigații și urbanizarea fac ca țânțarii să aibă mai mult contact cu oamenii.
  • Schimbări climatice: Leishmania este foarte sensibilă la schimbările condițiilor meteorologice. Variațiile de temperatură și umiditate din diferite zone fac ca țânțarii să migreze în locuri unde nu au mai trăit înainte.

Care sunt simptomele leishmaniazei?

Există cel puțin 20 de specii de protozoare din genul Leishmania care pot fi transmise de vectori. În funcție de specie și de gradul său de invadare a organismului, oamenii pot prezenta diferite simptome. Din această cauză, patologia capătă mai multe forme.

Cele trei forme comune sunt următoarele:

  • Leishmaniaza cutanată: Leishmaniaza cutanată apare atunci când infecția se dezvoltă doar în zona mușcăturii. Mulți indivizi cunosc afecțiunea sub numele de botón del Oeste. De obicei, apare pe coasta mediteraneană. Pe zona mușcăturii apare un ulcer, care uneori se vindecă de la sine, lăsând în urmă o cicatrice.
  • Leishmaniaza muco-cutanată: Parazitul se poate răspândi de pe piele către mucoase, afectând mai ales tractul respirator superior. Apar inflamația, roșeața și ulcerația membranelor mucoase.
  • Leishmaniaza viscerală: Pe lângă tipul de protozoar, este important să se țină cont de imunitatea persoanei infectate. Dacă sistemul imunitar nu funcționează corespunzător, parazitul migrează în viscere. Organele interne cele mai afectate sunt măduva osoasă, ganglionii limfatici, ficatul și splina.

Îți recomandăm:

11 plante care alungă țânțarii și metodele de folosire

Leishmaniaza este contagioasă. Cum poți preveni infectarea?

Leishmaniaza este contagioasă atâta timp cât există vectori. Nimeni nu știe cu adevărat dacă există și o transmitere de la om la om, cu excepția cazurilor specifice care au fost înregistrate, de exemplu, la persoanele care împart seringi pentru a-și injecta droguri. Totuși, transfuziile regulate de sânge sunt complet sigure, deoarece trec prin multe controale.

Acolo unde există mulți țânțari, există și persoane infectate. Evident, acest lucru crește probabilitatea ca oamenii din jurul tău să fie infectați. Leishmaniaza va fi o boală contagioasă atât timp cât vor exista vectorii necesari pentru transmitere.

Prin urmare, principala metodă de prevenire a bolii este evitarea mușcăturilor de țânțari, în special la persoanele care călătoresc în țări în care boala este des întâlnită. Iată câteva sfaturi utile pentru a evita mușcăturile:

  • Utilizează repelente pentru insecte pe pielea expusă.
  • Folosește plase de țânțari pentru îmbrăcăminte și tratează îmbrăcămintea cu substanțe speciale, cum ar fi permetrina.
  • Poartă șosete, cămăși cu mâneci lungi și bluze băgate în pantaloni pentru a preveni accesul țânțarilor la piele.
  • Evită activitățile în aer liber de la amurg până în zori în zonele tropicale, atunci când țânțarii sunt cei mai activi.
  • Weiss, Pedro. “Epidemiología y clínica de las leishmaniosis tegumentarias en el Perú.” Revista Perúana de Medicina Experimental y Salud Publica 2.3 (1943): 209-248.
  • Chang, Patricia, et al. “Lip Leishmaniasis.” Dermatología Cosmética, Médica y Quirúrgica 17.1 (2019): 30-35.
  • Martínez, B. Fernández, D. Gómez Barroso, and R. Cano Portero. “La leishmaniasis en España: evolución de los casos notificados a La Red Nacional de Vigilancia Epidemiológica desde 2005 a 2017 y resultados de la vigilancia de 2014 a 2017.” Boletín epidemiológico semanal 27.2 (2019): 15-27.
  • Javier, Sosa Ávila Ediel, Caro Lozano Janett, and Zúñiga Carrasco Iván Renato. “Perfil epidemiológico de la leishmaniasis: una enfermedad olvidada en México.” Enfermedades infecciosas y microbiología 34.1 (2014): 31.
  • Boelaert, M., et al. “The poorest of the poor: a poverty appraisal of households affected by visceral leishmaniasis in Bihar, India.” Tropical medicine & international health 14.6 (2009): 639-644.
  • Matía Hernando, Belén. “Impacto de un brote de leishmaniasis en población inmunosuprimida no VIH.” (2019).
  • Vera-Izaguirre, Diana S., et al. “Leishmaniasis. A review.” Dermatología Cosmética, Médica Y Quirúrgica 4.4 (2006): 252-260.
  • Domínguez-Ugalde, María Guadalupe, et al. “Chronic localized cutaneous leishmaniasis.” Dermatología Revista Mexicana 63.6 (2020): 600-605.
  • Tovar, Catalina, and María Yasnot. “Visceral Leishmaniasis in Latin America and therapy perspectives.” Revista MVZ Córdoba 22 (2017).