Partenerul se comportă ca un părinte, ce pot face?

O pereche trebuie să fie compusă din doi parteneri egali. Dacă unul îl supraprotejează pe celălalt, îl direcționează sau îl critică, există o dinamică disfuncțională. Vom evalua ce să facem dacă partenerul se comportă ca un părinte!

Scris și verificat de psihologul Elena Sanz.

Ultima actualizare: 22 decembrie, 2022

Dacă partenerul se comportă ca un părinte, mai devreme sau mai târziu vor apărea nemulțumiri și conflicte. Prin urmare, trebuie să înțelegem fenomenul și cum îi putem pune capăt.

Mai des decât credem, confundăm rolurile în relațiile personale. Acest lucru ni se poate întâmpla cu părinții, frații sau prietenii noștri. În relațiile romantice, aceste confuzii mai intense.

Această dinamică distorsionată poate funcționa în ambele direcții. Atât bărbații, cât și femeile pot simți și acționa ca și cum ar fi părinții partenerului. Acest lucru li se întâmplă mai des femeilor.

Acest tip de comportament este atât de înrădăcinat și normalizat, încât este adesea dificil să ne dăm seama de greșeala pe care o facem; totuși, consecințele sunt importante.

Partenerul se comportă ca un părinte

Există mai multe semne vizibile ce arată că partenerul se comportă ca o mamă sau un tată. După cum am menționat, acest lucru li se poate întâmpla bărbaților și femeilor, dar vom vorbi despre femei din cauza proporției mai mare care există.

• Poartă sarcina mintală. Îi pasă să ne reamintească ce trebuie să luăm înainte de a pleca de acasă, să organizeze întâlniri, să țină cont de ceea ce trebuie să cumpărăm… Ține în minte toate angajamentele, obligațiile și nevoile și are grijă de ele ca și cum ar fi o secretară sau un asistent, toate cu scopul aparent de a ne ușura viața.
• Ia deciziile pentru noi. De la hainele pe care le purtăm, până la clienții cu care lucrăm sau cum ne petrecem timpul liber. Uneori aceste decizii sunt direct impuse și alteori sunt sugerate subtil, dar rezultatul este același: cealaltă persoană este cea care are frâiele vieții noastre.
• Ne ceartă sau ne critică constant. Pune în balanță gusturile, atitudinile și acțiunile noastre. Pare că vrea să ne educe și folosește un ton care nu corespunde unei conversații cu un alt adult.
• Are grijă de tot pentru noi. Spală, gătește, călcă, merge la supermarket, se ocupă să fie mâncarea pregătită când ajungem, pregătește prânzul pentru serviciu și, uneori, ajută cu igiena personală. Nu există echilibru sau reciprocitate, deoarece celălalt face practic totul.
• Se plânge de lipsa de recunoaștere. Se așteaptă ca sacrificiul său să fie apreciat și recunoscut și simte mereu că nu primește recunoștință.

De ce sunt adoptate aceste roluri?

Poate fi greu de înțeles de ce cineva și-ar trata partenerul astfel; cu toate acestea, există mai multe motive convingătoare.

Cultura și rolurile de gen

Nu putem ignora faptul că multe dintre comportamentele noastre sunt modele învățate cultural. În mod tradițional, s-a considerat că valoarea femeilor este legată de capacitatea lor de a fi „o soție bună” și de a avea grijă de soț. Această credință este încă prezentă la multe femei și chiar se transmite în cadrul familiei.

Codependența și teama de abandon

În spatele acestui aparent altruism și sacrificiu se ascunde o mare teamă de abandon. Face totul pentru a nu apărea despărțirea. Nu consideră că poate fi iubită pentru ceea ce este.

Dificultatea la primire

O relație sănătoasă este echilibrată și reciprocă: dai cât primești. Cu toate acestea, unii oameni nu știu să primească nici măcar un compliment. Ei vor doar să ofere fără să aștepte nimic în schimb.

Complexul salvator

În cele din urmă, unele femei suferă de un complex salvator care le determină să-și dedice viața rezolvării problemelor și dificultăților partenerului. Tind să aleagă persoane conflictuale, complicate și chinuite pentru a putea juca acest rol.

Ce este de făcut dacă partenerul se comportă ca un părinte?

Deși aceasta este o dinamică foarte stabilită și pare să funcționeze (deoarece ambele roluri se completează), este important să o abordăm cât mai curând posibil. Această confuzie poate avea consecințe importante, cum ar fi următoarele:

• Dificultăți în intimitate, disfuncții sexuale sau absență totală a sexului. Asta pentru că nimeni nu este atras de un părinte care controlează sau de un adolescent răsfățat: cu toții căutăm un egal.
• Senzație de neputință și sufocare la cei care suferă de supraprotecția unui partener care nu-i lasă să trăiască sau să decidă.
• Frustrarea de a nu primi recunoașterea și dragostea cumpărată cu diverse acțiuni de îngrijire.
• Nemulțumiri la ambii membri ai cuplului, epuizare a relației și conflicte frecvente.

Este o situație nesustenabilă pe termen lung. Deci, ce putem face pentru a o inversa?

Identificarea rolurilor greșite

Acesta este un pas complicat, deoarece este dificil să presupunem că jucăm rolul de tată/mamă sau fiu/fiică alături de partenerul nostru.

Acceptarea propriei responsabilități

Membrul cuplului care acționează ca părinte este adesea acuzat pentru atitudinile sale, dar nu se stabilește nicio dinamică dacă ambele persoane nu colaborează. Trebuie să luăm în considerare modul în care această situație ne avantajează și cum contribuim la perpetuarea ei.

Este foarte confortabil ca celălalt să se ocupe de toate, dar acest lucru este extrem de dăunător pentru cuplu. Trebuie să acceptăm că responsabilitatea este și a noastră.

Stabilirea limitelor și schimbarea dinamicii

Acum că am identificat atitudinile disfuncționale, trebuie să luăm o hotărâre fermă de a înceta să le perpetuăm. Dacă vrem ca partenerul să înceteze să se mai poarte ca un părinte, trebuie să încetăm să ne mai purtăm ca un copil neajutorat sau ca un adolescent fără criterii.

Să ne asumăm treburile și obligațiile, sarcinile și deciziile. Trebuie să facem primul pas pentru a rearanja dinamica relațională.

Ajutorul profesional

Dacă aceste comportamente sunt adânc înrădăcinate, poate fi foarte dificil să le inversăm singuri. Acesta este momentul în care ajutorul profesional ne poate ajuta să identificăm ce acțiuni specifice ar trebui să modificăm.

Ne poate ajuta să înțelegem ce emoții se ascund în spatele rolurilor pe care le jucăm și ne poate oferi instrumente pentru a învăța să relaționăm unii cu alții într-un mod mai sănătos.

Nici părinți, nici copii, ci parteneri de viață

Un cuplu trebuie să fie dominat de egalitate. O relație ar trebui să fie formată din doi adulți care se respectă, se admiră și se îngrijesc reciproc. Dacă percepem un dezechilibru, acesta ne va afecta legătura. Deci, să nu amânăm decizia și să începem să facem schimbări chiar de astăzi!