Prevenirea coronavirusului în timpul sportului
Răspândirea mondială a COVID-19 a perturbat foarte mult viața de zi cu zi a tuturor oamenilor. Prevenirea coronavirusului în timpul sportului este un aspect foarte important pentru siguranța fiecăruia dintre noi.
Echipele oficiale de fotbal au luat numeroase măsuri, în funcție de clubul de care aparțin. Unele state au început prin anularea jocurilor, în altele s-au jucat anumite meciuri fără spectatori și, în unele cazuri, fotbaliștii cu febră au fost carantinați. Pe măsură ce situația s-a agravat, echipele și organizațiile au început să ia măsuri mai restrictive și mai ample.
De asemenea, anumite evenimente sportive importante de nivel mondial au fost anulate sau amânate. De exemplu, turul de ciclism din Emiratele Arabe Unite a fost suspendat la jumătatea evenimentului, deoarece unii dintre participanți aveau simptome și au fost testați pozitiv pentru coronavirus.
Unul dintre cele mai mari evenimente sportive din lume, olimpiada, este amânată. Aceasta era programată să aibă loc la Tokyo, începând cu 24 iulie 2020. Nu există încă o decizie finală, dar este foarte probabil ca jocurile olimpice să fie anulate și reprogramate pentru anul următor.
Ce este coronavirusul COVID-19?
Înainte de a vorbi despre prevenirea coronavirusului în timpul sportului, trebuie să clarificăm ce este acest microorganism. COVID-19 se răspândește în toată lumea în mod exponențial din decembrie 2019.
Această tulpină particulară de coronavirus și-a început călătoria în Wuhan, China. Experții cred că noua tulpină de coronavirus este de fapt o mutație suferită de un virus care obișnuia să afecteze doar animalele.
Îți recomandăm să citești:
Coronavirusurile au cauzat până în acest moment trei mari epidemii la oameni:
- SARS: acesta este un sindrom respirator sever care a apărut în 2002. Totul a început în China, unde a afectat 8.000 de oameni. Rata mortalității a fost de peste 10%.
- MERS-CoV: această tulpină a coronavirusului a apărut în 2012 în Arabia Saudită. Virusul este mortal și continuă să infecteze oameni, însă până în prezent există doar 2.400 de cazuri confirmate.
- COVID-19: acesta este focarul cu care ne confruntăm astăzi, care a apărut pentru prima dată în China. Rata mortalității este cuprinsă între 3 și 4 procente, deși numerele se schimbă în fiecare zi. Până în prezent, există mai mult de 81.000 de cazuri în China, peste 92.000 în Italia, aproape 39.000 în Iran și peste 78.000 în Spania. La nivel mondial, există peste 685.000 de oameni infectați cu coronavirus, iar 32.000 au murit.
Prevenirea coronavirusului în timpul sportului
Măsurile de distanțare socială pe care oamenii le iau peste tot în lume au un scop comun: aplatizarea curbei infecției. Specialiștii încearcă să limiteze cât de mult posibil răspândirea coronavirusului și prăbușirea sistemelor de sănătate.
Carantina, izolarea la domiciliu, distanța de minim 2 metri între oameni, restricțiile de călătorie și alte măsuri se aplică și în lumea sportului și a exercițiilor fizice. Toate aceste măsuri creează o fereastră temporară care permite sistemului de asistență medicală să facă față cu brio provocării.
În ceea ce privește evenimentele cu public, este logic ca acestea să fie anulate. Aceasta este o măsură de bază a carantinei. Această regulă ar trebui să se aplice și în ceea ce privește evenimentele sportive mai mici. Nu putem anula doar jocurile de fotbal la nivel profesionist, de exemplu. Atunci când o țară a ajuns în etapa de transmitere comunitară, autoritățile ar trebui să închidă sălile de sport și piscinele.
Sportivii peste 60 de ani sunt mai expuși riscului, precum și cei cu boli cronice. Acești oameni ar trebui să ia foarte în serios măsurile de distanțare socială, chiar și în țările care nu au închis centrele sportive.
Măsuri care se iau pentru prevenirea coronavirusului în timpul sportului
Metodele de prevenire a coronavirusului pe care oamenii le practică în general trebuie aplicate și în timpul practicării de sport. Acestea vor reduce răspândirea infecției și vor încetini propagarea virusului.
Experții recomandă aceste măsuri generale:
- Spală-te pe mâini cu săpun sau dezinfectează-te cu alcool sub formă de gel dacă nu ai acces la apă.
- Când tușești, acoperă-ți gura și nasul cu interiorul cotului sau cu un șervețel.
- Dezinfectează suprafața obiectelor folosite în fiecare zi, cum ar fi telefonul mobil, cât de des poți.
- Nu-ți atinge fața, ochii sau gura cu mâinile dacă nu te-ai spălat temeinic pe mâini.
- Sună medicul (dar nu te grăbi să mergi la spital) dacă ai simptome precum febra, tusea sau dificultățile de respirație.
Citește mai mult:
Pangolinul este responsabil de transmiterea coronavirusului?
Sportul este parte din viața noastră
Este important să înțelegem că prevenirea coronavirusului în lumea sportului este un aspect deosebit de important. Milioane de oameni din întreaga lume sunt implicate în activități sportive și ar putea răspândi infecția cu coronavirus.
În consecință, este responsabilitatea asociațiilor sportive, precum și a sportivilor să încerce să contribuie la stoparea răspândirii COVID-19. Cu toții trebuie să lucrăm împreună!
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Izquierdo, Laura Díez. INFORME TÉCNICO Nuevo coronavirus 2019-nCoV. Diss. Instituto de Salud Carlos III, 2020.
- World Health Organization. “Novel Coronavirus (2019-nCoV) technical guidance.” (2020).
- Mayo Montero, MªE, et al. “Prevención y control de la infección ante sujetos sospechosos de infección por el nuevo coronavirus MERS-CoV en Unidades militares.” Sanidad Militar 71.3 (2015): 196-200.
- Ramos, Celso. “Covid-19: la nueva enfermedad causada por un coronavirus.” salud pública de méxico 62.2, Mar-Abr (2020): 225-227.
- Bonilla-Aldana, D. K., Villamil-Gómez, W. E., Rabaan, A. A., & Rodriguez-Morales, A. J. (2020). Una nueva zoonosis viral de preocupación global: COVID-19, enfermedad por coronavirus 2019. Iatreia, 1(1).
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.