Logo image
Logo image

Probleme de sănătate cauzate de șlapi

3 minute
Utilizarea șlapilor are anumite dezavantaje: aceștia nu amortizează impactul cu solul atunci când mergi, ceea ce provoacă durere la nvelul picioarelor. În plus, membrele inferioare sunt vulnerabile la răni și mușcături atunci când porți șlapi.
Probleme de sănătate cauzate de șlapi
Ultima actualizare: 09 august, 2022

Deși pare greu de crezut, există anumite probleme de sănătate cauzate de șlapi. Șlapii pot avea nume diferite în întreaga lume, dar problemele pe care le pot provoca picioarelor sunt aceleași peste tot.

Încă din antichitate, acest tip de încălțăminte a fost folosit pentru confort, comoditate și respirabilitatea pe care o oferă picioarelor. Șlapii au fost purtați chiar și în culturile estice și occidentale, în Japonia, Egipt, Grecia și Roma.

În prezent, una dintre cele mai faimoase firme producătoare de șlapi este compania braziliană Havaianas. Aceasta produce șlapi din cauciuc EVA ușor și rezistent și a cunoscut succesul internațional prin diversitatea de modele și culori.

Însă indiferent de unde provin sau cine îi poartă, este posibil ca șlapii să nu fie cel mai sănătos și potrivit tip de încălțăminte.

Probleme de sănătate cauzate de șlapi

1. Lipsa de amortizare la impactul cu solul

Some figure

Fiecare pas făcut generează o forță. Este fizică de bază. Dar ce legătură are fizica cu șlapii de plajă?

Atunci când mergi, solul are un impact ridicat asupra picioarelor tale și întregului corp.

Din păcate, șlapii nu sunt în măsură să amortizeze impactul generat de mers, mai ales atunci când pășești pe suprafețe mai dure, cum ar fi asfaltul. Talpa de cauciuc nu este suficientă pentru a-ți proteja picioarele și pentru a susține greutatea corpului.

În plus, șlapii de plajă au o formă complet plată, ceea ce poate duce la apariția unor obiceiuri proaste de mers. Nu este neobișnuit să vezi oameni agitându-se atunci când merg cu șlapi. La urma urmei, acești papuci nu stau bine în picioare și nici nu oferă stabilitate membrelor inferioare. Rezultatul poate fi o durere progresivă la nivelul mușchilor picioarelor, ai spatelui și ai șoldului.

Îți recomandăm:

Tratamente pentru călcâiele crăpate

2. Lipsa protecției picioarelor

Some figure

Atunci când porți șlapi, picioarele tale sunt complet expuse la potențiale pericole. Structura acestor papuci este atât de simplă și ușoară, încât oferă o protecție redusă sau nu protejează deloc picioarele.

Din această cauză, picioarele tale sunt vulnerabile la răni, arsuri, înțepături și alți factori prezenți în mediu. Acest lucru este deosebit de important, având în vedere că purtăm șlapii mai ales vara.

Plaja, piscinele și spa-urile sunt locuri publice. Asta înseamnă că riscul de a intra în contact cu diverse microorganisme dăunătoare este unul sporit. Șlapii nu îți acoperă deloc picioarele, ci le lasă expuse în fața unor potențiali agenți patogeni.

În cazuri extreme, impactul cu solul și expunerea fără protecție la mediul înconjurător pot afecta terminațiile nervoase de la nivelul picioarelor. Acest lucru poate genera probleme la nivelul sistemului nervos, în reglarea termică a corpului și în ceea ce privește bunăstarea generală.

Citește mai mult:

Osteoartrita gleznei – o boală tăcută și frecventă

3. Apariția bolilor de piele și a micozei

Some figure

Anumite boli apar mai des în timpul verii. Cel mai cald sezon al anului aduce anumite afecțiuni din cauza expunerii excesive la soare, umidității și microorganismelor din anumite zone.

O altă problemă clasică ce apare în timpul verii este înmulțirea ciupercilor din cauza căldurii și umidității. Cazurile de îmbolnăviri se înmulțesc în zilele toride. Cu toate acestea, specialiștii nu sunt în unanimitate de acord cu privire la rolul șlapilor atunci când vine vorba de ciuperca piciorului.

Unii specialiști recomandă utilizarea șlapilor în timpul verii, deoarece aceștia permit membrelor inferioare să respire. Aceștia susțin că șlapii ajută la uscarea picioarelor și împiedică contactul direct cu microorganismele din nisip.

Alți cercetători preferă să nu recomande utilizarea șlapilor din cauza expunerii piciorului la diverse microorganisme prezente în apă și nisip. De asemenea, șlapii cresc riscul de cancer de piele din cauza expunerii excesive a picioarelor la razele solare.

Având în vedere că principalul obiectiv al încălțămintei este de a oferi sprijin și protecție picioarelor, șlapii nu excelează la acest capitol.

Însă adoptând reguli corecte de igienă și folosind o loțiune de protecție solară cu factor ridicat, este posibil să te bucuri de vară și de purtarea șlapilor fără a provoca prea multe daune picioarelor. Acum că știi care sunt principalele probleme de sănătate cauzate de șlapi, ce vei alege să porți vara?

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.