Simptomele regurgitării la bebeluși
Verificat și aprobat de biotehnologul Alejandro Duarte
Regurgitarea la copiii cu vârsta sub un an este un fenomen foarte frecvent. Pentru a fi mai specifici, ne referim la revenirea conținutului stomacului în faringe sau gură. Spre deosebire de vărsături, regurgitarea are loc fără efort sau greață. Care sunt simptomele regurgitării la bebeluși?
Această problemă este atât de comună, încât apare la mai mult de 50% dintre copii. Cu toate acestea, ocazional, poate fi un semn de boală din cauza refluxului gastroesofagian. În articolul de mai jos, vom discuta despre cauzele și simptomele regurgitării la bebeluși.
Simptomele regurgitării la bebeluși: de ce apar?
Regurgitarea are loc deoarece sistemul digestiv al bebelușului nu s-a dezvoltat complet. Esofagul posedă o valvă care reglează trecerea alimentelor în stomac. Această valvă – sfincterul esofagian inferior – este imatură la copii. Prin urmare, conținutul stomacului lor tinde să revină în esofag. Pe măsură ce bebelușii cresc, valva se dezvoltă și insuficiența dispare de la sine.
Mai mult, un alt factor care contribuie la regurgitarea la bebeluși este poziția acestora. Copiii, înainte de vârsta de 8 luni, își petrec cea mai mare parte a timpului culcați. Acest lucru contribuie, de asemenea, la mișcarea alimentelor spre gură.
În plus, faptul că dieta bebelușilor constă complet sau aproape complet în lapte este un alt factor important. Prin urmare, odată ce bebelușii încep să mănânce alimente solide, ajung să regurgiteze mai puțin. În același mod, cantitatea de lapte pe care o beau bebelușii influențează probabilitatea de regurgitare. Cu cât bebelușul bea mai mult lapte, cu atât șansele de vărsături cresc.
Îți recomandăm:
Regurgitarea la bebeluși ar trebui să fie un motiv de îngrijorare?
După cum am menționat, regurgitarea este o problemă care afectează mai mult de jumătate dintre copii. În general, nu este nimic grav. Cu toate acestea, trebuie să discuți cu medicul pediatru dacă cel mic prezintă oricare dintre următoarele simptome:
- Lipsa creșterii în greutate
- Regurgitări foarte abundente
- Bebelușul este obosit, inactiv și somnoros
- Regurgitarea implică forță sau conține sânge
- Semne de deshidratare – atunci când bebelușii sunt deshidratați, udă scutecele mai rar și au ochii scufundați, mucoasele uscate, etc.
- Lichidul pe care îl scuipă bebelușul este verde sau maro
Simptomele de mai sus ar putea fi un indiciu al faptului că bebelușul suferă de reflux gastroesofagian. Cu alte cuvinte, dacă regurgitarea persistă în timp sau observi aceste simptome, atunci se poate întâmpla ceva mai grav.
Refluxul persistent poate produce o alterare a mucoaselor esofagiene, deoarece conținutul stomacului are un pH acid. De fapt, poate provoca anemie și probleme în căile respiratorii. Prin urmare, bebelușii pot suferi de episoade de apnee, tuse persistentă sau bronșită repetată.
Pentru a diagnostica refluxul acid, medicii solicită teste complementare precum endoscopia, monitorizarea pH-ului esofagian și radiografia.
Ce să faci cu privire la regurgitare
Deși regurgitarea este aproape întotdeauna inofensivă și normală, poate fi inconfortabilă atât pentru bebeluși, cât și pentru părinți. Din fericire, există anumite măsuri pe care le poți lua pentru a menține problema sub control. În primul rând, ar trebui să ții copilul în poziție verticală, nu permanent culcat. Acest lucru este deosebit de important în prima jumătate de oră după masă. Poți așeza o pernă sau scutece sub salteaua celui mic pentru a crea o pantă. Evită joaca după masă, deoarece mișcările bruște pot provoca regurgitare.
Este important să-ți hrănești bebelușul cu calm și să-l împiedici să mănânce prea mult. De asemenea, este o idee bună să-l faci să râgâie după hrănire. Râgâitul împiedică acumularea aerului în stomac și, de asemenea, contribuie la digestie.
Dacă îți hrănești bebelușul cu formulă de lapte, este important să nu-i dai prea mult. Formula este mai greu de digerat pentru bebeluși decât laptele matern.
Dacă niciuna dintre sugestiile de mai sus nu aduce o schimbare sau dacă cel mic prezintă simptomele menționate, medicul îți poate recomanda medicamente. Acestea ajută la reducerea cantității de acid din stomac. Cu toate acestea, nu trebuie să îi administrez bebelușului niciun medicament sau formulă specială fără a cere mai întâi sfatul medicului pediatru. Cele mai utilizate medicamente pentru tratarea refluxului gastroesofagian sunt următoarele:
- Blocante H2, care reduc producția de acid
- Inhibitori ai pompei de protoni, care reduc cantitatea de acid pe care o produce stomacul
Uneori, nici medicamentele nu ajută. Prin urmare, există tehnici chirurgicale rezervate pentru aceste cazuri excepționale. Medicii vor efectua operația numai dacă un copil are probleme respiratorii grave sau există o cauză anatomică subiacentă.
Citește și:
Concluzie
În concluzie, regurgitarea la copii este normală. Cu toate acestea, este important să poți identifica orice semnale de alarmă și să discuți cu medicul pediatru dacă ai îndoieli.
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Gastroesophageal reflux in infants – UpToDate. (n.d.). Retrieved April 23, 2019, from https://www.uptodate.com/contents/gastroesophageal-reflux-in-infants
- Reflujo gastroesofágico en los bebés. (n.d.). Retrieved April 23, 2019, from https://www.guiainfantil.com/salud/cuidadosespeciales/reflujo/index.htm
- Ramos, H. A., Ferrer González, J. P., & Castillo, L. O. (n.d.). Reflujo gastroesofágico en niños. Retrieved from https://www.aeped.es/sites/default/files/documentos/rge.pdf
- Reflujo gastroesofágico en bebés – Bebés y niños. (n.d.). Retrieved April 23, 2019, from https://www.webconsultas.com/bebes-y-ninos/afecciones-tipicas-infantiles/reflujo-gastroesofagico-en-bebes
- Regurgitación en los bebés – familydoctor.org. (n.d.). Retrieved April 23, 2019, from https://es.familydoctor.org/regurgitacion-en-los-bebes/
- Reflujo gastroesofágico en bebés. (n.d.). Retrieved from https://medlineplus.gov/spanish/refluxininfants.html
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.