Tot ce trebuie să știi despre purine - Doza de Sănătate
 

Tot ce trebuie să știi despre purine

Atunci când consumi alimente bogate în purine, cantitatea de acid uric din organism crește. Dacă se acumulează, acest acid poate provoca diferite afecțiuni, cum ar fi guta.
Tot ce trebuie să știi despre purine

Ultima actualizare: 08 octombrie, 2020

Mulți oameni cunosc informații despre purine din cauza relației lor cu guta. Cu toate acestea, puțini oameni înțeleg adevărata importanță a acestor molecule și rolul lor în organism. Purinele sunt unul dintre compușii care alcătuiesc piesele fundamentale ale acidului dezoxiribonucleic (ADN).

Purinele sunt un tip de bază azotată, care, după cum am menționat, reprezintă un element fundamental necesar pentru a produce ADN. Prin urmare, acestea se găsesc în celule și în alimentele pe care le consumi (de exemplu, carne).

În plus, purinele au propriul lor ciclu de descompunere și eliminare din corp. Acest proces este important, deoarece atunci când se descompun, se transformă în acid uric. Dacă acidul uric nu este eliminat corect, acesta poate provoca apariția gutei.

Printre substanțele chimice clasificate drept purine, există două tipuri de bază: adenina și guanina. În acest articol, vom discuta pe larg despre purine și importanța lor în organismul uman.

Informații despre purine

Așa cum am menționat deja, purinele sunt o familie de molecule. Sunt compuși chimici care alcătuiesc o parte din ADN și alte molecule, precum acidul ribonucleic (ARN).

Deoarece fac parte din ADN-ul uman, este logic să existe în mod natural în corp. De fapt, corpul poate produce purine. În plus, anumite alimente, precum carnea roșie și peștele, sunt foarte bogate în purine.

Purinele participă la multe procese metabolice celulare și, de asemenea, la sinteza proteinelor. Există multe tulburări care schimbă ciclul normal al acestor molecule. De exemplu, atunci când procesul de eliminare a acestora este afectat, poți dezvolta boli legate de excesul de acid uric, cum ar fi guta.

Însă guta nu este singura boală importantă legată de purine, deși este cea mai frecventă. Există multe tulburări care afectează descompunerea purinelor, care sunt mai grave decât guta.

Picior afectat de gută
Guta este boala cel mai des legată de purine, dar nu este singura.

Despre legătura dintre purine și acidul uric

Purinele, atunci când se descompun în țesuturi, lasă în urmă acid uric. Ficatul și intestinul subțire descompun purinele în mod normal. Cantitatea de acid uric produsă depinde de mai mulți factori.

În general, cel mai important factor este dieta. Mâncarea pe care o consumi este una dintre cele mai importante surse de purine. Aproape tot acidul uric este eliminat prin urină, deși o parte din acesta este excretat și prin intestine.

Atunci când în corp se acumulează mult acid uric sau acesta nu poate eliminat în mod în mod corespunzător, apar diverse afecțiuni. Acidul uric se depune în țesuturi sub formă de tofi gutoși. În general, se acumulează în articulații, provocând artrită. O concentrație mare de acid uric poate provoca, de asemenea, probleme renale.

Guta este un tip de artrită provocată de purine. Afectează în principal articulația degetului mare. De asemenea, provoacă dureri intense, roșeață și umflături.

Informații despre purine ce provoacă gută
Tofii sunt acumulări foarte vizibile de acid uric în articulații.

De ce sunt purinele importante când vine vorba de dietă?

Așa cum am menționat deja, mâncarea este principala sursă de purine. Aceasta înseamnă că dieta este un factor important în dezvoltarea și controlul bolilor cauzate de acidul uric.

Deși, în mod ideal, toată lumea ar trebui să urmeze o dietă sănătoasă și echilibrată, este și mai important ca persoanele predispuse la aceste boli să urmărească atent ceea ce mănâncă. Alimentele foarte bogate în purine sunt:

  • Carnea la modul general, indiferent că este vorba de carne de vită, porc, vânat sau pasăre
  • Animalele marine, cum ar fi homarul sau midiile
  • Ficatul, pipota sau rinichii oricărui animal
  • Peștele, cum ar fi somonul afumat sau hamsia

Dacă ai o problemă în ceea ce privește metabolizarea purinelor, ar trebui să eviți să consumi aceste alimente. În plus, este important să bei multe lichide pentru a crește cantitatea de acid uric pe care o elimini. De asemenea, îți recomandăm să menții o greutate sănătoasă și să eviți alcoolul.

Concluzie

Fără a aduce atingere tuturor recomandărilor pe care le-am prezentat în acest articol, trebuie să te adresezi întotdeauna medicului. Este important să reții faptul că purinele sunt necesare, dar pot fi, de asemenea, legate de diferite boli. Guta este cea mai cunoscută afecțiune, iar artrita pe care o provoacă este foarte dureroasă. Din acest motiv, este important să-i acorzi atenție pentru a o putea detecta la timp.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.



Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.