Tulburarea de opoziție la copii: simptome și tratament

7 iulie 2020
Știi ce este tulburarea de opoziție la copii? Poate n-ai mai auzit până acum de această problemă sau cauți informații despre ea pentru a verifica dacă nu cumva fiul sau fiica ta are această problemă. În acest caz, acest articol îți va fi de mare ajutor!

Tulburarea de opoziție reprezintă o problemă diagnosticată în timpul copilăriei. Așa cum sugerează denumirea sa, aceasta este caracterizată prin comportamente negative și sfidătoare. Copilul afectat este necooperant, irascibil și enervat de oamenii din jurul său, fie că este vorba despre părinți, colegi de școală, dascăli sau chiar prieteni.

Dacă bănuiești că fiul sau fiica ta suferă de tulburarea de opoziție sau a primit deja acest diagnostic, citește în continuare. În articolul de azi, îți vom prezenta această tulburare în detaliu și îți vom explica ce pași trebuie să urmezi pentru a o trata.

Ar putea să te intereseze:

Bolile mintale la copii și simptomele lor

Copilul tău suferă de tulburarea de opoziție?

Această tulburare comportamentală afectează între 1% și 16% din școlari. Băieții par a fi mai susceptibili decât fetele. Trebuie însă să facem diferența între cazurile în care simptomele survin într-o manieră alarmantă și cele în care sunt doar temporare (de pildă, când copilului îi este foame sau somn sau când se simte stresat sau epuizat).

Comportamentele opoziționist-sfidătoare tind să fie mai frecvente la copiii cu vârsta între doi și trei ani, aceasta fiind o perioadă de tranziție. Însă este foarte important să nu ignori un asemenea comportament dacă atitudinea opoziționistă și sfidătoare este recurentă.

Tratamentul este necesar doar când procesul de învățare este îngreunat sau comportamentul de opoziție perturbă activitatea școlară sau relațiile interpersonale.

Cele mai frecvente simptome ale tulburării de opoziție

Copil întâmpinând dificultăți în a-și face temele
Simptomele tulburării de opoziție variază de la un copil la altul. Deseori, micuții manifestă agresivitate, accese de furie și atitudini negative constante.

Copiii afectați pot manifesta următoarele simptome:

  • Mânie și accese de furie
  • Certuri constante cu oamenii din jurul lor
  • Punerea sub semnul întrebării a vorbelor adulților și refuzul de a-i asculta
  • Deranjarea celor din jur și hipersensibilitate când ceilalți îi enervează
  • Limbaj rece și lipsit de respect
  • Atitudini răzbunătoare

Cum se tratează tulburarea de opoziție la copii?

1. Obține un diagnostic corect

În primul rând, tulburarea de opoziție poate fi foarte ușor confundată cu alte tulburări comportamentale. Așadar, dacă simptomele descrise anterior survin frecvent, tu și copilul tău ar trebui să consultați un specialist. Numai un cadru medical poate să pună un diagnostic corect. Apoi, vei putea să începi să te gândești la următorii pași.

Citește și:

4 valori importante de transmis copiilor

Părinții și dascălii pot, în majoritatea cazurilor, să identifice simptomele tulburării de opoziție pe cont propriu. Însă un psihiatru sau un alt specialist în sănătate mintală ar trebui, de asemenea, să evalueze copilul. Acesta îi va analiza istoricul medical și social și îi va face anumite teste.

2. Încearcă un tratament axat pe psihoterapie

Psiholog consultând o fetiță cu tulburarea de opoziție
Psihoterapia este o componentă importantă a tratamentului pentru această tulburare comportamentală. Însă copilul va avea nevoie și de susținerea familiei.

Există diverse tratamente pentru tulburarea de opoziție. O primă opțiune este reprezentată de ședințele individuale de psihoterapie. Terapia cognitiv comportamentală poate fi folosită pentru a îmbunătăți abilitățile sociale și interpersonale ale copilului și a-l ajuta să-și țină sub control impulsurile și emoțiile.

Totodată, este important ca toată familia să facă psihoterapie, în special părinții. Terapia de familie promovează rezolvarea conflictelor și o mai bună comunicare. Aceasta poate fi și o sursă de susținere emoțională și practică pentru părinți, care sunt copleșiți de situație.

Terapia de familie are drept obiectiv abordarea problemei de la baza acesteia. Datele colectate de cercetători sugerează faptul că tulburarea de opoziție are la bază tipare de comportament învățate în primii ani de viață de la persoane importante pentru copil. Lipsa de disciplină, abuzul, situațiile traumatice sau stresante și lipsa armoniei în familie sunt doar câțiva dintre factorii asociați acestei tulburări. Părinții trebuie să țină cont de aceste aspecte și să rețină că nu duc lipsa de moduri de a-și ajuta copiii.

3. Nu recurge la medicamente decât ca ultimă soluție sau pentru a trata comorbiditățile

Medicamentele nu sunt, în general, folosite în tratarea tulburării de opoziție, deoarece pot avea efecte secundare care pun în pericol sănătatea copilului. În anumite cazuri însă, medicul poate prescrie antipsihotice.

Tratamentele medicamentoase sunt recomandate atunci când copilul este foarte agresiv, atunci când comportamentul nedorit se agravează considerabil sau atunci când nicio altă opțiune terapeutică nu dă randament. În plus, se poate apela la antipsihotice atunci când copilul devine un pericol pentru ceilalți acasă sau la școală.

Dacă tulburarea de opoziție este însoțită de probleme de comportament adiționale, medicul poate prescrie și alte tipuri de medicamente. De pildă, copiii cu tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție ar trebui să ia stimulente, pe când cei care trec prin perioade de depresie sau anxietate pot lua antidepresive.

Principalul obiectiv al oricărui tratament medicamentos este îmbunătățirea calității vieții copilului. Însă este esențial să iei în considerare reacțiile adverse ale acestor substanțe.

Concluzii

Atât copilul afectat, cât și părinții și cei dragi trebuie să depună un efort considerabil și să adopte anumite schimbări ale stilului de viață pentru a promova vindecarea. Asemenea tulburări mintale perturbă orice mediu și provoacă o senzație constantă de neajutorare. Dar cu un tratament adecvat și o atitudine pozitivă, tulburarea de opoziție poate fi învinsă.

  • Ghosh, A., Ray, A., & Basu, A. (2017). Oppositional defiant disorder: Current insight. Psychology Research and Behavior Management. https://doi.org/10.2147/PRBM.S120582
  • Gale, B. M. (2011). Oppositional defiant disorder. In Stepped Care and e-Health: Practical Applications to Behavioral Disorders. https://doi.org/10.1007/978-1-4419-6510-3_10
  • Greene, R. W., Biederman, J., Zerwas, S., Monuteaux, M. C., Goring, J. C., & Faraone, S. V. (2002). Psychiatric comorbidity, family dysfunction, and social impairment in referred youth with oppositional defiant disorder. American Journal of Psychiatry. https://doi.org/10.1176/appi.ajp.159.7.1214