Ziua Mondială a Hepatitei: o boală prevenibilă - Doza de Sănătate
 

Ziua Mondială a Hepatitei: o boală prevenibilă

Ziua Mondială a Hepatitei atrage atenția asupra unei boli ce poate fi prevenită. Citește acest articol pentru a descoperi diferitele tipuri de hepatiă și cum poți evita îmbolnăvirea.
Ziua Mondială a Hepatitei: o boală prevenibilă

Ultima actualizare: 01 martie, 2022

Există două date anuale pentru a celebra Ziua Mondială a Hepatitei: 19 mai și 28 iulie. Ambele sunt acceptate și, în general, totul depinde de regiunea în care locuiești. Important este să recunoaștem că hepatita este o boală foarte răspândită pe întreg globul. Într-adevăr, nu toate hepatitele sunt la fel și există diverse tipuri cu severități diferite.

Se estimează că 1.400.000 de persoane își pierd viața în fiecare an din cauza unei boli asociate cu hepatita, fie ea acută sau cronică. Acest aspect o face cea mai letală boală infecțioasă după tuberculoză, precum și una dintre cele mai răspândite, depășind SIDA.

De Ziua Mondială a Hepatitei ,este important să subliniem faptul că această boală poate fi prevenită. Suntem în măsură să reducem considerabil numărul de cazuri, inclusiv în direcția eradicării, deoarece avem vaccinuri.

Ziua Mondială a Hepatitei: cealaltă dată

Pe lângă 19 mai, cealaltă Zi Mondială a Hepatitei este 28 iulie. Această a doua opțiune a apărut din inițiativa grupurilor de pacienți care, formând o alianță internațională, au propus această dată Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

Prin urmare, ținând cont de motivația Alianței Mondiale a Hepatitei (WHA), OMS a dedicat o întreagă serie de evenimente subiectului hepatitei, în special hepatitei virale. Hepatita virală este de tipurile A, B, C, D și E.

28 iulie este ziua de naștere a lui Baruch Blumberg, omul de știință care a descoperit hepatita B. Alianța internațională este de acord să păstreze ambele zile și încurajează instituțiile de sănătate publică să desfășoare acțiuni de conștientizare în aceste zile calendaristice.

Ce este hepatita virală?

Femeie cu dureri de ficat
Ciroza și cancerul hepatic sunt consecințele hepatitei B și C.

Hepatita este o inflamație a țesutului hepatic. Hepatita virală este cauzată de viruși specifici care au o afinitate pentru hepatocite – celulele hepatice. Există cinci astfel de viruși:

  • A: Virusul de tip A se transmite pe cale fecal-orală. O persoană infectată poate transmite boala alteia din cauza lipsei de igienă. Virusul de tip A este un agent infecțios extrem de transmisibil în zonele cu probleme de salubritate. Hepatita A este acută și nu devine cronică. Simptomele sunt foarte asemănătoare cu gastroenterita.
  • B: Acest virus prezintă un pericol semnificativ pentru sănătatea publică. Se transmite prin fluide corporale și poate fi transmis de la mamă la copil în timpul sarcinii. Zonele planetei cele mai afectate sunt Africa, Orientul Mijlociu, India și Amazon. Boala are tendința de a deveni cronică, ducând ulterior la ciroză și cancer hepatic. Există un vaccin capabil să prevină această infecție și, din fericire, este obligatoriu în multe țări.
  • C: Această particulă virală are cea mai mare transmisie prin sânge. Profesioniștii din domeniul sănătății ce lucrează fără protecție adecvată și dependenții de droguri intravenoase care împart seringi se pot infecta foarte ușor. Majoritatea pacienților suferă de o formă cronică și, mai des decât în ​​cazul hepatitei B, aceasta progresează către ciroză și cancer la ficat. Acest tip de hepatită nu are vaccin, dar noile tratamente au vindecat anumiți pacienți.
  • D: Hepatita D este provocată de un virus delta. Aceasta înseamnă că poate infecta doar pacienții care au deja hepatită B. În mod logic, metoda de prevenire este vaccinul împotriva hepatitei B.
  • E: Acest virus a fost ultimul descoperit de oamenii de știință. Aparent, îl poți contracta din apa potabilă contaminată cu particule. Este o boală rară, întâlnită mai ales în Asia.
Medic care face analize de Ziua Mondială a Hepatitei
Hepatita C se transmite prin sânge și cea mai gravă consecință a sa este cancerul hepatic.

Prevenirea de Ziua Mondială a Hepatitei

Când vine vorba de infecții cu o posibilitate atât de mare de prevenire, campaniile pentru Ziua Mondială a Hepatitei tind să se concentreze asupra acestui aspect. De fapt, vaccinarea și igiena sunt pilonii acțiunilor preventive.

Vaccinarea împotriva hepatitei B a fost un pas uriaș pentru sănătatea publică. Pe măsură ce oamenii accesează aceste vaccinuri și își completează programul de imunizare, numărul pacienților va scădea, la fel și cel al copiilor infectați de mame.

În ceea ce privește igiena, există două laturi: igiena personală și sănătatea publică. De fapt, îmbunătățirea condițiilor de eliminare a deșeurilor contribuie la reducerea răspândirii hepatitei A și E.

În plus, boala se poate transmite și prin contact sexual. Din acest motiv, utilizarea prezervativelor este un aspect esențial pentru prevenirea bolilor cu transmitere sexuală.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Stanaway, Jeffrey D et al., The global burden of viral hepatitis from 1990 to 2013: findings from the Global Burden of Disease Study 2013, The Lancet , Volume 388 , Issue 10049 , 1081 – 1088.
  • European Association For The Study Of The Liver. “EASL 2017 Clinical Practice Guidelines on the management of hepatitis B virus infection.” Journal of hepatology 67.2 (2017): 370-398.
  • European Association for The Study of The Liver. “EASL recommendations on treatment of hepatitis C 2016.” Journal of hepatology 66.1 (2017): 153.
  • Teles, Sheila Araújo. “Viral hepatitis: a challenge for nursing.” Revista brasileira de enfermagem 70.2 (2017): 231-232.

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.