Beneficiile flebotomiei: ce este și când este recomandată?

Scris și verificat de medicul Maryel Alvarado Nieto

Ultima actualizare: 17 ianuarie, 2023

Flebotomia este o procedură prin care se extrage o cantitate considerabilă de sânge ca formă de tratament. Această tehnică este folosită de sute de ani. În trecut, se credea că poate trata un număr mare de boli. Aflați totul despre ce este și care sunt beneficiile și utilizările flebotomiei!

De-a lungul timpului, flebotomia a cauzat mai mult rău decât bine. Odată cu dezvoltarea științei și înțelegerea fenomenelor fiziopatologice, flebotomia a fost înlocuită cu tratamente specifice. Cu toate acestea, există situații în care flebotomia rămâne un instrument util.

Ce este flebotomia?

Procedura constă în perforarea unei vene periferice (de obicei pe antebraț) cu un dispozitiv de extracție, care are un ac și se leagă la o pungă de colectare de 500 ml. Volumul extras depinde de scopul sângerării și de vârsta și starea pacientului. Volumul este monitorizat în timp real.

Procedura durează între 20 și 40 de minute și se efectuează cu pacientul în șezut. Punga de colectare trebuie să fie sub nivelul brațului pentru a permite extragerea sângelui sub acțiunea gravitației.

Considerații importante

Pacientul trebuie evaluat înainte de procedură. Acestuia i se va explica în ce constă procesul. Este important să fie bine hidratat și să fi mâncat înaintat. După procedură, pacientul trebuie să bea suficiente lichide și să evite schimbările bruște de poziție.

Care sunt beneficiile și utilizările flebotomiei?

Timp de sute de ani, sângerarea a fost o procedură obișnuită pentru tratarea diferitelor afecțiuni. Scopul era extragerea de sânge pentru a elimina cauza bolii. În ciuda utilizării excesive în trecut, există puține boli în care flebotomia este o formă de terapie în prezent. Procedura atrage numeroase critici.

Descoperiți: Testul de sânge care detectează tumorile înainte de apariția simptomelor

Hemocromatoza ereditară

Hemocromatoza ereditară (HH) este o afecțiune congenitală autozomal recesivă. Este cea mai frecventă alterare genetică a metabolismului. Corpul absoarbe în exces fierul alimentar, ceea ce face ca metalul să se acumuleze treptat în organism. Manifestările clinice variază și există cazuri în care nu apar simptome.

Tratamentul se bazează pe reducerea treptată a depozitelor de fier. Excesul de fier dăunează organelor, în special ficatului, inimii și pancreasului. De aceea, flebotomia continuă să fie folosită și astăzi. Tratamentul previne evoluția către ciroză hepatică și îmbunătățește rata de supraviețuire.

În fazele inițiale, procedura are loc la 1 – 2 săptămâni, în funcție de starea individului și de toleranța sa. De asemenea, durata tratamentului variază de la 6 luni la 2 ani. După atingerea valorilor normale, are loc o monitorizare periodică a pacientului.

Contraindicațiile flebotomiei la pacienții cu hematocromatoză

Nu toți pacienții pot primi acest tratament. O altă opțiune de terapie este eritrofereza. De asemenea, se poate recurge la utilizarea agenților chelatori. Însă, aceștia nu sunt foarte eficienți. Flebotomia este contraindicată în următoarele situații:

• Boală coronariană
• Insuficiență cardiacă congestivă
• Anemie
• Vârstă înaintată

Flebotomia pentru Porphyria cutanea tarda

O altă afecțiune ce duce la acumularea de fier este porfiria cutanată tardivă. O enzimă hepatică responsabilă de degradarea porfirinelor nu funcționează corespunzător. Principalele manifestări clinice includ apariția leziunilor pe zonele expuse la soare ale pielii (fotosensibilitate) și afectarea funcției hepatice.

La acești pacienți, flebotomiile repetate reprezintă un tratament de primă linie, care vizează scăderea nivelului de fier. Excesul de fier provoacă leziuni ale organelor și duce și la inhibarea enzimelor hepatice. Scăderea depozitelor de fier duce la eliberarea enzimei, cu scăderea ulterioară a porfirinelor acumulate.

Ghid de tratament pentru Porphyria cutanea tarda

Tratamentul trebuie să includă controale periodice ale hemoleucogramei. Extracțiile sunt distanțate în timp, până la atingerea unor valori acceptabile. Din cauza tendinței de recidivă, este necesar ca medicul să evalueze necesitatea tratamentelor de întreținere. La acești pacienți, flebotomia este adesea combinată cu animalarice.

Sindromul Eisenmenger

Multe boli congenitale ale inimii duc la creșterea rezistenței vasculare pulmonare, cu apariția hipertensiunii pulmonare. În cazuri grave, apare sindromul Eisenmenger. În acest sindrom, există o obstrucție a fluxului sanguin în capilarele plămânilor din cauza diferitelor mecanisme patologice, ce împiedică schimbul de oxigen și declanșează hipoxemia.

Organismul încearcă să compenseze deficitul cu o producție mai mare de eritrocite, celule responsabile de transportul oxigenului către celule. Proporția elementelor din sânge (hematocrit) crește, ceea ce duce la o creștere a vâscozității acestuia. Fluiditatea redusă declanșează simptome grupate sub termenul de sindrom de hipervâscozitate, care pot fi atenuate prin efectuarea unei flebotomii.

Totuși, spre deosebire de hemocromatoză, în sindromul Eisenmenger această tehnică nu este un tratament definitiv. În plus, duce la scăderea rezervelor de fier.

Descoperiți: Analizele de sânge oncologice: ce sunt și când trebuie efectuate?

Beneficiile flebotomiei în pneumopatia cronică

Multe afecțiuni pulmonare duc la hipoxie cronică și creșterea producției de eritrocite, cu dezvoltarea ulterioară a sindromului de hipervâscozitate. Din acest motiv, flebotomia poate fi considerată o opțiune pentru a trata simptomele și a îmbunătăți starea pacienților. Cu toate acestea, studiile nu au urmărit pacienții pe termen lung, așadar beneficiul este discutabil.

Controverse în ceea ce privește beneficiile flebotomiei

Mulți specialiști solicită reconsiderarea aruncării sistematice a sângelui extras de la pacienții cu hemocromatoză. Calitatea produselor sanguine este egală sau mai bună decât în cazul donatorilor obișnuiți. Singura justificare pentru nepermiterea utilizării sângelui este faptul că nu constituie o donație altruistă.

Decizia de a dona sau nu sângele trebuie să aparțină pacientului. Prin urmare, este necesar ca pacientul să evalueze această posibilitate. Hemocromatoza ereditară nu se transmite prin transfuzii.