Ce este misofonia? Află cum să trăiești cu ea!
Ce este misofonia? Misofonia este una dintre acele afecțiuni care rămân invizibile pentru aproape toată lumea. Cei cu misofonie trăiesc într-o tortură absolută din cauza unor zgomote nesemnificative pe care majoritatea celorlalți indivizi nici măcar nu le observă (de exemplu, sunetul unei persoane care mestecă gumă, căderea ploii, scrisul cu creionul pe hârtie, etc).
Ceea ce înrăutățește lucrurile faptul este că mulți profesioniști din domeniul sănătății ignoră simptomele celor care suferă de misofonie. Medicii au tendința de a eticheta acești pacienți drept maniaci, bipolari sau schizofrenici.
A trăi cu misofonie nu este un lucru ușor. Pacienții nu numai că trebuie să facă față suferințelor pe care le întâmpină în fața stimulilor intolerabili constanți, ci trebuie să se confrunte cu lipsa generalizată de înțelegere a problemei. Mai mult, nu există un tratament disponibil pentru această hipersensibilitate selectivă la sunet.
Ce este misofonia?
Termenul misofonie înseamnă literalmente „ură față de zgomot”. Se referă la o tulburare ce presupune o respingere disproporționată față de zgomotele cotidiene. Misofonia este definită ca o formă patologică de sensibilitate acustică.
Atunci când persoanele cu această tulburare aud anumite zgomote, devin iritate și simt dorința de a țipa sau de a lovi ceva. Zgomote simple, precum sunetele respirației, pot produce sentimente de furie, anxietate și panică.
Nu toți oamenii cu misofonie sunt sensibili la aceleași sunete. Cele mai frecvente sunete declanșatoare au legătură cu mâncarea, mestecarea, sorbirea, înghițirea, etc. Cu toate acestea, zgomotele enervante, cum ar fi scârțâitul unui scaun sau pocnitul degetelor, pot fi și ele factori declanșatori.
Citește mai mult:
Cauzele și simptomele misofoniei
Acum că am stabilit ce este misofonia, să vedem de ce apare aceasta și cum se manifestă.
Misofonia a fost recunoscută ca problemă medicală în anii ’90. Cu toate acestea, comunitatea științifică nu a acceptat-o încă în totalitate ca pe o boală. Până în prezent, există puțini medici care sunt competenți atunci când vine vorba de diagnosticarea misofoniei.
Totul pare să indice că oamenii suferă de această tulburare din cauza unei probleme neurologice. Conform cercetărilor disponibile, acești indivizi prezintă activitate neobișnuită în insula anterioară. Experții cred că există o anomalie în procesarea emoțiilor, derivată din percepție.
Această problemă este catalogată ca un simptom mai mult decât ca o afecțiune clinică în sine. Tinde să apară în timpul copilăriei, dar există și cazuri de misofonie care apar mai târziu în viață. Pe lângă sensibilitatea extremă selectivă la sunete și anxietatea pe care aceasta o produce, nu există alte manifestări vizibile ale acestei afecțiuni.
Nu există teste specifice pentru a determina dacă o persoană suferă sau nu de misofonie. Mai degrabă, diagnosticul este, de obicei, rezultatul observării reacției unui individ la anumite sunete. Deși mulți oameni pot avea un dezgust pentru anumite sunete, cei care trăiesc cu misofonie prezintă reacții disproporționate.
Cum este viața cu misofonie?
Misofonia modifică complet viața unei persoane. Una dintre primele consecințe este izolarea socială și pierderea susținerii familiei. În funcție de cât de mare este intoleranța unei persoane față de sunetele de zi cu zi, este posibil ca aceasta să fie nevoită să se izoleze de ceilalți pentru a evita disconfortul extrem și anxietatea. Aversiunea are aproape întotdeauna de-a face cu zgomotele pe care le face o altă persoană.
Situația poate fi foarte obositoare și poate împiedica indivizii să lucreze departe de casă, deoarece acest lucru îi expune la zgomote constante. Incapacitatea de a elimina sunete precum tastatura unui computer sau respirația altcuiva limitează șansele unei persoane de integrare socială.
Cei care trăiesc cu misofonie aleg uneori să folosească căști și să asculte muzică tot timpul, deoarece majoritatea nu au aversiune față de sunetele melodioase. Acest lucru le permite să se distanțeze de zgomotele din mediu. De asemenea, indivizii afectați pot folosi dopuri pentru urechi sau căști de eliminare a zgomotului.
Citește mai mult:
Se poate face ceva?
În prezent, nu există tratament pentru misofonie. Există însă mai multe investigații în curs cu privire la această problemă.
Între timp, pacienții ar trebui să lucreze la dezvoltarea comportamentelor adaptative. Cu alte cuvinte, pot descoperi strategii care împiedică nevoia de izolare socială. Psihoterapia este benefică în aceste cazuri.
Tehnicile de relaxare și meditație pot fi, de asemenea, utile. Ele oferă instrumente eficiente pentru depășirea anxietății odată ce aceasta apare. În orice caz, este important ca pacienții să discute cu prietenii apropiați și familia, astfel încât cei din jur să poată fi conștienți de această afecțiune și să o înțeleagă.
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Peña, A., & Paco, O. (2002). El concepto general de enfermedad. Revisión, crítica y propuesta. Primera parte. In Anales de la Facultad de Medicina (Vol. 63, No. 3, pp. 223-232). Universidad Nacional Mayor de San Marcos.
- Rodríguez-del Río, E. (2020). DISOCACIÓN ANATÓMICO-FUNCIONAL DE LAS AFERENCIAS Y EFERENCIAS DE LA CORTEZA INSULAR ANTERIOR Y POSTERIOR.
- Martinelli, L. R. (2017). Acúfenos, hiperacusia y misofonía. FIAPAS: Federación Ibérica de Asociaciones de Padres y Amigos de los Sordos, (163), 16-17.
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.