Cum să-ți creezi o sală de sport acasă - Doza de Sănătate
 

Cum să-ți creezi o sală de sport acasă

Pentru a-ți crea o sală de sport la tine acasă, trebuie să alegi spațiul potrivit și să-l adaptezi în funcție de exercițiile pe care ai de gând să le execuți.
Cum să-ți creezi o sală de sport acasă
Carlos Fabián Avila

Verificat și aprobat de medicul Carlos Fabián Avila.

Ultima actualizare: 09 august, 2022

Executarea de exerciții fizice este un mod excelent de a crea un echilibru între trup și minte. Dacă nu ai timp pentru un antrenament într-un mediu profesionist sau nu-ți place să faci mișcare în public, îți arătăm cum să-ți creezi o sală de sport la tine acasă.

Activitățile zilnice ale multora dintre noi ne ocupă tot timpul. Drept rezultat, ajungem să ne neglijăm corpul, concentrându-ne atenția doar pe serviciu și obligațiile de familie. Însă există multe modalități pentru a te antrena rapid chiar la tine acasă.

Rutina ta zilnică

Toate schimbările fizice pe care îți dorești să le obții au la bază patru elemente: motivația, antrenamentul, alimentația și odihna. Acestea te vor ajuta să-ți creezi propria sală de fitness și să te antrenezi acasă.

Într-o sală de sport convențională poți găsi numeroase aparate și alte elemente care îți permit să te antrenezi în mod optim. În sala de fitness vei găsi benzi de alergare, biciclete statice, gantere, haltere și echipamente multifuncționale, printre altele.

Dar poți să-ți creezi o sală de sport acasă, în intimitatea și confortul căminului tău. Pentru a reuși, trebuie doar să dedici puțin din timpul tău și să-ți stabilești un obiectiv clar. Ce îți dorești? Să pierzi în greutate sau să îți tonifiezi corpul?

Nu trebuie să fii un atlet profesionist pentru a-ți putea crea propria rutină de antrenament și a-ți mări rezistența fizică. Poți începe să practici mai întâi o activitate cu beneficii cardiovasculare, cum ar fi alergarea ușoară sau mersul pe bicicletă. Ambele opțiuni sunt perfecte.

Crearea unei săli de fitness la tine acasă este foarte simplă. Cel mai avantajos aspect este faptul că te poți folosi de elemente pe care le ai deja în casă. În cele ce urmează, îți vom explica pas cu pas cum să-ți faci o sală de sport acasă simplu și rapid. Renunță la rutină și începe antrenamentul acasă cât mai curând!

Cum să-ți creezi o sală de sport acasă

1. Saltea

Sală de sport la tine acasă

Primul pas pentru încropirea unei săli de fitness la tine acasă este achiziționarea unei saltele pentru sport. Aceasta este minunată deoarece o poți folosi atât pentru exerciții de tipul yoga, cât și pentru tonifierea corpului. Ai grijă să alegi o saltea confortabilă cu proprietăți anti-alunecare, pentru a preveni căzăturile sau accidentările.

Pe saltea poți executa flotări, abdomene, yoga și exerciții care presupun statul pe sol. De asemenea, poți executa diverse exerciții pentru abdomen, spate sau picioare.

Este foarte important să oferi susținerea potrivită spatelui tău și să nu faci sport direct pe podea. Te poți răni cu ușurință dacă nu ești atent/ă! Tocmai de aceea trebuie să-ți achiziționezi o saltea de calitate.

2. Alege un spațiu mare deschis

Sală de fitness la tine acasă

Un spațiu deschis este cel mai bun loc pentru amenajarea unei săli de sport acasă. Poți alege livingul, dormitorul sau orice altă cameră suficient de spațioasă. Dacă în calea ta sunt așezate mese sau scaune, mută-le înainte de a începe antrenamentul pentru a elimina riscul de accidentare.

Sala de fitness de acasă va fi spațiul tău personal, așadar adaptarea sa conform gusturilor tale va asigura obținerea unui antrenament de succes.

În plus, a avea libertatea să te antrenezi cum și când vrei este minunat. Este posibil ca în jurul tău să fie multe elemente care îți distrag atenția, precum canapeaua sau televizorul. Străduiește-te să le ignori și gândește-te numai la antrenamentul pe care îl execuți.

3. Greutăți improvizate acasă

Pentru a-ți tonifia brațele, îți poți crea acasă propriile greutăți, acestea fiind foarte importante în cadrul antrenamentului. Ridicarea greutăților te va ajuta să-ți întărești bicepșii, tricepșii și mușchii pieptului.

Există mai multe modalități pentru a improviza greutăți pentru antrenament la tine acasă:

  • Poți umple sticle din plastic goale cu boabe de fasole sau nisip. Apoi, le poți atașa de un băț gros sau de o bară metalică.
  • O altă opțiune este să folosești două cutii metalice. Umple-le cu nisip sau ciment și atașează-le de o bară metalică. Această „ganteră” va fi mai grea, dar te va ajuta să-ți mărești rezistența și să ai brațe mai puternice.

Desigur, dacă nu ești amator/-oare de lucruri improvizate, poți oricând să-ți cumperi gantere reglabile cu discuri din fontă.

4. Tabureți sau scaune

Pentru o sală de sport acasă, ai nevoie și de câteva scaune. Cel mai probabil ai deja acasă bănci, tabureți sau scaune. Acestea sunt perfecte pentru exercițiile în cadrul cărora ai nevoie de sprijin.

O idee foarte bună este să execuți flotări pe coate, sprijinindu-ți mâinile pe un scaun. Acest exercițiu contribuie la dezvoltarea mușchilor brațelor.

O banca poate servi și ca suport pentru exercițiile cu trepte. Astfel, îți vei întări mușchii gambelor și coapsele. Efectul acestor exerciții este practic imediat. Pur și simplu pășește cu un picior, apoi cu celălalt. Apoi, coboară un picior și repetă.

Pune în aplicare aceste sfaturi pentru crearea unei săli de sport la tine acasă chiar azi! Aceste elemente simple te vor ajuta să transformi orice spațiu într-o sală de fitness. Așadar, nu vei mai avea nicio scuză pentru a sări peste antrenamente și a nu dedica timp îngrijirii corpului tău.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Taber, C.B., Vigotsky, A., Nuckols, G. et al. Exercise-Induced Myofibrillar Hypertrophy is a Contributory Cause of Gains in Muscle Strength. Sports Med 49, 993–997 (2019). https://doi.org/10.1007/s40279-019-01107-8

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.