Diferențele dintre Karate și Taekwondo

Karate și Taekwondo sunt două arte marțiale care au multe lucruri în comun, dar sunt diferite. În articolul de astăzi, vei afla mai multe despre ele.
Diferențele dintre Karate și Taekwondo

Ultima actualizare: 17 Mai, 2021

Karate și Taekwondo sunt două arte marțiale practicate frecvent, care pot fi dificil de distins la prima vedere. Sunt cu siguranță similare, dar nu identice. Care sunt diferențele dintre Karate și Taekwondo?

Ambele discipline își au originea în Japonia și pun accent pe autodisciplină și un cod de conduită personală strictă. În plus, împărtășesc partea competitivă. Cu toate acestea, Taekwondo este un stil antic de luptă, în timp ce Karate, ca disciplină, a apărut acum câteva sute de ani. Derivă din tehnica chinezească Kung fu.

Pozițiile și mișcările specifice diferă semnificativ în Taekwondo și Karate, în ciuda numeroaselor asemănări.

Diferențele dintre Karate și Taekwondo: originea și istoria

Taekwondo este o artă marțială coreeană caracterizată prin accentul pus pe lovituri deasupra capului, pe sărituri și învârtiri și pe tehnici de lovitură rapidă. Există de mai bine de 2000 de ani. La începuturile sale, această tehnică era o artă marțială de apărare cunoscută ca Subak. Taekkyeon a fost stilul care a dat naștere acesteia. În Coreea, existau trei regate rivale care și-au instruit oamenii în lupte corp la corp.

Japonezii au interzis artele marțiale coreene atunci când au invadat țara la începutul secolului al XX-lea, deși unele grupuri au continuat să le practice în secret. Mai mult, stilurile s-au ramificat din diferite motive. Mai târziu, la o conferință ținută în 1955, au fuzionat într-o metodă uniformă de predare.

Ca o curiozitate, Tae înseamnă „a distruge cu picioarele”, Kwon înseamnă „a lovi sau a distruge cu mâna” și do înseamnă „cale”. Astfel, Taekwondo se traduce prin „calea piciorului și a pumnului”.

Karate a apărut cu sute de ani în urmă pe insulele Ryūkyū din Japonia, pe care le cunoaștem astăzi drept Okinawa. Este derivat din Kung fu. Originea sa datează din secolul al XVI-lea, când Japonia a ocupat forțat Okinawa în 1600 și i-a confiscat toate armele. Localnicii s-au luptat cu mâinile și picioarele, pentru că nu aveau nimic altceva.

În ceea ce privește semnificația sa, karate înseamnă „mână goală”. Termenul este legat de originea disciplinei, ca sistem de autoapărare bazat pe utilizarea exclusivă a corpului neînarmat.

Karatist la antrenament
Deși nu sunt la fel, ambele practici au unele lucruri în comun și pot duce la confuzie în rândul celor care nu le-au practicat niciodată.

Stil și tehnici de luptă

Karate este o artă marțială bazată pe lovituri cu pumnii, picioarele, genunchii și coatele și tehnici cu palma deschisă. Această disciplină include, de asemenea, tehnici de blocare și eliminare. În ceea ce privește mișcările, acestea sunt ascuțite și liniare.

În contrast, Taekwondo pune accent pe tehnicile de lovitură. Antrenamentul este complet și implică învățarea loviturilor cu pumnii, loviturilor cu palmele, eliminărilor, aruncărilor și blocărilor articulare.

Stilul de pornire tradițional în Taekwondo este cu brațele împreunate, în timp ce în Karate mâinile sunt întinse și trunchiul îndoit, păstrându-se în același timp privirea asupra adversarului.

Diferențele dintre Karate și Taekwondo în competiții

Diferențele dintre Karate și Taekwondo sunt vizibile cu ochiul liber în competiții. Stilul din urmă necesită protecție pentru piept, în timp ce în Karate nu există nicio protecție.

În plus, ambele arte marțiale erau sporturi olimpice, dar Karate nu va mai fi prezent la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.

Pumnii și loviturile cu piciorul oferă aceleași puncte în turneele tradiționale de Karate, așadar participanții vor face ambele mișcări. Oamenii câștigă mai multe puncte pentru loviturile cu piciorul decât pentru cele cu pumnii în Taekwondo.

Karate și Taekwondo: asemănări

Karate și Taekwondo sunt diferite, dar există unele asemănări. Cele mai relevante sunt:

  • Implică folosirea unui dojo.
  • Ambele discipline necesită uniforme similare, în general din bumbac alb subțire, pentru a facilita mobilitatea și flexibilitatea.
  • Ambele au reguli tradiționale.
  • De asemenea, ambele discipline subliniază respectul pentru profesori și colegi.
  • Tehnicile utilizate atât în Taekwondo, cât și în Karate fac parte dintr-un set de stiluri coregrafice cunoscute sub numele de kata și Poomsae.
  • Ambele discipline facilitează dezvoltarea abilităților și calităților, cum ar fi răbdarea, autodisciplina și încrederea în sine.
Diferențele dintre Karate și Taekwondo
Taekwondo se distinge prin utilizarea de protecții.

Caracteristicile particulare ale acestor arte marțiale

Analizând aceste informații, diferențele dintre Karate și Taekwondo sunt destul de evidente, mai ales în întrecerile sportive. Cu toate acestea, probabil că nu este atât de ușor să le observi dacă vezi un film de acțiune.

Este interesant să cunoști caracteristicile fiecărei arte marțiale, precum și asemănările dintre acestea. În cazul în care te întrebi dacă Bruce Lee a practicat Karate sau Taekwondo, răspunsul corect este: Bruce Lee a practicat Wing chun gung fu și a ajuns să-și creeze propriul stil de luptă: Jun fan gung fu!

S-ar putea să te intereseze...
Runnorexia sau dependența de alergare: ce este?
Doza de SănătateCitește-l în Doza de Sănătate
Runnorexia sau dependența de alergare: ce este?

Alergatul este un lucru pozitiv, deoarece îmbunătățește circulația. Azi vom vedea însă ce înseamnă runnorexia sau dependența de alergare.



  • Ojeda-Aravena, Alex, and Jairo Azócar-Gallardo. “Comparacion de la composición corporal y el rendimiento físico entre practicantes jovenes de karate deportivo vs. Karate tradicional.” Revista Horizonte Ciencias de la Actividad Física 11.1 (2020): 1-12.
  • Zhu, Hua, Wei Li, and Daria Jankowicz-Pytel. “Whose karate? Language and cultural learning in a multilingual karate club in London.” Applied Linguistics 41.1 (2020): 52-83.
  • Cardozo, Luis Alberto, et al. “Aspectos fisiológicos de deportistas elite de taekwondo: Una revisión narrativa.” Revista Española de Educación Física y Deportes 418 (2017): 35-46.