Logo image
Logo image

Durerea articulară în sarcină: tratamente

3 minute
Este posibilă tratarea durerilor deranjante ale articulațiilor în timpul sarcinii? Citește mai departe pentru a afla cum poți ameliora durerea articulară fără produse farmaceutice!
Durerea articulară în sarcină: tratamente
Ultima actualizare: 09 august, 2022

Schimbările hormonale și corporale pe care le suferă o femeie în timpul sarcinii contribuie foarte mult apariția disconfortului. Tratarea retenției de lichide, a durerilor de spate și a durerilor articulare în timpul sarcinii poate fi o provocare. Așadar, îți vom prezenta cele mai bune metode pentru a trata durerea articulară în sarcină.

Some figure
Durerile articulare se agravează adesea în timpul sarcinii.

Durerea articulară în timpul sarcinii apare adesea din cauza creșterii în greutate. Aceste kilograme în plus exercită o presiune enormă asupra genunchilor și duc la apariția durerilor. Același lucru este valabil și pentru alte articulații ale corpului. Simptomele femeilor cu artrită devin mai pronunțate în timpul sarcinii.

În cazul în care suferi și de retenție de lichide, este posibil să simți furnicături, amorțeli și dureri la nivelul degetelor. Când vine vorba de dureri severe, există și amorțeală a mâinilor și a picioarelor, precum și umflarea mâinilor sau a feței. Consultă medicul dacă ai oricare dintre aceste simptome, deoarece ele ar putea fi cauzate de preeclampsie.

Durerea articulară în sarcină: tratamente

Iată câteva dintre cele mai bune modalități de a trata durerile articulare în timpul sarcinii! Așa cum am spus mai sus, consultă un specialist pentru a obține un plan de tratament personalizat în funcție de starea fizică, istoricul medical și nevoile personale.

1. Exerciții fizice regulate

Some figure
Mișcarea regulată poate ajuta la reducerea durerilor articulare în timpul sarcinii.

Trebuie să duci o viață activă atunci când ești gravidă, deoarece este un mod bun de a-ți menține articulațiile flexibile. Câteva opțiuni bune în acest scop, care pot reduce și disconfortul sunt:

  • Mersul pe jos
  • Înotul
  • Yoga și Pilates

Îți recomandăm:

Exerciții pentru femeile însărcinate

2. Masaje terapeutice

Masajele terapeutice pot ajuta la ameliorarea durerilor articulare, precum și la prevenirea retenției de lichide. Adresează-te medicului pentru a vedea ce fel de masaje sunt recomandate în timpul sarcinii.

3. Terapia cald-rece

Fă un duș fierbinte pentru ameliorarea durerilor articulare în timpul sarcinii. O altă opțiune este de a utiliza comprese sau pături electrice, deoarece acestea pot ameliora durerile. De asemenea, poți opta pentru un pachet cu gheață.

4. Picioarele ridicate

Ridicarea picioarelor te poate ajuta să te relaxezi și să reduci retenția de lichide. O modalitate bună de a face acest lucru este să te întinzi în pat, cu picioarele sprijinite de perete. Așteaptă 10 minute înainte de a schimba poziția.

5. Pauzele regulate

Durerile articulare în timpul sarcinii pot fi accentuate dacă nu iei pauze regulate. Ia pauze periodic pentru a scădea presiunea exercitată asupra articulațiilor și mușchilor.

6. Evitarea ridicării lucrurilor grele

Ridicarea obiectelor grele îți poate afecta corpul și exacerba durerile articulare. Reține faptul că oasele, mușchii și articulațiile transportă deja multe kilograme în plus în timpul sarcinii, așa că nu adăuga mai multă greutate.

7. Aportul de Omega-3

Unele studii indică faptul că aportul regulat de alimente sau suplimente bogate în Omega 3 ar putea ajuta la ameliorarea durerilor articulare.

8. Purtarea de pantofi confortabili

Pantofii confortabili sunt cel mai bun mod de a evita tensiunea suplimentară asupra picioarelor, așa că evită tocurile înalte. Optează pentru adidași sau altă încălțăminte confortabilă.

Vezi și:

Ce produce durerea abdominală în sarcină?

Durerea articulară în sarcină: tratamente medicale

Some figure
Consultă medicul pentru a obține un tratament personalizat.

Consultă medicul dacă nu vezi nicio schimbare urmând sfaturile menționate anterior. Acesta îți va putea prescrie medicamente sigure în timpul sarcinii – acetaminofen sau paracetamol.

Utilizarea cremelor cu salicilat de metil, acid gamma-linolenic (GLA) și turmeric nu este recomandată în timpul sarcinii. De asemenea, nu utiliza niciun fel de medicament fără prescripție medicală. Trebuie să fii foarte atentă la medicamentele și cremele topice pe care le folosești în timpul sarcinii.

Durerile articulare în timpul sarcinii pot fi destul de enervante, așadar consultă medicul pentru a obține un tratament pentru ameliorarea durerii.

Îți mulțumim pentru lectură!


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • A.D.A.M, Inc. (2013). Gamma-linoleic acid. Retrieved from https://umm.edu/health/medical/altmed/supplement/gammalinolenic-acid
  • Bernstein, S. (n.d.). Benefits of massage. Retrieved from https://www.arthritistoday.org/arthritis-treatment/natural-and-alternative-treatments/remedies-and-therapies/benefits-of-massage.php
  • Ellis, M. E. (2013, Julio 30). Natural relief from arthritis pain. Retrieved from https://www.healthline.com/health/osteoarthritis/arthritis-natural-relief#Overview1 Gruenwald, J., Brendler, T., & Jaenicke, C. (Eds.). (2007). PDR for herbal medicines (4th ed.).
  • Montvale, NJ: Thomson Healthcare Inc. KidsHealth. (2012). Questions and answers. Retrieved from https://kidshealth.org/parent/question/infants/ankles.html#cat20230
  • Pietrangelo, A. (2014). Arthritis during pregnancy: Symptoms, treatments, and remission. Retrieved from https://www.healthline.com/health-slideshow/pregnancy-arthritis#1
  • University of Washington Department Orthopaedics and Sports Medicine. (n.d.). Pregnancy and arthritis. Retrieved from https://www.orthop.washington.edu/?q=patient-care/articles/arthritis/pregnancy-and-arthritis.html

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.