Efectele mercurului din pește
Specialiștii în nutriție ne spun întotdeauna faptul că peștele este o sursă importantă de nutrienți esențiali. Cu toate acestea, există unele specii de pești care pot conține metale grele, cum ar fi mercurul. Știi care efectele mercurului din anumite tipuri de pește?
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) subliniază faptul că principala sursă de expunere a omului la compuși toxici este consumul de pește și fructe de mare. Aceste substanțe ne afectează drastic sănătatea și, mai presus de toate, reprezintă un risc semnificativ pentru femeile însărcinate și mamele care alăptează.
De ce să evităm unele tipuri de pește?
Se știe de mulți ani faptul că o mare varietate de specii marine, în special cele din partea de jos a lanțului alimentar, pot acumula metale precum cadmiul, plumbul și mercurul care provin din industriile miniere, zootehnice și agricole, printre altele. Efectele mercurului din pește pot fi dăunătoare organismului uman.
Concentrațiile de metale grele sunt atât de mari, încât pot fi letale. De fapt, otrăvirea în masă care a avut loc în Golful Minamata, Japonia, la începutul anilor 1950 este cel mai cunoscut caz de otrăvire din cauza consumului de pește cu niveluri ridicate de mercur.
Citește mai mult:
Efectele mercurului din pește asupra sănătății umane
Potrivit unui studiu publicat în Revista Medicală din Chile, toxicitatea și efectele mercurului din pește sunt asociate cu forma chimică, tipul, doza de expunere și vârsta la care loc contaminarea. Atunci când acest metal este eliberat în mediu, suferă o serie de transformări și participă în cicluri între atmosferă, ocean și uscat.
5% din cantitatea care ajunge în apă (inclusiv lacuri, lagune, mlaștini, estuare și oceane) este mercur elementar și se acumulează sub formă sedimente. Bacteriile care locuiesc acolo îl transformă în metilmercur, pe care viermii și alte animale îl asimilează.
Aceasta este substanța organică pe care ajung să o ingereze peștii și este cea care prezintă cea mai mare toxicitate pentru organismele vii, deoarece provoacă probleme la nivelul următoarelor sisteme și organe:
- Sistemul nervos
- Sistemul imunitar
- Rinichii
- Sistemul digestiv
- Plămânii
- Pielea
- Ochii
Tipuri de pește pe care nu ar trebui să-l consumi în mod regulat
Există specii de pește care pot trăi mai mult de 100 de ani. Asimilarea acestor substanțe de-a lungul vieții le crește potențialul de toxicitate.
De asemenea, există pești mari răpitori care ajung să consume cantități uriașe de metale grele. Citește mai departe pentru a descoperi ce tipuri de pește ar trebui să eviți!
Macrou (Scomberomorus cavalla)
Macroul este un pește marin cu corp alungit, în formă de fus. Are capul ascuțit și gura largă. De asemenea, are ochi mari, care sunt înconjurați de un inel osos închis. Solzi mici îi acoperă întregul corp și are spatele albastru-verzui strălucitor, cu înotătoare verzi și burta argintie.
Măsoară, de obicei, 65 de centimetri. Însă masculii pot atinge o lungime de până la 2 metri. Această specie trăiește în Oceanul Atlantic, din Canada și Massachusetts (Statele Unite) până în Sao Paulo (Brazilia).
Marlin albastru (Makaira nigricans)
Aceasta este o specie de marlin care poate măsura până la 4 metri. De obicei, măsoară între 1,80 și 3 metri. Este cunoscut și sub alte denumiri, cum ar fi marlinul albastru de Atlantic, datorită culorii pe care o are pe spate. În zona burții, este argintiu.
Are un corp alungit și două aripioare dorsale. Maxilarul său are forma unei săbii. Acest pește trăiește în apele subtropicale și tropicale ale Atlanticului, inclusiv pe coastele insulelor Canare.
Se găsește și în Oceanul Pacific și Indian. Femelele cântăresc până la 450 de kilograme, în timp ce masculii nu depășesc 160 de kilograme.
Biban roșu (Hoplostethus atlanticus)
Acest pește de mare trăiește în estul și nord-vestul Oceanului Atlantic, la sud de Oceanul Pacific și Oceanul Indian. Corpul său este oval și comprimat. Are un cap mare și ochi și dinți mici. Pescarii recunosc această specie datorită corpului său portocaliu închis și capului roșu.
Bibanul roșu locuiește la adâncimi de 180 până la 1500 de metri, iar pescarii îl prind accidental cu traule de fund mixte. Bibanul roșu este cel mai longeviv pește cunoscut. Se estimează faptul că poate trăi până la 180 de ani.
Cod de Atlantic (Gadu morhua)
Codul comun, cunoscut și sub denumirea de „cod de Atlantic” sau „cod norvegian” este una dintre cele 60 de specii de pește migrator. Trăiește în Oceanul Atlantic de Nord-Est, de la Marea Barents până la Golful Biscaia, inclusiv în apele Islandei, ale Groenlandei și ale Mării Baltice.
Este un pește mic, deși unele exemplare ating o lungime de 2 metru și cântăresc până la 100 de kilograme. Se hrănește cu alți pești, precum heringul sau sardinele. Această specie trăiește la o adâncime de 600 de metri.
Citește mai mult:
Tonul cu ochii mari sau tonul obez de Atlantic (Thunnus obesus)
Tonul cu ochii mari este una dintre speciile care pot înmagazina cantități considerabile de metale grele. Însă acesta nu este cazul tonului mediteranean.
Tonul obez trăiește în zonele tropicale și subtropicale ale Oceanelor Atlantic, Indian și Pacific, dar nu și în Marea Mediterană. Atinge o lungime maximă de 2,50 metri. De obicei, ajunge la 1,80 metri la o vârstă aproximativă de 15 ani.
Efectele mercurului din pește: concluzie
Acestea sunt principalele specii de pește care pot acumula metale grele în exces, în special metilmercur. Trebuie să menționăm faptul că există și alți pești care conțin metale grele, dar am enumerat speciile care au adesea niveluri periculoase de mercur.
De asemenea, femeile la vârsta de reproducere, femeile însărcinate, femeile care alăptează și copiii cu vârsta sub 2 ani sunt mai vulnerabili la aceste substanțe toxice din cauza efectelor negative ale mercurului asupra sănătății. Desigur, acest lucru nu înseamnă că alte grupuri de populație nu sunt afectate.
Consumul de cantități moderate de pește nu îți va face rău. Așadar, poți consuma ocazional aceste tipuri de pește, dar nu exagera. Te poți bucura de beneficiile peștelui fără a-ți risca sănătatea!
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- LICONA, S. P. V., & NEGRETE, J. L. M. MERCURIO, METILMERCURIO Y OTROS METALES PESADOS EN PECES DE COLOMBIA: RIESGO POR INGESTA Mercury, Methylmercury and other Heavy Metals in Fish in Colombia: Risk From Ingestion.
- Chacón, Y. S., Yáñez, J. R., Gómez, H. S., Marín, G. P., & Suárez, F. C. (2016). Evaluación de los Niveles de Mercurio en Productos Pesqueros en Costa Rica, Durante 2003-2013, como insumo para recomendar una ingesta semanal tolerable. Revista Costarricense de Salud Pública, 25(1), 18-32.
- González-Estecha, M., Bodas-Pinedo, A., Guillén-Pérez, J. J., Rubio-Herrera, M. Á., Ordóñez-Iriarte, J. M., Trasobares-Iglesias, E. M., … & Martínez-Astorquizd, T. (2014). Exposición al metilmercurio en la población general; toxicocinética; diferencias según el sexo, factores nutricionales y genéticos. Nutrición Hospitalaria, 30(5), 969-988.
- Llop, S., Ibarlucea, J., Sunyer, J., & Ballester, F. (2012). Current dietary exposure to mercury during pregnancy and childhood, and public health recommendations. Gaceta sanitaria, 27(3), 273-278.
- Lucano-Ramírez, G., Ruiz-Ramírez, S., Palomera-Sánchez, F. I., & González-Sansón, G. (2011). Biología reproductiva de la sierra Scomberomorus sierra (Pisces, Scombridae) en el Pacífico central mexicano. Ciencias marinas, 37(3), 249-260.
- El mercurio y la salud. Organización Mundial de la Salud. 2017