Fracturile de stres: care sunt oasele vulnerabile?

Fracturile de stres survin, de obicei, la nivelul picioarelor. Însă această problemă nu este ușor de diagnosticat, fractura fiind atât de mică, încât nu poate fi observată la radiografie. Din păcate, fracturile de stres rămân adesea netratate și pot cauza dureri intense cronice.

Fracturile de stres presupun apariția unor crăpături la nivelul oaselor, a căror origine este alta decât loviturile puternice. În general, la baza problemei stau fie mișcările repetitive, fie creșterea rapidă a frecvenței sau a intensității unei activități.

Acest tip de fractură este dificil de diagnosticat. Pacientul trebuie să consult un medic, care îl va supune unor teste complementare pentru a diferenția această problemă de alte afecțiuni. Din păcate, fracturile de stres pot fi detectate rareori cu ajutorul radiografiilor.

Sportivii constituie grupul cel mai predispus la apariția fracturilor de stres. De fapt, 2% din leziunile sportive se încadrează în această categorie. O fractură de stres este foarte dureroasă și există riscul ca ea să se deplaseze.

Ce sunt fracturile de stres?

Dacă țesutul osos nu prezintă continuitate, putem spune că avem de-a face cu o fractură. Majoritatea fracturilor au drept cauză loviturile sau traumatismele. Însă cele de stres sunt consecința slăbiciunii sau oboselii. Prima problemă survine atunci când există carențe nutritive, pe când cea de-a doua implică abuzarea continuă a mușchilor prin mișcări repetitive sau activități suprasolicitante.

Fracturile de stres sunt asemenea unor crăpături care se formează la nivelul osului. Așa cum am menționat anterior, principalele lor cauze sunt microtraumatismele repetate sau suprasolicitarea. Acestea pot cauza durere extremă atunci când pacientul execută anumite activități fizice – durere care dispare adesea odată cu încheierea activității fizice.

Poate nu știai acest lucru, dar oasele conțin colagen. Acest compus facilitează procesul de remodelare a oaselor atunci când acestea sunt supuse agresiunii. Practic, rolul acestui proces este să reabsoarbă țesutul lezat și să-l remodeleze. Totuși, dacă impactul este continuu sau prea brusc din cauza suprasolicitării, daunele vor depăși abilitatea organismului de a înlocui colagenul. Acest lucru se întâmplă în cazul fracturilor de stres cauzate de suprasolicitare, de mișcări repetitive sau de osteoporoză.

Tipuri de fracturi de stres

Există două categorii de fracturi de stres: cu risc scăzut și cu risc ridicat. Această clasificare se bazează pe factori precum regiunea afectată, riscul apariției complicațiilor, timpul de vindecare, prezența pseudoartrozei și modul în care fractura s-a vindecat.

Caracteristicile celor două tipuri de fracturi de stres sunt următoarele:

• Cele cu risc scăzut se tratează prin eliminarea activității care le-a cauzat. Regiunile cele mai des afectate sunt extremitățile superioare, coastele, femurul, tibia, vertebrele lombare, fibula și calcaneul.
• Cele cu risc ridicat au un potențial mare de complicații. Leziunile vizează frecvent gâtul femural, maleolul tibial, scafoidul tarsian, talusul și baza metatarsului.

Principalele oase afectate

Fracturile de stres pot afecta un număr mare de oase care, dintr-un motiv sau altul, sunt supuse impactului repetat. Însă picioarele reprezintă părțile corpului cele mai predispuse la aapriția acestui tip de fractură.

Principalele fracturi de stres de la nivelul picioarelor sunt:

• Fracturi ale celui de-al doilea metatarsian: Acestea constituie cele mai frecvente fracturi de stres deoarece vizează degetul cel mai lung, care este foarte solicitat în timpul activităților sportive.
• Fracturi ale celui de-al cincilea metatarsian: Pot surveni în urma oricăror activități care implică deplasări sau sărituri laterale.
• Facturi calcaneale: Tind să survină din cauza activităților în care principalul punct de susținere este piciorul.
• Fracturi de astragal: Nu sunt foarte răspândite și nu au fost asociate niciunei activități sportive specifice. Însă disconfortul experimentat este semnificativ.
• Fracturi ale maleolului intern al gleznei: Sunt specifice activităților care implică sărituri pe distanțe lungi și alergat.

Desigur, fracturile de stres pot afecta și alte părți ale corpului. Fibula, pelvisul, gâtul femural, sesamoidul piciorului și epifiza fibulei sunt foarte vulnerabile.

Concluzii

Unele fracturi de stres sunt mai frecvente în rândul practicanților de anumite sporturi. De pildă, fracturile de metatarsian survin, de obicei, la alergătorii de maraton, la fotbaliști, la dansatori și la jucătorii de volei. Totodată, fractura primei coaste este mai frecventă la handbaliști, pe când cele de la nivelul coastelor inferioare sunt specifice jucătorilor de golf.

Dacă practici un sport și experimentezi durere când execuți anumite mișcări, consultă un medic. Cauza ar putea fi o fractură de stres.