Tot ce trebuie să știi pentru a alege dimensiunea prezervativelor
 

Tot ce trebuie să știi pentru a alege dimensiunea prezervativelor

Alegerea unei mărimi adecvate a prezervativului este esențială pentru a avea maximă plăcere, confortul corespunzător și siguranță!
Tot ce trebuie să știi pentru a alege dimensiunea prezervativelor
Leidy Mora Molina

Verificat și aprobat de asistenta Leidy Mora Molina.

Ultima actualizare: 22 decembrie, 2022

Întrebarea dacă dimensiunea penisului afectează sau nu actul sexual este încă o chestiune de dezbatere. Cu toate acestea, există momente în care dimensiunea contează, dar nu neapărat în ceea ce privește plăcerea, ci pentru a alege dimensiunea corectă a prezervativelor. În acest articol, vă explicăm ce trebuie să știți pentru a nu da greș în această alegere.

Ați simțit vreodată că un prezervativ este prea mic și enervant? Atunci când folosim prezervativul de dimensiune greșită, probabilitatea ca el să se rupă sau să alunece este mare. Aici intervine importanța alegerii unei mărimi care să se potrivească penisului.

Potrivit Jurnalului Internațional de Urologie BJU, care a analizat dimensiunea penisului în cazul a 15.521 de bărbați, valoarea medie este de 13.12 centimetri lungime. În schimb, în starea flască, penisul are o mărime medie de 9.16 centimetri lungime.

Cum se măsoară penisul?

Mărimea penisului este un subiect tabu care generează întotdeauna curiozitate și suspiciune. Cu toate acestea, este important să scăpați de prejudecăți.

Ei bine, înainte de a ști ce dimensiune de prezervativ să folosiți, este necesar să știți dimensiunea penisului, atât în lungime, cât și în circumferință. Aceasta din urmă este cea mai importantă dimensiune.

Efectuând măsurători precise, veți ști care sunt cele mai potrivite prezervative. Când vine vorba de măsurarea penisului, este esențial să o faceți atunci când este erect, pentru că în acea stare va fi folosit prezervativul. Veți avea nevoie de o bandă de măsurare sau de o riglă. Penisul trebuie măsurat de la bază, adică de la osul pubian, până la vârf.

În ceea ce privește circumferința, banda de măsurare trebuie înfășurată în jurul celei mai groase părți a penisului, care se află între bază și gland. Această măsurătoare vă va ajuta să știți care este circumferința prezervativelor care se adaptează cel mai bine diametrului penisului.

Bărbat care cunoaște dimensiunea prezervativelor

Cum alegeți dimensiunea prezervativelor?

Măsurarea care se ia în considerare la alegerea mărimii prezervativelor este lățimea nominală. Această dimensiune este măsurată în milimetri și reprezintă jumătate din lățimea penisului. Cu alte cuvinte, o lățime nominală de 55 milimetri este ideală pentru un penis care are aproximativ 11 centimetri.

În general, prezervativele standard au o lățime nominală de 55 până la 56 milimetri și o lungime de 18 până la 19 centimetri. Totuși, există prezervative de toate mărimile: de la XS la XXL.

XS are de la 47 milimetri lățime nominală, iar XL până la 69 milimetri. Cu toate acestea, nu sunt cele mai comune mărimi. De altfel, cele mai populare au o lățime nominală de 58 milimetri, iar cele slim de 52 milimetri.

În general, prezervativele care au o caracteristică de ultrasensibilitate tind să aibă un latex mai subțire, dar și o lățime nominală mai mică. De aceea, mulți bărbați spun că strâng. Este important să verificați nu numai caracteristicile de sensibilitate, ci și lățimea nominală.

Lungimea nu reprezintă o problemă, deoarece prezervativele pot fi extinse atât cât este necesar. Cu toate acestea, XL sau XXL au o lungime de 20 de centimetri.

Ținând cont de măsurătorile prezervativelor, este important sa încercați diferitele tipuri care exista pe piață. În acest fel, veți putea ști cu ce mărci vă simțiți cel mai confortabil.

Nu toate companiile folosesc aceleași măsurători pentru prezervativele standard. Nu toate au aceeași grosime, parfum și caracteristici.

De ce este important să folosiți prezervativul?

Pe lângă faptul că este o metodă eficientă de prevenire a unei sarcini nedorite, prezervativele protejează împotriva bolilor cu transmitere sexuală (BTS). Cu toate acestea, nicio metodă nu este perfectă, așa că eficacitatea lor nu este de 100%.

Se estimează că, în 2013, în jur de 2,1 milioane de persoane au fost infectate cu HIV și că 500 de milioane de persoane au contractat chlamydia, gonoree, sifilis sau tricomoniază. Testele au arătat că prezervativul este eficient deoarece funcționează ca o barieră impermeabilă.

Eficacitatea prezervativului în prevenirea sarcinii nedorite este estimată a fi între 85 și 98%. Totul depinde de cât de bine este utilizat.

Amintiți-vă că cel mai bun mod de a preveni bolile cu transmitere sexuală este evitarea comportamentelor riscante. Prin urmare, este important să utilizați corect prezervativul, chiar și atunci când faceți sex oral. Dacă aveți un partener stabil și nu vreți să mai folosiți prezervativul, cel mai bine este să faceți înainte analize medicale.

 

Prezervative de diverse dimensiuni
Prezervativul este o metodă de barieră eficientă pentru a reduce transmiterea bolilor cu transmitere sexuală.

Bucurați-vă de sexualitate în mod responsabil, alegând corect dimensiunea prezervativelor!

Prezervativele au diferite dimensiuni, culori și chiar arome. În plus, au caracteristici care permit sporirea plăcerii. Acum că știți să alegeți dimensiunea prezervativelor, este important să țineți cont și de alte recomandări.

Pentru început, evitați lubrifianții care nu sunt pe bază de apă, deoarece pot deteriora prezervativul. De asemenea, este important să-l deschideți cu grijă, evitând să folosiți dinții. Nu ar trebui să-l depozitați într-un loc în care au loc schimbări bruște de temperatură. În cele din urmă, amintiți-vă că nu ar trebui să îl dați jos în timpul sexului și cu atât mai puțin fără acordul partenerului.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.



Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.