5 măști cu maioneză pentru păr
 

5 măști cu maioneză pentru păr

Pentru a avea o podoabă capilară sănătoasa și frumoasă, este esențial sa aveți o alimentație echilibrată și o bună rutină de înfrumusețare, care poate include aplicarea de măști naturale cu maioneză.
5 măști cu maioneză pentru păr
Karla Henríquez

Scris și verificat de doctorul Karla Henríquez.

Ultima actualizare: 29 decembrie, 2022

Pentru a avea grija de păr, pe lângă utilizarea produselor potrivite, este nevoie de o alimentație corectă și de tratamente pentru hrănire profundă. Aceste 5 măști cu maioneză pentru păr vor de mare ajutor!

Părul tern necesită hrănire. Pentru a contracara această problemă, există diverse opțiuni de tratament pe bază de maioneză, pe care le puteți face cu ușurință acasă.

Măști cu maioneză pentru păr 100% naturale

Încercați aceste măști. Apoi, tot ce trebuie să faceți este să alegeți varianta preferată și să o folosiți constant.

1. Maioneză și ou pentru a hrăni părul

Maioneză naturală

 

Masca cu maioneza și ou este recomandată pentru parul uscat. Vă sfătuim să o aplicați și să o lăsați să acționeze câteva ore pentru a obține un rezultat mai bun.

Beneficiile acestei măști sunt:

  • Oferă strălucire și vitalitate părului.
  • Elimină uscăciunea și hrănește scalpul.
  • Oul conține antioxidanți și proteine care întăresc părul de la rădăcină.
  • Părul va fi mai puțin încurcat dacă folosiți această mască în mod regulat.

Ingrediente

  • 1 ou întreg
  • 3 linguri de maioneză (30 g)

Pregătire

  • Mai întâi, bateți oul până obțineți un amestec omogen.
  • Adăugați maioneza și amestecați.
  • Separați apoi părul în mai multe părți și aplicați masca cu ajutorul unei perii mici.
  • Lăsați masca să acționeze 15 minute.
  • La final, clătiți-vă cu apă călduță.

2. Maioneza și vitamina E pentru a da strălucire parului

Această mască cu maioneză și vitamina E oferă strălucire părului și îl înmoaie în același timp. Desigur, vitamina E ajută la hrănirea acestuia de la rădăcină până la vârfuri, contribuind astfel la prevenirea căderii părului. Este ideală pentru părul uscat sau cu mătreață.

Vă recomandăm să aplicați această mască cel puțin o dată pe lună dacă părul este uscat. Evitați-o dacă aveți părul gras.

Ingrediente

  • 1 albuș de ou
  • 3 capsule de vitamina E
  • 2 linguri de maioneză (20 g)
  • 1 linguriță de oțet (10 ml)

Pregătire

  • Pentru început, bateți ingredientele cu o lingură de lemn.
  • Încălziți ușor amestecul.
  • Aplicați-l de sus în jos cu ajutorul unui pieptene sau al unei pensule.
  • Lăsați-l sa acționeze 25 de minute.
  • Clătiți-vă cu apă caldă sau călduță.

3. Mască simplă cu maioneză

Bol cu maioneză
Maioneza conține compuși uleioși care ajută la hidratarea părului uscat.

Este cea mai simplă versiune a măștilor de păr cu maioneză . Ajută la hrănirea scalpului, la înmuierea firelor, la combaterea uscăciunii și la sporirea strălucirii naturale a părului.

Ingrediente

  • 1 cană de maioneză (200 g)

Pregătire

  • Aplicați pe părul uscat.
  • Lăsați să acționeze 15 minute înainte de a vă clăti cu apă caldă și șamponul utilizat în mod obișnuit.

4. Maioneză, ou și cafea

Ajută la combaterea părului uscat și elimină mătreața. Folosiți această opțiune dacă foliculii par inflamați, deoarece cofeina poate promova circulația sângelui.

Ingrediente

  • 1 ou (60 g)
  • ½ cană de maioneză (100 g)
  • 2 linguri de cafea solubilă

Pregătire

  • Mai întâi, bateți oul și adăugați-l puțin câte puțin în maioneză.
  • Amestecați bine și adăugați cafeaua.
  • Apoi, aplicați masca de la rădăcini până la vârfuri. Efectuați un masaj delicat.
  • După ce aveți tot părul acoperit, lăsați masca să acționeze peste noapte.
  • Spălați-vă a doua zi cu apă rece și un șampon fără sulfați.
  • Aplicați această mască de două ori pe săptămână, până când mătreața dispare. O puteți aplica și o dată pe săptămână. Totul depinde de rezultatele pe care vreți să le obțineți.

5. Maioneză și căpșuni pentru controlul sebumului de pe păr

Măști cu maioneză pentru păr

 

Aveți părul prea gras? Deși marea majoritate a măștilor cu maioneză caută să ofere hidratare, ar trebui să le evitați pe cele de mai sus dacă doriți să controlați producția de grăsime.

Veți avea nevoie de un ingredient care să ofere aciditate. Căpșunile vor juca acest rol. Aceste fructe contribuie la o curățare profundă care „descongestionează” foliculii de păr.

Ingrediente

  • 3 linguri de maioneză (30 g)
  • 10 căpșuni medii (naturale sau congelate)

Pregătire

  • Puneți căpșunile într-un mojar sau blender.
  • Adăugați apoi maioneza și amestecați foarte bine.
  • Aplicați pe părul uscat de la rădăcini până la vârfuri.
  • Așteptați 20 de minute.
  • Clătiți cu apă rece.

Aceste măști cu maioneză ajută la menținerea sănătății părului

După cum probabil ați văzut, maioneza poate fi un ingredient potrivit pentru a înfrumuseța părul atunci când o folosiți ca mască în mod regulat.

Acum că știți câteva opțiuni, pe care dintre aceste măști cu maioneză le veți aplica? Amintiți-vă că este recomandat să mențineți o rutină bună de îngrijire și înfrumusețare, astfel încât să puteți observa toate beneficiile.


Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.