5 măști de păr bogate în proteine - Doza de Sănătate
 

5 măști de păr bogate în proteine

Dacă vrei să obții rezultate excelente, nu exagera cu aplicarea acestor măști. Îți recomandăm să le folosești doar o dată pe săptămână pentru a avea un păr sănătos și frumos.
5 măști de păr bogate în proteine

Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

Folosești măști de păr bogate în proteine? De multe ori, ne amintim de îngrijirea podoabei capilare numai când observăm că avem vârfuri despicate și mătreață.

Părul este format în principal din cheratină, o proteină care conține un nivel ridicat de sulf. Există mulți factori externi care pot deteriora treptat firul de păr:

Proteinele joacă un rol foarte important în menținerea sănătății părului. Acestea îmbracă structura capilară și ajută la întărirea foliculilor. Prin urmare, o dietă săracă în proteine poate duce la slăbirea părului și la apariția vârfurilor despicate. 

Evită problemele de mai sus folosind aceste măști de păr bogate în proteine:

1. Mască de păr cu iaurt

Acidul lactic din iaurt ajută la curățarea scalpului și la prevenirea apariției firelor rebele. În plus, părul devine mai moale și mai hidratat.

Ingrediente

Mod de preparare

  • Adaugă ambele ingrediente într-un vas și amestecă-le până obții un produs dens și omogen.
  • Umezește părul și aplică masca de la rădăcini până la vârfuri. 
  • Las-o să acționeze 30 de minute, masând ușor scalpul.
  • Clătește cu apă caldă din abundență și spală-te pe cap ca de obicei.

2. Mască de păr cu ouă

Folosește ouă pentru prepararea unei măști de păr bogate în proteine

Ouăle sunt un aliment bogat în proteine, care întărește foliculii de păr. Acestea sunt foarte utile dacă observi că părul îți cade mai mult decât de obicei.

Măștile de păr pe bază de ou întăresc firul de păr. Acestea hidratează părul uscat și reglează nivelul de sebum.

Ingrediente

  • 2 gălbenușuri de ou
  • 2 linguri de ulei de măsline (32 g)

Mod de preparare

  • Pune ambele ingrediente într-un vas și amestecă-le până obții un produs fin și omogen.
  • Aplică masca pe părul spălat și pieptănat. 
  • Las-o să acționeze 15 minute și clătește cu apă din abundență.

3. Mască de păr cu nucă de cocos

Aceasta este una dintre cele mai bune măști de păr bogate în proteine și fier, un mineral care reface firul de păr și previne apariția firelor rebele.

Laptele de cocos se potrivește tuturor tipurilor de păr și conține aminoacizi, vitamine, polizaharide, oligoelemente și săruri minerale. După folosirea acestei măști, părul devine mai strălucitor, mai moale și mai rezistent.

Ingrediente

  • 3 linguri de lapte de cocos (30 ml)
  • 2 linguri de maioneză (60 g)
  • ½ banană
  • 1 lingură de miere de albine (25 g)
  • 1 lingură de ulei de măsline (16 g)

Mod de preparare

  • Amestecă toate ingredientele în blender.
  • Aplică masca pe păr de la rădăcini până la vârfuri.
  • Las-o să acționeze o oră, apoi clătește cu apă din abundență.
  • Această mască este ideală înainte de vopsirea părului, întrucât contracarează efectele negative ale chimicalelor folosite.

4. Mască de păr cu avocado

Avocado este ideal pentru prepararea unei măști de păr bogate în proteine

Pe lângă faptul că ajută la prepararea unor salate gustoase, avocado este un ingredient excelent și pentru îngrijirea părului. Masca de păr de mai jos combate căderea și stimulează creșterea părului.

Ingrediente

  • ¼ avocado copt
  • 1 ou
  • 2 linguri de ulei de măsline (32 g)

Mod de preparare

  • Amestecă toate ingredientele până obții o pastă fină.
  • Aplică masca de la rădăcini până la vârfuri și las-o să acționeze 45 de minute.
  • Clătește cu apă din abundență.

5. Mască de păr cu gelatină

Chiar dacă pare surprinzător, gelatina simplă este ingredientul ideal pentru măști de păr bogate în proteine. Având un conținut bogat din acest nutrient, gelatina repară, întărește și oferă volum părului.

Ingrediente

  • ½ pachet de gelatină (7 g)
  • 1 sticlă de șampon (350 ml)

Mod de preparare

  • Amestecă bine șamponul și gelatina.
  • Folosește produsul obținut de 2 sau de 3 ori pe săptămână, apoi spală-te pe cap ca de obicei.

6. Mască pentru creșterea părului

Aloe vera ajută la crearea unei măști de păr bogate în proteine

Dacă vrei ca părul tău să crească mai repede și să fie mai puternic și mai sănătos, folosește această mască pe bază de aloe vera.

Ingrediente

  • 1 cană de apă fierbinte (250 ml)
  • 1 linguriță de gelatină (5 g)
  • 1 lingură de gel de aloe vera (15 g)

Mod de preparare

  • Amestecă bine toate ingredientele.
  • Spală-te pe cap, apoi aplică masca.
  • Las-o să acționeze 20 de minute, apoi clătește.
  • Repetă o dată pe săptămână.

Câteva sfaturi privind aplicarea acestor măști de păr bogate în proteine

  • Deși sunt foarte eficiente, nu este recomandat să folosești aceste măști de păr bogate în proteine pe perioadă îndelungată pe părul natural, nevopsit. 
  • Dacă le folosești în exces, părul poate deveni fragil, rigid și uscat.
  • Pentru rezultate excelente, ideal ar fi să le folosești de 5 ori pe lună pentru a nu satura fibrele capilare.
  • După folosirea acestor măști, este recomandat să clătești bine părul.
  • La final, spală-te bine pe cap cu șampon pentru a elimina toate reziduurile.

Sursa imaginii reprezentative: WikiHow.com 


Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.