Cleitrofobia sau teama de a fi captiv: cauze și tratament
 

Cleitrofobia sau teama de a fi captiv: cauze și tratament

Pentru tratamentul cleitrofobiei se folosește terapia cognitiv-comportamentală. Ce presupune această fobie?
Cleitrofobia sau teama de a fi captiv: cauze și tratament
Maria Fatima Seppi Vinuales

Scris și verificat de psihologul Maria Fatima Seppi Vinuales.

Ultima actualizare: 28 martie, 2023

Cleitrofobia este termenul folosit pentru fobia ce implică teama de a fi captiv. Poate fi declanșată de blocarea în spații comune, cum ar fi baia, liftul sau camerele mici.

Rețineți că fricile și fobiile nu sunt la fel. Frica este adaptativă și predispune la acțiune. Fobia ne paralizează. Este o formă de anxietate în care frica este intensă, persistentă și irațională.

În acest caz particular, poate declanșa episoade de panică. Afectează atât copiii, cât și adulții și poate coexista cu claustrofobia, cu care este adesea confundată. Care sunt principalele tale simptome? Cum se tratează? Vom afla mai jos!

Simptomele cleitrofobiei

La fel ca majoritatea fobiilor, cleitrofobia determină o activare a sistemului nervos simpatic înainte de un semnal sau un pericol. Unele dintre cele mai frecvente simptome sunt următoarele:

  • Creșterea frecvenței cardiace
  • Dificultăți de respirație sau hiperventilație
  • Transpiraţie
  • Amețeală
  • Greaţă
  • Tremurul mâinilor
  • Blocaj sau imobilitate
  • Atac de panică și frică de moarte

Persoana afectată începe să se teamă de obiectul fobic sau de situația în sine, dar și de simptome, crescându-i astfel anxietatea. Acest lucru duce la izolare.

Cleitrofobia și claustrofobia sunt la fel?

Nu, nu sunt la fel, deși se pot manifesta simultan. Acest lucru se întâmplă deoarece a avea o fobie anume crește probabilitatea de a avea și altă fobie similară. De exemplu, dacă vă este frică de pisici, puteți dezvolta și o fobie față de câini.

Același lucru este valabil și pentru cleitrofobie și claustrofobie. Cea din urmă este frica de izolare, de un spațiu închis, în timp ce cleitrofobia implică teama de captivitate, de a nu putea ieși sau evada.

Diferența este subtilă. Dacă ne aflăm într-un lift și ne este frică să nu rămânem blocați, este vorba de cleitrofobie. Claustrofobia implică teama de a urca în lift din cauza faptului că este un loc strâmt.

Un alt exemplu de cleitrofobie este teama de a fi captivi și de a nu putea scăpa atunci când suntem atașați cu un ham într-un parc de distracții, chiar dacă suntem în spațiu deschis.

Ce cauzează teama de a fi captiv?

Copil afectat de teama de a fi captiv
Unele experiențe traumatice din timpul copilăriei pot duce la cleitrofobie.

În ceea ce privește apariția cleitrofobiei, una dintre originile acesteia se regăsește în experiențele directe: de exemplu, a fi închis într-un lift mult timp.

Alte posibile explicații au de-a face cu învățarea indirectă, adică a vedea o persoană într-o situație similară.

În plus, dacă în copilărie părinții ne spun constant să fim atenți să nu ne blocăm în lift, putem dezvolta această teamă. Toate cele trei cauze pot interacționa și se pot consolida reciproc.

Nivelul ridicat de stres este o altă variabilă. Acest lucru poate accentua atât experiența directă, cât și impactul informațiilor primite și situațiilor observate. Același lucru este valabil și pentru gândurile părtinitoare, care pun accent pe semnalele de pericol.

Cum poate fi tratată cleitrofobia?

Medic care tratează teama de a fi captiv
Suportul psihologic este esențial pentru persoanele care suferă de cleitrofobie.

Pentru tratamentul fobiilor, terapia cognitiv-comportamentală este foarte utilă. Psihoeducația este una dintre cele mai relevante tehnici, deoarece permite furnizarea de informații despre fobii, despre felul în care acestea se prezintă și despre modul în care influențează gândurile și comportamentele.

O altă tehnică folosită este expunerea treptata la stimulul fobic. Aceasta presupune o planificare pas cu pas a diferitelor situații la care pacientul poate fi expus. Tehnica ține cont de ierarhia fricilor.

Terapeuții lucrează și asupra imaginației sau vizualizării unei situații similare. În unele cazuri se poate folosi chiar și realitatea virtuală.

După cum am menționat deja, în multe cazuri anxietatea generată de o fobie este crescută deoarece pacienții încep să se teamă de simptomele lor. Pentru aceasta se lucrează la expunerea interoceptivă. Pacientul trăiește acele senzații de temut și neplăcute, astfel încât să le identifice atunci când apar, să învețe să le controleze și să elimine frica. Acest control se realizează și prin învățarea tehnicilor de relaxare.

Uneori se lucrează și la restructurarea cognitivă, pacientul învățând să-și pună la îndoială gândurile. De obicei, pacientului i se prezintă modelul Ellis ABC.

Acesta urmărește să expună modul în care atunci când ne confruntăm cu un eveniment sau stimul (A), sistemul nostru de credințe (B) este activat, ceea ce ne determină să executăm anumite comportamente. Intenția este ca pacientul să învețe să pună la îndoială acele credințe părtinitoare sau iraționale și să sugereze altele noi.

Teama de a fi captiv trebuie tratată

Există fobii care sunt cu adevărat limitative, deoarece modifică viața de zi cu zi. Neabordarea loc duce la o deteriorare uriașă a propriei performanțe și a relațiilor.

Cleitrofobia este una dintre ele, deoarece orice loc sau obiect care împiedică evadarea sau îngreunează ieșirea ar putea fi interpretat ca un potențial pericol. Așadar, trebuie să îi acordați atenția pe care o merită și să căutați ajutorul potrivit pentru a-i face față.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Bados, A. (2009). Fobias específicas. Departament de personalitat, Avaluacio y Tractament Psicologics: Universidad de Barcelona.
  • Bados, A., y García, E. (2011). Técnicas de Exposición. Departamento de Personalidad,
    Evaluación y Tratamiento Psicológicos Facultad de Psicología, Universidad de
    Barcelona.
  • Otto, M.W., Smits, J.A., Reese, H.E. (2004). Cognitive-behavioral therapy for the treatment of
    anxiety disorders. Journal of Clinical Psychiatry; 65(Suppl 5):34–41.

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.