Logo image
Logo image

Efectele orei de vară asupra corpului uman

3 minute
Trecerea la ora de vară poate avea anumite efecte asupra organismului uman. Pentru a preveni aceste consecințe negative, este indicat să te expui la lumină solară, să nu ațipești în timpul zilei și să menții o rutină de activitate. Corpul tău se va adapta în aproximativ trei zile.
Efectele orei de vară asupra corpului uman
Ultima actualizare: 09 august, 2022

Există multe studii interesante despre efectele orei de vară asupra corpului uman. Însă niciunul dintre acestea nu este pe deplin concludent. Singurul lucru clar este că trecerea la ora de vară produce efecte care variază de la o persoană la alta și care pot fi foarte deranjante în anumite cazuri.

Schimbarea orei a fost mereu un subiect intens dezbătut. Practica a început în Europa în timpul Primului Război Mondial. Principalul argument în favoarea acestei schimbări a fost faptul că permitea economisirea de energie.

Trecerea la ora de vară are loc la sfârșitul lui martie. Trecerea la ora de iarnă se face în ultima duminică a lunii octombrie.

Teoretic, rolul orei de vară este să ne ajute să profităm la maxim de lumina solară și să economisim energie. Însă studiile sugerează că energia economisită dimineața este folosită după-amiaza. În plus, muncitorii devin mai puțin productivi în perioada în care se adaptează schimbării. Astfel, utilitatea orei de vară a fost pusă sub semnul întrebării.

Citește și:

4 tratamente naturiste pentru insomnie

Informații esențiale despre ora de vară

Some figure

Conform anumitor studii, culturile lipsite de energie electrică au o rutină similară celor care beneficiază de această resursă. Totodată, specialiștii teoretizează că programul de somn al strămoșilor noștri era asemănător cu al nostru. Cu alte cuvinte, toți oamenii au tipare de somn comune. Toate ființele vii, chiar și cele mai simple, își reglează majoritatea funcțiilor în cicluri de 24 de ore. Lumina și întunericul sunt factori decisivi.

În 2011, o echipă de cercetători de la Centrul de Reglare Genomică din Barcelona a descoperit că celulele pot face deosebirea între zi și noapte și că această abilitate este esențială pentru buna lor funcționare. Ritmul circadian reglează somnul și veghea, precum și toate funcțiile asociate lor. Când acest ciclu este alterat, survine un dezechilibru în organism ce poate duce la diverse probleme. Corpul uman adoră rutina, aceasta ajutându-l să funcționeze mai bine.

Ar putea să te intereseze:

Care este legătura dintre diabet și tulburările de somn?

Efectele principale ale orei de vară

Trecerea la ora de vară se aseamănă trecerii dintr-un fus orar în altul. Călătoriile în locuri cu un fus orar foarte diferit produc mult disconfort. Ora de vară derutează corpul, provocând haos. Modificarea orelor de activitate și de odihnă duce la oboseală, somnolență și irascibilitate.

Unele persoane sunt mai sensibile la trecerea la ora de vară decât altele. Simptomele survin deoarece efectul imediat al acestei schimbări este o alterare a secreției de melatonină. Melatonina reprezintă un hormon a cărui activitate depinde de lumina solară. Când corpul este expus la mai multă lumină, nivelul melatoninei scade. Din contră, corpul o produce în cantități mai mari în absența luminii pentru a induce somnul. Trecerea la ora de vară dereglează activitatea melatoninei, ceea ce provoacă simptomele amintite.

În majoritatea cazurilor, corpul uman are nevoie de aproximativ trei zile pentru a se reechilibra.

Alte efecte ale orei de vară

Some figure

Trecerea la ora de vară afectează cantitatea și calitatea somnului. Un studiu publicat în jurnalul Neuroscience Letters a demonstrat că această practică ne face să pierdem 60 de minute de odihnă în primele zile de la schimbare și alterează calitatea somnului cu 10%.

Totodată, anumite studii au evidențiat o corelație între trecerea la ora de vară și creșterea numărului cazurilor de infarct miocardic. Trecerea la ora de toamnă are, în schimb, un efect contrar. Alte cercetări indică faptul că în primele câteva zile de la această trecere, crește și incidența de suicid, iar imediat după trecere au loc mai multe accidente la locul de muncă și în trafic. În plus, conform statisticilor, accidentele de muncă din prima zi de luni după trecerea la ora de vară sunt mai grave decât cele obișnuite.

Trebuie însă să menționăm faptul că toate creșterile menționate sunt minore. Cu toate acestea, asemenea aspecte merită reținute și ar trebui să ne încurajeze să ne adaptăm la ora de vară în cel mai sănătos mod posibil.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Serón-Ferré, M. J. (2018). Relojes, relojes, relojes y el cambio de hora¿ Son los relojes internos espejos del reloj externo?. Revista Chilena de Enfermedades Respiratorias, 34(3), 151-152.
  • Ritmo circadiano: el reloj maestro. Alteraciones que comprometen el estado de sueño y vigilia en el área de la salud. (2014). Morfolia.
  • Argüelles, R., Bonmatí Carrión, M., Argüelles Prieto, R., & Bonmatí Carrión, M. (2015). Melatonina, la hormona de la noche. Eubacteria.

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.