Etapele de dezvoltare psihosocială ale lui Erikson

Psihanalistul american Erik Erikson afirmă faptul că oamenii trebuie să parcurgă 8 etape pentru a avea o dezvoltare sănătoasă. În ce constau acestea?

Verificat și aprobat de psihologul Elena Sanz.

Scris de Daniela Echeverri Castro

Ultima actualizare: 13 noiembrie, 2022

Etapele de dezvoltare psihosocială ale lui Erikson cuprind o serie de concepte ce ne permit să înțelegem cum evoluează ființele umane din copilărie până la maturitate. Sunt considerate baza teoriei evolutive, fiecare fiind marcată de un conflict.

Rezolvarea fiecărui conflict în stadiul corespunzător este ceea ce îi permite persoanei în cauză să-și găsească potențialul de creștere. Dacă acest lucru nu se întâmplă, apar probleme în etapele următoare.

Etapele dezvoltării psihosociale a lui Erikson

Erikson, la fel ca Sigmund Freud, a spus că personalitatea se dezvoltă printr-o serie de etape. Deși Freud și-a bazat teoria pe etape psihosexuale, Erikson s-a concentrat pe dezvoltarea psihosocială, adică modul în care interacțiunea și relațiile sociale influențează dezvoltarea și creșterea ființei umane.

Prima dată când Erikson a vorbit despre aceste 8 etape ale dezvoltării umane a fost în 1950, în cartea Copilărie și societate. În aceasta a inclus un capitol numit The 8 Ages of Man. Mulți ani mai târziu, autorul și-a extins teoria în lucrări precum Identity and the Life Cycle (1959), Insight and Responsibility (1964) și The Complete Life Cycle: A Review (1982).

Principiul epigenetic al lui Erikson și fazele de dezvoltare

Erikson a susținut că dezvoltarea funcționează după un principiu epigenetic. Fiecare persoană trece prin 8 faze de dezvoltare care încep la naștere. Fiecare etapă se bazează pe cele anterioare și deschide calea pentru una nouă. Astfel, progresul este determinat de succesele sau eșecurile anterioare. Fiecare fază cuprinde o serie de conflicte de natură psihosocială.

Erikson le numește „crize” și afirmă că acestea trebuie rezolvate pentru ca dezvoltarea să aibă loc corect. Dacă ceva interferează ordinea naturală, dezvoltarea persoanei este profund afectată.

Cu alte cuvinte, dacă persoana în cauză nu depășește în mod optim conflictele din fiecare etapă, este posibil să nu dezvolte abilitățile necesare pentru a face față provocărilor într-o etapă ulterioară. Primele 4 etape se concentrează pe copilărie, în timp ce celelalte 4 variază de la adolescență la bătrânețe.

Etapa 1. Încredere vs. neîncredere

Această etapă începe după naștere și se termină la 18 luni. Prima sarcină a ego-ului este dezvoltarea încrederii. Copiii învață să aibă încredere sau nu în cei din jur. În acest sens, calitatea relației materne joacă un rol major.

Dacă părinții sau îngrijitorii expun bebelușul la o relație plină de afecțiune și încredere, copilul va dezvolta sentimentul că lumea este sigură. Dacă părinții nu creează un mediu sigur, dacă resping copilul sau dacă nevoile lui de bază nu sunt satisfăcute, acest lucru creează neîncredere. Se va manifesta prin sentimente de frustrare, nesiguranță și insensibilitate.

Acest lucru nu înseamnă că părinții trebuie să fie perfecți. A fi supraprotector poate fi la fel de dăunător. Potrivit lui Erikson, acest lucru provoacă o „nepotrivire senzorială” care se manifestă printr-o personalitate exagerat de credulă sau depresie, paranoia și episoade psihotice.

Etapa 2. Autonomie vs. rușine și îndoială

Se dezvoltă între 18 luni și 3 ani. Este o fază legată de creșterea autonomiei, deoarece copilul își începe dezvoltarea cognitivă și musculară, mai ales când începe să-și controleze sfincterele. Cu toate acestea, este un proces care este legat de rușine și îndoială, deoarece este progresiv.

Părinții sau îngrijitorii devin figuri determinante pentru finalizarea cu succes a acestei faze. Aceștia nu trebuie să descurajeze sau să forțeze copilul prea mult, deoarece acesta trebuie să exploreze și să manipuleze mediul pentru a-și dezvolta autonomia.

Dacă părinții intervin sau oferă soluții, copilul va crede că este incapabil și va ajunge să renunțe. De asemenea, nu trebuie să existe certuri, deoarece acest lucru va spori rușinea copilului și îl va face să se îndoiască de abilitățile sale.

Depășirea cu succes a acestei faze le va permite copiilor să dezvolte o stimă de sine puternică și sănătoasă. Dacă există interferențe, copilul va avea probleme în rezolvarea conflictelor și nu va dezvolta suficientă încredere în sine pentru a lua decizii.

Etapa 3. Inițiativă vs. vină

Această etapă are loc între 3 și 5 ani. Dezvoltarea intelectuală și fizică a copilului progresează rapid. Interesul de a relaționa cu alți copii crește. În această perioadă, curiozitatea este mai mare, deci trebuie stimulată creativitatea.

Copilul trebuie să fie și responsabil și vinovat. Trăirea vinovăției îl va face să recunoască lucruri care nu sunt corecte. Cu toate acestea, este necesar să se evite ca acest sentiment să fie exprimat într-un mod excesiv, deoarece îl poate face să se simtă incapabili să facă față unor noi provocări. Cu alte cuvinte, vinovăția alimentează frica.

Etapa 4. Superioritate vs. inferioritate

De la vârsta de 5 până la 13 ani, apare una dintre cele mai determinante etape ale dezvoltării psihosociale. Potrivit lui Erikson, copiii încep treptat să înlocuiască jocul cu sarcini mai complicate. De fapt, interesul lor pentru a finaliza activități care necesită efort, cunoștințe și abilități este mult mai mare. De asemenea, speră să obțină recunoaștere. Familia și școala sunt cheia stimulării pozitive.

Dacă există dificultăți în îndeplinirea provocărilor din această fază, copilul poate experimenta un anumit sentiment de inferioritate. Este esențial să fie ajutat să gestioneze eșecurile. Acest lucru se poate reflecta chiar și în modul în care se comportă cu colegii.

Etapa 5. Identitate vs. difuzarea identității

Copiii devin adolescenți. Mai exact, această fază are loc între 13 și 21 de ani. Este o perioadă în care apare constant întrebarea „cine sunt eu?”. Este acel moment în care personalitatea începe să fie modelată.

Adolescenții aleg cum să arate și ce rol vor să joace în societate. În consecință, acționează mai independent și acordă mai multă importanță vieții sociale. În plus, apar gânduri despre viitor, cum ar fi ce să studiezi sau unde să locuiască. Ca urmare a experiențelor lor, își întăresc identitatea.

Erikson subliniază faptul că trecerea cu succes a acestei faze înseamnă finalizarea construirii unei baze solide pentru viața adultă.

Etapa 6. Intimitate vs. izolare

În acest stadiu, adolescenții devin tinerii adulți. Etape are loc între 21 și 39 de ani. Deși nevoia de „a se potrivi” în societate este încă prezentă, se stabilesc limite cu privire la ceea ce tinerii nu vor sacrifica pentru a-i mulțumi pe cei din jur.

Sarcina principală în acest moment este atingerea unui anumit grad de intimitate, care se dovedește a fi contrar izolării. Acesta schimbă modul de relaționare, deoarece tinerii caută relații intime în care există un angajament mai mare. Acest lucru va crea un sentiment de siguranță și încredere.

Când tinerii nu își găsesc un partener, apar promiscuitatea și singurătatea. Există tendința de a alege relații superficiale și de a se angaja în comportamente autodistructive. Izolarea creează nesiguranță și un sentiment de inferioritate care duce la probleme de caracter și nesiguranță.

Etapa 7. Productivitate vs. stagnare

Înntre 40 și 65 de ani, oamenii încep să petreacă mai mult timp cu familia și se ocupă de problemele legate de muncă. Este o etapă caracterizată prin căutarea unui echilibru între productivitate și stagnare. Productivitatea are legătură cu preocuparea pentru generațiile următoare.

În acest moment, oamenii înțeleg că viața nu este doar despre sine. Prin urmare, caută să contribuie în societate și să lase o moștenire. Ca exemple, Erikson evidențiază predarea, scrisul, activismul social și artele. Atingerea acestui obiectiv duce la un sentiment de realizare.

Dacă oamenii simt că nu au contribuit în societate, ajung să creadă că nu sunt calificați și își pierd sentimentul de realizare.

Etapa 8. Integritatea ego-ului vs. disperare

Ultima etapă are loc după vârsta de 65 de ani sau la bătrânețe. Este momentul în care persoana în cauză nu mai este atât de productivă. Abilitățile sale sunt reduse și încep să apară situațiile de durere, precum moartea prietenilor și a celor dragi. Erikson sugerează că există două opțiuni: integritatea sau disperarea.

Integritatea înseamnă a putea arunca o privire asupra trecutului cu sentimentul că am lăsat o amprentă, că am realizat lucruri și că ce am trăit a meritat. Atingerea acestei stări permite, printre altele, rezolvarea problemelor în așteptare.

Disperarea evocă nostalgie și face să predomine teama de moarte. Există o speranță constantă și o teamă de pierderea încrederii în sine.

De ce sunt importante etapele de dezvoltare psihosocială?

Deși etapele de dezvoltare psihosocială ale lui Erikson au fost puse la îndoială, această teorie a jucat un rol relevant în dezvoltarea studiilor sociale și științifice. Contribuțiile lor au făcut posibilă înțelegerea în mare măsură a modului în care o persoană dobândește și își modelează personalitatea și identitatea socială.

Pe baza acestora, s-au dezvoltat strategii pentru a face față acelor situații critice pe care o persoană nu le poate rezolva. Etapele de dezvoltare psihosocială sunt utile pentru gestionarea și prevenirea tulburărilor precum anxietatea și depresia.