Kinetoterapia pentru paralizia cerebrală: care este rolul ei?

Paralizia cerebrală este cea mai frecventă cauză a dizabilității motorii la copii și principalul motiv al dizabilității fizice severe. Cum ajută kinetoterapia?

Scris și verificat de medicul Mariel Mendoza.

Ultima actualizare: 03 aprilie, 2023

Kinetoterapia pentru paralizia cerebrală este un pilon fundamental al tratamentului, deoarece îmbunătățește calitatea vieții pacienților. Atât la adulți, cât și la copii, stimulează tiparele de mișcare, reduce contracturile musculare și, mai presus de toate, oferă independență și autonomie.

Cercetările împărtășite de Jurnalul Indian de Ortopedie subliniază faptul că aceste măsuri terapeutice sunt esențiale pentru stimularea abilităților motorii, îmbunătățirea funcției cardiorespiratorii și reducerea riscului de complicații.

Ce este paralizia cerebrală?

Paralizia cerebrală este un grup de tulburări de dezvoltare ale mișcării și posturii care cauzează limitarea activității. Are la bază un atac neprogresiv asupra creierului în perioada fetală sau în primii 5 ani de viață (când creierul este încă imatur).

Deși se caracterizează prin modificări ale sistemului motor (fin și brut), este însoțită de următoarele:

• Tulburări senzoriale
• Probleme cognitive
• Dificultăți de comunicare
• Tulburări de percepție
• Probleme de comportament
• Durere
• Incontinență urinară
• Probleme secundare musculo-scheletice
• Epilepsie

Prin urmare, depistarea precoce a dizabilităților și introducerea timpurie a fizioterapiei sunt o parte esențială a dezvoltării pacienților.

Clasificarea paraliziei cerebrale

În primul rând, pentru a înțelege impactul kinetoterapiei în paralizia cerebrală, este necesar să o clasificăm. În acest fel, putem determina abordarea adecvată și prognosticul evolutiv. În mod convențional, clasificarea se face după cum urmează:

• Deteriorarea funcției motorii
• Repartizarea topografică
• Severitatea funcțională

Spasticitate, diskinezie, ataxie, hipotonicitate sau tip mixt

În funcție de deteriorarea motorie, paralizia cerebrală este clasificată după cum urmează:

• Spastică: este cea mai frecventă formă. Formează un grup eterogen în funcție de distribuția tonusului muscular crescut. Spasticitatea se caracterizează prin mușchi încordați, rigizi, cu incapacitatea de a se relaxa. Include tetraplegia (afectarea tuturor celor patru extremități), paraplegia (forma cea mai frecventă cu afectarea predominantă a extremităților inferioare) și hemiplegia (jumătate a corpului cu implicare mai mare a părții superioare).
• Diskinetică: se manifestă prin modificări bruște ale tonusului muscular, cu prezența mișcărilor involuntare și persistența reflexelor primitive. În funcție de prezentarea clinică, acestea se diferențiază în coreoatetozice (coree, atetoză, tremor), distonice și mixte.
• Ataxică: există o scădere a tonusului muscular cu incoordonare motorie, dismetrie, dezechilibru și ataxie.
• Hipotonică: este foarte rară. Există o scădere a tonusului muscular cu un răspuns crescut la reflexele tendinoase profunde.
• Mixtă: apare atunci când simptomele sunt combinate. Cele mai frecvente combinații sunt distonia și spasticitatea sau ataxia și distonia.

Topografia depinde de extremitățile afectate și de limitarea activităților zilnice

În acest caz, clasificarea este:

• Tetraplegie
• Diplegie
• Hemiplegie
• Paraplegie
• Monoplegie

În cele din urmă, în funcție de severitate, paralizia poate fi ușoară, moderată și severă. În cazurile ușoare, boala nu limitează activitățile zilnice; cazurile moderate au nevoie de asistență sau sprijin pentru a desfășura activități zilnice; cazurile grave necesită sprijin pentru toate activitățile.

Kinetoterapia pentru paralizia cerebrală

Managementul paraliziei cerebrale este realizat de o echipă multidisciplinară. Tratamentul trebuie să fie individualizat, specializat și susținut în mediul familial, social și școlar.

Din punct de vedere al tulburării motorii, baza tratamentului este kinetoterapia. Tehnica va depinde de gradul de afectare și de vârsta pacientului.

Tratamentul neurodezvoltării

Cunoscut și sub denumirea de „NDT” sau „metoda Bobath”, se bazează pe inhibarea reflexelor musculare anormale prin reducerea tonusului muscular. Sunt utilizate diverse tehnici cu scopul de a facilita postura normală, diferite tipare de mișcare și reflexele corecte.

Prezența mecanismelor reflexe posturale normale este esențială pentru aptitudinile motorii. Acestea includ reacții de redresare și echilibrare, inervație și modele de coordonare. Tratamentul încearcă să reducă tonusul muscular pentru a îmbunătăți mișcarea prin mobilizarea mușchilor și a articulațiilor rigide.

Terapia de mișcare indusă de constrângeri

Este folosită în cazurile ce afectează jumătate a corpului pentru a îmbunătăți funcția membrului afectat. În acest caz, membrul mai puternic este imobilizat pentru o perioadă variabilă de timp pentru a forța utilizarea membrului cu handicap.

Tipare

Progresul și dezvoltarea sunt ghidate de o secvență bine stabilită și predeterminată. Atunci când eșuează, apare dificultatea derulării următoarelor etape. Pornind de la această premisă, activitatea motrică la persoanele cu paralizie cerebrală poate fi facilitată prin repetarea pasivă și prelungită a pașilor secvențiali  de dezvoltare  tipici.

Banda de alergare cu suport pentru greutatea corporală

Această tehnică se bazează pe reflexul primitiv al nou-născutului și al bebelușului de a se ridica sau de a încerca să meargă pe o suprafață plană. În acest caz, persoana cu paralizie cerebrală este așezată pe o bandă de alergare pentru a simula mersul, cu sprijinul greutății corporale.

Acest lucru îmbunătățește echilibrul și crește forța musculară a membrelor inferioare, facilitând mersul fără sprijin. Banda este utilă mai ales pentru cei cu paralizie cerebrală spastică, deoarece îmbunătățește capacitatea de a merge și reduce asimetria datorită distribuției greutății.

Exerciții de întindere

În paralizia cerebrală, există o creștere a tonusului muscular sau rezistență la întindere. Prin urmare, această metodă se bazează pe întinderea manuală pentru a ameliora tensiunea musculară. Astfel, se realizează următoarele:

• Îmbunătățirea mișcărilor
• Reducerea spasticității
• Îmbunătățirea mersului pe jos

În general, se folosesc tehnici de întindere rapidă sau scurtă, prelungită sau susținută. De asemenea, se poate folosi efectul greutății corporale și al gravitației. Acest lucru ajută la alungirea pasivă a mușchilor prin depășirea rezistenței.

Alte modalități de implementare a acestui tip de fizioterapie este sprijinul static. Se folosesc mese basculante, atele sau cadre turnate. Acest lucru îmbunătățește forța musculară antigravitațională, reduce spasticitatea, stimulează funcția motorie și reduce inflamația.

Exerciții de întărire musculară

Pot fi utilizate biciclete staționare, benzi de alergare, exerciții pliometrice sau stimulare bimanuală.

Hidroterapie

În paralizia cerebrală, utilizarea băilor terapeutice oferă mai multe avantaje. Pe lângă faptul că ajută la adaptarea mintală și cardiovasculară, băile permit restabilirea controlului echilibrului corpului. Hidroterapia promovează circulația sângelui și reglarea temperaturii, ceea ce scade ritmul cardiac.

Climatul cald al hidroterapiei reduce tonusul muscular și, prin urmare, îmbunătățește spasticitatea și permite o mai mare libertate de mișcare. Această terapie îmbunătățește coordonarea, ceea ce se traduce printr-o îmbunătățire a agilității fizice.

Kinetoterapia pentru paralizia cerebrală se bazează pe îmbunătățirea calității vieții

Obiectivul principal al tratamentului pentru paralizia cerebrală este de a ajuta la atingerea unui nivel maxim de independență. Tratamentele trebuie să fie individualizate și adaptate.

Kinetoterapia pentru paralizia cerebrală include exerciții de forță și flexibilitate pentru postură și mobilitate. În plus, ameliorează durerea și previne spasmele și contracturile musculare.

Kinetoterapia îmbunătățește echilibrul, coordonarea, forța, flexibilitatea, gestionarea durerii, postura, rezistența și calitatea generală a vieții. Cu toate acestea, este important să fie aplicată în timp util pentru a îmbunătăți prognosticul.

Tratamentul este mai eficient în primii ani de viață, când există plasticitate neuronală care permite dezvoltarea sau realizarea unor noi conexiuni sinaptice.