Recuperarea după ruptura coafei rotatorilor

Programul ideal de reabilitare după ruperea coafei rotatorilor permite osului tendonului să se vindece și previne rigiditatea umărului. Citește mai departe pentru a afla în ce constă acest program!

Verificat și aprobat de medicul Diego Pereira.

Scris de Equipo Editorial

Ultima actualizare: 04 ianuarie, 2023

Coafa rotatorilor este un grup de mușchi și tendoane în jurul articulației umărului. O leziune a coafei rotatorilor poate provoca o durere de umăr enervantă, care se agravează adesea atunci când încerci să dormi pe partea afectată. Riscul de lezare a coafei rotatorilor crește odată cu vârsta. În acest articol, vom discuta despre recuperarea după ruptura coafei rotatorilor.

Simptome ale rupturii coafei rotatorilor

În general, durerea asociată cu o leziune a coafei rotatorilor se poate manifesta în diferite moduri, cum ar fi:

• Dureri surde de umăr.
• Dureri care perturbă somnul, mai ales dacă dormi pe umărul afectat.
• Dureri care împiedică persoana afectată să-și pieptene părul sau să-și atingă spatele.
• Slăbiciunea brațelor.

În general, cel mai obișnuit mod de a repara o ruptură a coafei rotatorilor este cu ajutorul unei intervenții chirurgicale. După aceea, pacientul trebuie să fie supus procedurilor de recuperare. În continuare, vom arunca o privire asupra a ceea ce presupune acest proces.

Faze ale tratamentului rupturii coafei rotatorilor

Reabilitarea postoperatorie după reparația chirurgicală a coafei rotatorilor trebuie să înceapă printr-o comunicare strânsă între chirurgul ortoped și medicul care se ocupă de recuperare. În general, programul ideal de recuperare după ruptura coafei rotatorilor permite vindecarea oaselor tendonului și prevenirea rigidizării umărului.

Cu toate acestea, fiecare pacient și fiecare leziune sunt diferite. Prin urmare, orice plan de recuperare trebuie să țină cont de aceste diferențe pentru a obține rezultate satisfăcătoare.

Program de recuperare personalizat

În general, etapele de recuperare trebuie individualizate pentru fiecare pacient, în funcție de:

• Tipul și mărimea ruperii.
• Tehnica chirurgicală folosită.
• Calitatea țesutului.
• Calitatea reparației chirurgicale.
• Vârsta pacientului.
• Nivelul de activitate al pacientului.
• Obiectivele personale ale pacientului.

Pacienții cu rupturi acute au mai multe șanse să sufere din nou rupturi. Prin urmare, aceștia trebuie să urmeze un protocol de reabilitare mai lent pentru a proteja reparația chirurgicală. În schimb, pacienții cu factori de risc pentru dezvoltarea rigidității postoperatorii a umărului necesită o mobilizare timpurie pentru a preveni această complicație.

În general, fazele de reabilitare se bazează pe evaluările periodice ale pacientului. De asemenea, acestea ar trebui să includă un program de exerciții fizice la domiciliu în fiecare etapă a tratamentului.

Recuperarea după ruptura coafei rotatorilor: tipuri de programe

În general, există două tipuri de programe:

1. Conservator

Programul conservator constă într-o întârziere a tratamentului de 2-4 săptămâni pentru a reduce la minim stresul tisular și a facilita vindecarea. În principiu, pacienții peste 50 de ani cu rupturi acute, mai multe rupturi și/sau cu o calitate slabă a țesuturilor necesită un program de tratament conservator.

2. Accelerat

În schimb, acest protocol accelerează recuperarea (2 – 4 săptămâni) fără riscul de a deteriora structurile reparate sau de a declanșa o recidivă. Pacienții sub 50 de ani, cu rupturi mici sau o singură ruptură și o calitate bună a țesuturilor ar trebui să urmeze un program de tratament standard sau accelerat.

Recuperarea după ruptura coafei rotatorilor: faze

În general, există patru faze de reabilitare:

Faza 1. Perioada postoperatorie imediată

Întreținerea și protecția reparației în perioada postoperatorie imediată de 0-4 săptămâni include următoarele aspecte:

• Purtarea unei orteze pentru imobilizarea umărului.
• Dormitul într-un fotoliu cu o pernă sub braț.
• Îndepărtarea ortezei numai pentru îngrijire și exerciții fizice.
• Crioterapie.
• Exerciții cu pendul.
• Exerciții active de mișcare a cotului/încheieturii mâinii
• Întinderi ale coloanei cervicale

Faza 2. Protecție și mișcare activă

În continuare, urmează restabilirea treptată a mișcării pasive. De obicei, acest lucru se întâmplă între săptămânile 4 și 10 după apariția leziunii.

• În săptămâna 4, ar trebui să existe un interval de mișcare asistat activ (AAROM) în poziție supină.
• După 6 săptămâni, ar trebui să se reia mișcarea pasivă completă și să fie inițiată mișcare activă asistată.
• În săptămâna 8, sunt introduse exercițiile isometrice scapulotoracice și submaximale în lanțul cinetic închis și exercițiile proprioceptive într-un lanț cinetic deschis.

Faza 3. Consolidarea timpurie

Urmează inițierea întăririi musculare între săptămânile 10 și 14. În general, trebuie atinse următoarele obiective:

• În primul rând, o gamă completă de mișcări active.
• În continuare, urmează restabilirea forței și a rezistenței musculare.
• De asemenea, trebuie restabilit controlul proprioceptiv și neuromuscular.
• În plus, este necesară întărirea mușchilor periscapulari.
• La final, urmează o revenire treptată la activitățile zilnice.

Faza 4. Consolidarea avansată

În cele din urmă, pacientul își va recupera nivelurile de funcționalitate anterioare. Acest interval variază între săptămânile 14 și 22. Obiectivele principale sunt:

• În primul rând, reluarea unei game active complete și nedureroase de mișcări.
• Apoi, o revenire la activitățile sportive.
• De asemenea, recuperarea forței musculare normale și a rezistenței.
• În cele din urmă, se obține o revenire la toate activitățile obișnuite.