Rețetă de biscuiți cu ovăz și iaurt fără zahăr
Acești biscuiți cu ovăz și iaurt, fără zahăr, sunt delicioși și hrănitori. De asemenea, sunt foarte accesibili și ușor de preparat. Prin urmare, nu există nicio scuză să nu încerci următoarele rețete apetisante!
Biscuiți cu ovăz și iaurt fără zahăr
Biscuiții sunt preparate clasice. Unii sunt dulci, alții sărați… Pur și simplu trebuie să îi ai în casă deoarece sunt perfecți ca gustare după-amiaza alături de o cafea sau un ceai sau pentru a îndulci orice mic dejun.
Rețetele pe care ți le vom oferi nu conțin zahăr și nici îndulcitori artificiali, ceea ce înseamnă că sunt sănătoase și potrivite pentru toți membri familiei. Am decis să împărtășim două rețete: una care nu include zahăr și alta care include miere.
Ambele tipuri de biscuiți cu ovăz și iaurt sunt hrănitoare și reprezintă alegeri sănătoase. Încearcă-le și tu!
Prima rețetă: biscuiți cu ovăz și iaurt fără zahăr
Ingrediente necesare
- 200 g fulgi de ovăz
- 4 ouă
- 1 praf de sare
- 45 g de iaurt simplu (și mai gros)
- 1 linguriță de ulei de măsline
- 1 linguriță de extract de vanilie
- Scorțișoară măcinată
Mod de preparare
- În primul rând, preîncălzește cuptorul la 170 °C.
- Apoi, amestecă ouăle cu vanilia într-un bol și bate-le cu telul. Adaugă treptat iaurtul în timp ce continui să bați. Înainte de a adăuga iaurtul, este important să-l scurgi.
- Adaugă și uleiul de măsline și sarea și continuă să amesteci.
- Adăugă ovăzul și scorțișoara și amestecă bine. Trebuie să obții un aluat ușor moale, dar care poate fi modelat.
- Apoi, unge o tavă de copt și începe să modelezi biscuiții. Deoarece este puțin moale, va trebui să folosești o lingură pentru a lua aluatul și apoi să modelezi biscuiții cu ajutorul mâinilor sau al lingurii.
- La final, introdu tava în cuptor și coace biscuiții timp de 15 până la 20 de minute, până când devin aurii.
- Scoate-i din cuptor, așteaptă să se răcească și… savurează-i!
Îți recomandăm:
A doua rețetă: biscuiți cu ovăz, iaurt și miere
Ingrediente necesare
- 1 cană de iaurt simplu
- 1 cană de fulgi de ovăz
- 3 linguri de unt sau margarină
- 1 cană de făină de ovăz
- 2 ouă
- 1 linguriță de praf de copt
- 5 linguri de miere
Mod de preparare
- În primul rând, preîncălzește cuptorul la 180 °C.
- Apoi, pune untul la temperatura camerei și mierea într-un castron și bate totul până se amestecă bine.
- După aceea, adăugă fulgii de ovăz, făina de ovăz și praful de copt și continuă să amesteci. Dacă vrei, poți adăuga și scorțișoară pentru ca biscuiții să fie mai aromați.
- Apoi, adăugă cana de iaurt simplu și ouăle. Amestecă bine până obții un aluat fără cocoloașe.
- Unge o tavă de copt și începe să modelezi din aluat biscuiții. Lasă spațiu între ei în tava de copt, astfel încât să nu se lipească atunci când cresc.
- În cele din urmă, când termini de modelat toți biscuiții, pune tava în cuptor și coace-i aproximativ 20 de minute la 180 °C.
- Scoate biscuiții din cuptor, lasă-i să se răcească și… savurează-i!
Îți recomandăm:
Sfaturi suplimentare
- Poți adăuga semințe de chia sau orice alte semințe în ambele rețete de biscuiți cu ovăz. Mai mult, poți adăuga și nuci tocate sau chiar stafide, mai ales în cea de-a doua rețetă.
- Acești biscuiți nu cresc atât de mult în cuptor. Prin urmare, cu cât îi faci mai subțiri, cu atât vor fi mai crocanți.
- Deși îți sugerăm să folosești iaurt simplu, poți opta, de asemenea, pentru iaurt aromat pentru a face biscuiții și mai gustoși.
- Dacă preferi, îi poți modela mult mai mari, asemănători clătitelor americane. În acest fel, poți adăuga orice vrei deasupra (gem, brânză dulce, etc.) și să te bucuri de ei în multe alte moduri.
Biscuiții cu ovăz și iaurt sunt ideali pentru micul dejun și prânz, precum și pentru gustări sănătoase între mese. Servește-i cu suc natural de fructe pentru a obține o combinație sănătoasă, delicioasă și hrănitoare.
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Gómez, A., Irelda, C., Walls, C., Moreno, E. R., Rodriguez, P., Teresa, A., … Moreiras, G. V. (2017). Datos actuales sobre las propiedades nutricionales de la avena Autores Fundación Española de la Nutrición, FEN-2017. Retrieved from https://www.fen.org.es/storage/app/media/PUBLICACIONES 2017/INFORME AVENA_FEN_v2_2017.pdf
- Huevo. (n.d.). Retrieved from http://www.fen.org.es/mercadoFen/pdfs/huevos.pdf
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.