Remediu cu bicarbonat și lămâie

· 9 noiembrie 2015
Poți folosi bicarbonat de sodiu și lămâie ca supliment alimentar pentru reglarea mai multor funcții ale organismului. Totuși, acesta nu este un remediu universal deoarece există afecțiuni care au nevoie de tratament specific.

Vrei să descoperi un remediu cu bicarbonat și lămâie faimos? Dacă bei un pahar cu apă și puțin bicarbonat de sodiu și zeamă de lămâie, îți vei alcaliniza organismul. În acest articol îți vom prezenta beneficiile acestei rețete pentru sănătate.

Remediu cu bicarbonat de sodiu și lămâie: beneficii

Remediu cu bicarbonat de sodiu și lămâie

Această rețetă este controversată. Problema apare dacă oamenii o consideră a fi un leac universal. Trebuie să nu uităm că aceasta este doar o băutură și nu trebuie să ne așteptăm să vindece probleme serioase de sănătate.

Acest remediu cu bicarbonat de sodiu și lămâie ajută la reglarea funcțiilor de bază ale organismului și la redarea stării de bine, la pierderea în greutate, la retragerea inflamațiilor, la detoxifiere… însă nu ajută la tratarea cancerului. Oferă beneficii? Desigur, dar este recomandat ca supliment, consumat cu moderație.

Citește și:

Bicarbonat de sodiu cu miere – 6 beneficii și 2 rețete

Ținând cont de aceste amănunte, haide să descoperim ce beneficii ne oferă acest remediu cu bicarbonat de sodiu și lămâie:

1. Rinichi sănătoși

Dacă te afli printre persoanele care suferă de probleme urinare sau renale, consumă acest remediu: un pahar cu apă, o lingură cu bicarbonat de sodiu și câteva picături de zeamă de lămâie.

Această rețetă te ajută să-ți alcalinizezi organismul prin creșterea pH-ului. Rinichii vor funcționa mai bine și vor filtra sângele fără a depozita toxine în vezică. Astfel, se poate preveni dezvoltarea unei infecții.

Acest remediu cu bicarbonat este recomandat de mulți nefrologi deoarece redă echilibrul funcțiilor organismului și starea de bine. Atunci când rinichii nu funcționează corespunzător, crește aciditatea organismului. Însă cu ajutorul acestui remediu alcalinizant, acidul va fi neutralizat.

2. Digestie mai bună

Bunicile noastre spuneau mereu că nimic nu este mai bun pentru problemele digestive decât o lingură cu bicarbonat de sodiu într-un pahar cu apă. Dacă adaugi și câteva picături de zeamă de lămâie, alimentele se vor digera mai bine, neutralizând acidul care inflamează stomacul și esofagul, prevenind flatulența și neplăcutul reflux gastric.

Citește și:

Cele mai bune remedii pentru refluxul gastroesofagian

Dacă vrei să afli dacă organismul tău se confruntă cu un nivel ridicat de aciditate, analizează-ți puțin digestia. Dacă se realizează încet, este însoțită de balonare și suferi de de constipație, nu ezita să încerci această rețetă. Aceasta îți va curăța organismul de toxine și de particule de mâncare ce fermentează.

3. Ficat mai sănătos

Acest tonic pentru alcalinizare este o adevărată minune pentru sănătatea ficatului. Acest remediu cu bicarbonat de sodiu și lămâie acționează ca un catalizator, contribuind la o detoxifiere mai eficientă.

Nu uita că ficatul este ca un laborator care detoxifică, purifică sângele și sintetizează vitaminele și enzimele. Dacă urmezi acest tratament zilnic, pe stomacul gol, remediul îți va oferi o doză generoasă de vitamina C și antioxidanți. Acesta este un mod minunat de a menține sănătatea hepatică în stare optimă.

4. Ajutor pentru slăbit

Vrei să-ți accelerezi metabolismul? În fiecare zi, pe stomacul gol, consumă o lingură cu bicarbonat de sodiu dizolvat într-un pahar cu apă și zeama unei jumătăți de lămâie. Organismul va fi curățat de toxine și elemente dăunătoare care pot cauza balonare, disfuncții ale intestinelor și retenție de apă. Dacă nivelul pH-ului va fi unul alcalin, vei arde mai ușor grăsimile.

Cum să consum acest remediu cu bicarbonat de sodiu și lămâie?

Femeie ce consumă remediu cu bicarbonat de sodiu

Cel mai adesea, acest remediu cu bicarbonat de sodiu și lămâie se consumă dimineața, pe stomacul gol. Apa trebuie să fie călduță, nici prea rece, nici fierbinte. Nu consumați mai mult de o lingură de bicarbonat de sodiu.

Această rețetă este recomandată pentru detoxifiere, slăbire și întreținerea ficatului. Dacă vrei să consumi acest tratament detoxificant pentru rinichi, bea un pahar de apă apă după cele două mese principale ale zilei.

Nu este bine să urmezi această cură dacă treci prin perioade de stres puternic, din cauza conținutului de sodiu al remediului. Trebuie să-l folosești cu precauție și, dacă suferi de gastrită, să-l consumi cu atenție.