Am un gol în suflet: îmi lipsește ceva, dar nu știu ce

19 octombrie 2017
Nu ai nevoie de bunuri materiale sau de alți oameni care să îți umple golul din suflet. Numai tu îl poți umple cu dragoste de sine. 

Am un gol în suflet și nu știu cum a ajuns acolo. Este vorba de un vid emoțional care mă face să mă simt incomplet. Trebuie să îl umplu cu ceva, nu contează cu ce. Mă simt gol pe dinăuntru și trist.

Golul din suflet poate apărea după ce ai pierdut o persoană dragă, după o despărțire sau chiar în urma unei dezamăgiri. Atenție, dacă această senzație persistă și încerci să umpli golul cu lucruri sau cu oameni, nu faci decât să acoperi adevăratul motiv pentru care acesta a apărut.

Golul imens din sufletul tău

Un gol în suflet nu poate fi umplut cu lucruri materiale

Multe persoane încearcă să compenseze lipsurile emoționale găsindu-și refugiul în lucruri materiale. Vorbim despre momentele în care faci cumpărături necontrolate, care ulterior te fac să te simți vinovat.

Cheltui bani în încercarea de a-ți distrage atenția de la cauza suferinței tale. Însă această metodă nu îți rezolvă adevărata problemă, ci doar o acoperă.

Totodată, unii oameni încearcă să își umple golul sufletesc atașându-se de alte persoane. Pot încerca chiar să îi folosească și să îi manipuleze pe cei din jur pentru a nu se simți singuri. Acest comportament este greșit, deoarece toate persoanele implicate ajung să sufere. Din păcate, deznodământul este unul dureros și nefericit.

Senzația de gol în suflet te umple de disperare și te face să te atașezi de obiecte sau oameni care îți oferă o stare de bine, însă doar pe moment.

De multe ori, persoanele care suferă apelează la mâncatul compulsiv sau la auto-vătămare corporală deoarece sentimentul este insuportabil, astfel încât caută modalități de evita problema.

Problema își poate avea originile în copilărie

Senzația de gol în suflet își poate avea originile în copilărie

După cum știi deja, copilăria este o perioadă foarte importantă a vieții. În acești ani se creează deficite emoționale care pot cauza probleme de-a lungul întregii vieți.

Dacă ai crescut într-o familie disfuncțională sau dacă părinții tău au avut o relație problematică, probabil nu ai primit afecțiunea de care aveai nevoie. Copil fiind, te-ai adaptat situației. Astfel, poate că nu a existat un impact considerabil când erai încă mic.

Însă când crești, situația se schimbă. Lucrurile prin care ai trecut explodează în viața ta mai puternic ca niciodată. Experiențele din trecut ies la suprafață și îți arată cât de mult te-au afectat de fapt și câte probleme îți provoacă acum.

Uneori, nici nu îți amintești ce s-a întâmplat în copilăria ta. Tocmai de aceea, intervenția unui specialist poate fi extrem de utilă. Psihoterapia te poate ajuta să descoperi cauza problemei. În plus, psihologul îți poate oferi instrumentele de care ai nevoie pentru a-ți vindeca rănile.

Un gol în suflet poate crea și altele

Senzația de gol în suflet îți provoacă nefericire

Oricât de mult te-ai strădui, dacă încerci să umpli golul sufletesc cu oameni, îmbrăcăminte nouă sau mâncare, acesta nu va dispărea. 

Chiar dacă alegi să continui relația în care ți-ai pus toate speranțele, tot te simți gol pe dinăuntru. Poți cumpăra o mie de lucruri, dar când le ai în față, conștientizezi că nu te simți întreg. Aceste „petice” nu ajută la nimic. Din contră, se pot transforma într-un cerc vicios, generând și mai multă anxietate.

Uneori eziți. Îți este teamă să ceri ajutor, deși aceasta ar fi cea mai bună decizie pe care o poți lua. Nu poți înfrunta totul de unul singur. Chiar dacă știi ce ți se întâmplă, este posibil să nu dispui de instrumentele necesare pentru a alege o altă cale.

A venit momentul să încetezi să umpli golul din suflet cu lucruri inutile și să îți învinovățești părinții. Au făcut și ei ce au putut. Acum tu ești cel responsabil pentru propria ta bunăstare, așa că acceptă situația și cere ajutor.

Un gol în suflet nu poate fi umplu decât cu dragoste de sine

Ai nevoie doar de un imbold, de un „nu ești singur” pentru a merge mai departe. Până la urmă, cu toții ne rătăcim la un moment dat. Însă asta nu înseamnă că nu mai putem găsi drumul cel bun.

Cel mai important este să reții că, dacă ai un gol în suflet, nu îl poți umple decât cu dragoste de sine